Inundaţiile înregistrate în Belgia la finalul săptămânii trecute au provocat pagube de 180 de milioane de euro, cele mai afectate fiind provinciile Brabantul Valon, Hainaut şi Flandra Orientală, notează vineri agenţia de presă Belga şi postul naţional de televiziune RTBF.
Numai în zona oraşului Tubize, pagubele se ridică la aproape 32 de milioane de euro, iar în întreaga regiune Valonia ele ajung la 95 milioane euro, potrivit estimărilor provizorii ale centrului regional pentru situaţii de criză.
Inundaţiile grave şi alunecările de teren provocate de ploile abundente de săptămâna trecută au cauzat moartea a patru persoane în diverse localităţi din Belgia.
Două dintre victime sunt originare din localitatea Solre-Saint-Gery, în provincia Hainaut, în apropiere de frontiera franceză şi care este traversată de râul Hante. În primul caz a fost vorba de o femeie de 72 de ani, care nu a putut ieşi din autoturismul luat de apă, în timp ce soţul acesteia a reuşit să se salveze. Ulterior, a fost descoperit cadavrul unui alt locuitor luat de ape.
Corpul celei de-a treia victime a fost găsit la Deux-Acren, localitate de lângă Tournai, oraş în sud-vestul ţării, situat în apropierea graniţei cu Franţa. Cea de-a patra victimă s-a înregistrat în Flandra orientală, în localitatea Grammont.