Premierul Emil Boc le-a prezentat, miercuri, parlamentarilor coaliţiei variante privind Legea salarizării unitare, arătând că salariul minim pe economie ar urma să fie de 670 de lei, au declarat, pentru Mediafax, surse parlamentare.
Astfel, în varianta prezentată de Boc se arată că în 2011 vor fi creşteri salariale de până la 15 la sută la toate lefurile bugetare, pornind de la nivelul de acum al salariilor.
De asemenea, premierul a precizat că pentru persoanele cu venituri mai mici de 1.000 de lei trebuie să se găsească o formă de compensare.
La ora transmiterii acestei ştiri, întâlnirea dintre premierului Emil Boc, membri ai Cabinetului, între care Ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi parlamentarii coaliţiei este în curs de desfăşurare.
Ministrul Botiş, a fost, miercuri, la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu pe tema Legii salarizării unitare.
Guvernul ar analiza în prezent varianta unei majorări pe medie a salariilor în sectorul bugetar de 15 la sută, aplicabilă de la 1 ianuarie 2011, şi acordarea unui sprijin financiar suplimentar persoanelor cu venituri sub 1.000 lei.
În privinţa salariului minim, variantele aflate încă în analiza Guvernului se referă la o valoare cuprinsă între 650 lei şi 690 lei, faţă de nivelul actual de 600 lei.
Executivul intenţionează să îşi angajeze răspunderea pentru proiectul legii salarizării.
În acest context, preşedintele Traian Băsescu a fost invitat să participe la şedinţa de miercuri a Guvernului, de la ora 15.00.