Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi seară propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de prelungire a arestării preventive pe numele adjunctului Poliţiei Neptun, comisarul Cristinel Niţoi, arestat iniţial în dosarul „Clanul Beinur”. Aceeaşi instanţă a decis că restul membrilor clanului, în frunte cu fraţii Nuredin Beinur şi Nuredin Erchin, vor rămâne în arest încă de 30 de zile. Curtea Supremă a judecat tot marţi şi recursul procurorului faţă de o altă decizie a Curţii de Apel Bucureşti prin care Niţoi fuseseră pus în libertate sub control judiciar. Dacă Înalta Curte de Casaţie va respinge recursul în acest din urmă dosar, Cristinel Niţoi va fi pus liber chiar miercuri, în caz contrar el urmând să aştepte decizia aceleiaşi instanţe în cazul propunerii de prelungire care s-ar putea soluţiona săptămâna viitoare.
Poliţistul este singura persoană arestată în acest dosar faţă de care judecătorii au dispus eliberarea sub control judiciar, el fiind arestat doar în baza unor interceptări telefonice. Astfel, tot Curtea de Apel Bucureşti a respins cererile de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de fraţii Nuredin Beinur şi Nuredin Erchin, consideraţi capii grupării ajunse după gratii pe 13 octombrie. În ceea ce-l priveşte pe Niţoi, acesta este acuzat de procurorii Parchetului General de faptul că îl favoriza pe Erchin Nuredin în dosarele în care acesta era cercetat ca urmare a plângerilor depuse de un rival, Marian Mocea. Anchetatorii au cerut arestarea adjunctului Poliţiei Neptun în baza unor interceptări ale convorbirilor telefonice dintre acesta şi Nuredin Erchin care, potrivit procurorilor, ar fi arătat obedienţa poliţistului faţă de interlop. Mai mult, din cele 57 de convorbiri telefonice monitorizate de procurori, 51 s-ar fi purtat la iniţiativa poliţistului. „Băi, te uiţi acolo în dosar, când v-a veni momentul să te audiez îţi pun dosarul la dispoziţtie şi te uiţi dacă e nevoie. şi atunci îmi spui dacă e aşa sau nu. Deocamdată sunt cercetări. El poate să zică orice, sunt 15 reclamaţii, deocamdată sunt la verificări”, îi spunea Niţoi lui Erchin într-una din discuţiile invocate de procurori pentru arestarea poliţistului.
„Se denaturează realitatea interceptărilor”
Avocatul adjunctului Poliţiei Neptun, Mariana Ştefan a susţinut însă în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că procurorul de la Parchetul General care instrumentează dosarul „Beinur” a denaturat realitatea interceptărilor cât şi a relaţiilor dintre clientul său şi Nuredin Erchin. „Se denaturează realitatea interceptărilor cât şi natura relaţiilor dintre cei doi coinculpaţi – Nuredin Erchin şi Niţoi Cristinel-, procurorul negăsind de cuviinţă să invedereze instanţei şi alte convorbiri dintre cei doi, cum ar fi: NIŢOI : ” Tu mă întrebi pe mine acum ce fac eu în timpul serviciului ? Păi, ce sunt, angajatul tău? Sunt angajatul Ministerului de Interne! (…) NIŢOI: Ce am făcut eu? Am intrat acolo? Stai că n-am înţeles…; NIŢOI ( la reproşul lui Erchin că îl favorizează pe Mocea): Sărim pentru toată lumea. Nu m-am dus pentru Mocea. Am sărit pentru orice dosar,da?”, a explicat avocatul Mariana Ştefan, arătând că stenogramele de mai sus nu arată în nici un caz o subordonare a poliţistului Cristinel Niţoi faţă de Nuredin Erchin. În ceea ce priveşte relaţiile dintre cei doi, avocatul Mariana Ştefan a arătat judecătorilor că clientul său, Cristinel Niţoi, le-a explicat anchetatorilor că îl cunoaşte pe Nuredin Erchin încă din adolescenţă întrucât practicau acelaşi sport, fotbalul, în sensul că Erchin a jucat în aceeaşi echipă de fotbal cu Niţoi iar Erchin era persoana care organiza diverse manifestări sportive, inclusiv campionatul de fotbal pe litoral, dar nu l-a favorizat în vreun mod.