13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalOficial: SUA nu vor putea reporni în totalitate economia

Oficial: SUA nu vor putea reporni în totalitate economia

Adams a dat asigurări că “cea mai mare parte din ţară” nu va reveni la normal la 1 mai, în pofida faptului că unii membri ai administraţiei americane consideră că este nevoie ca economia să fie reactivată până atunci.

“Cea mai mare parte a ţării nu va putea s-o facă (se revină la normal – n.r.), ca să fiu sincer, deşi unele părţi vor putea”, a apreciat Adams, care a detaliat că acele regiuni din ţară care au fost mai puţin afectate de pandemie vor putea să îşi reia treptat activităţile în măsura în care vor fi făcute teste pentru a detecta în ce zone există pericolul ca pandemia să se extindă.

“Aşa vom reporni ţara: loc cu loc, puţin câte puţin, bazându-ne pe date”, a explicat Adams.

Preşedintele american Donald Trump s-a arătat optimist cu privire la reactivarea economiei şi, până recent, dorea ca ţara să revină la normalitate la 12 aprilie, în duminica Paştelui, însă ulterior a revenit şi şi-a exprimat convingerea că este nevoie să se aştepte până cel mai devreme la 1 mai.

Pentru a putea relua activitatea economică la 1 mai, preşedintele american a creat un grup de lucru cu acest obiectiv. Vineri, într-o conferinţă de presă, Trump a declarat că trebuie aşteptat pentru a vedea care va fi evoluţia virusului în următoarele săptămâni şi a promis că-i va asculta “cu multă atenţie” pe consilierii săi din domeniul sănătăţii publice, insistând totodată asupra avantajelor economice pe care le-ar aduce repornirea cât mai rapidă a activităţii.

Potrivit EFE, în cadrul administraţiei SUA există dezacorduri între responsabilii din domeniul sanitar, care cer prelungirea carantinei, şi consilierii economici, cum este cazul ministrului finanţelor, Steven Mnuchin, care a dat asigurări în această săptămână că este “absolut posibil” să fie reluată activitatea economică la 1 mai.

Trump are puterea şi atribuţiile de a stabili unele norme cu privire la coronavirus la nivel federal, însă guvernatorii fiecărui stat sunt cei care, în ultimă instanţă, trebuie să decidă dacă americanii ies din autoizolare şi se întorc la muncă, notează EFE. În total, 42 din cele 50 de state americane, plus Puerto Rico şi District of Columbia, au emis ordine în care le cer cetăţenilor să rămână în case, ceea ce înseamnă că circa 95% din populaţia SUA, ţară cu aproximativ 316 milioane de locuitori, se află în izolare, adaugă sursa citată.

Cele mai citite

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Un tânăr militar american acuzat de scurgere răsunătoare de documente clasificate „ secret de apărare” va fi urmărit penal de justiția militară

Un tânăr militar american acuzat de autorităţile federale de o scurgere răsunătoare de documente clasificate "secret de apărare" va fi de asemenea urmărit penal...

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă