O revoltă izbucnită într-o închisoare din statul brazilian Maranhao (nord-est) s-a soldat cu moartea a cel puţin 18 deţinuţi, anunţă autorităţile locale, citate de AFP.
Potrivit Mediafax, cinci gardieni ai închisorii, ţinuţi ostatici peste 24 de ore, au fost eliberaţi marţi la prânz în urma negocierilor, a declarat Aluisio Guimaraes, secretarul pentru Securitate al statului brazilian Maranhao.
„Nouă cadavre au fost descoperite marţi şi toţi ostaticii au fost eliberaţi”, a spus el.
Alţi nouă deţinuţi au fost omorâţi luni, imediat după începerea revoltei, în penitenciarul care are capacitatea de 220 de locuri, dar unde sunt închişi 240 de deţinuţi.