Zina Haimana, o femeie de 52 de ani din satul Coşoteni, judeţul Teleorman, se consideră o ghinionistă. Are un picior cu artroză, un nepot de crescut, un soţ pensionat şi 250 de ore de muncă prestate în folosul comunităţii. E unul dintre puţinii români care au prestat muncă în folosul comunităţii pentru că nu şi-au plătit amenzile.
Singura bucurie a Zinei Haimana sunt cele zece capre din spatele curţii, dar tot ele i-au adus pacostea de a vopsi primăria din comună şi pe afară, şi pe dinăuntru, de a face curat la şcoala din sat, de a vopsi gardurile şi de a mătura străzile satului, timp de patru luni, câteva ore pe zi. „Brânza de la căpriţe o vindeam la Bucureşti, la un colţ de parc. Jumuleam şi nişte ştevie din grădină şi mă urcam în tren. M-au tot amendat poliţiştii comunitari până când m-au dus la divan, la Bucureşti, să mă judece. Şi judecătoarea a găsit de cuviinţă să fac muncă în folosul societăţii pentru toate amenzile alea”, îşi varsă amarul femeia. Pedeapsa a fost însă pe măsura amenzii: în doi ani şi două luni a acumulat amenzi de 32.190 lei.
„Ăhăhăă, nici nu ştiu câte amenzi am luat! A fost mult până mi-a luat o dată buletinul. Şi ba un milion amendă, ba cinci, care se făcea zece dacă nu plăteai în 48 de ore. Cre’ că am peste suta de procese-verbale, din 2006 până în 2008″, spune doamna Haimana şi dă din mână a lehamite. A lucrat mulţi ani, în tinereţe, ca ajutor de urzitoreasă la o fabrică de textile şi ştie ce-i munca. Spune, în timp ce-şi îndreaptă spinarea sprijinindu-se în baston, că ruşine nu i-a fost să muncească în folosul satului, că doar n-a băgat mâna în buzunarul nimănui. Doar privirile rele aruncate de unii şi alţii ce i-au mai luat din avânt. „Au fost persoane care m-au ocăit, au fost care le-a părut bine. Da’ mie de ce să-mi fie ruşine? Nici vorbă!”
Nici amenzi plătite, nici muncă
Oamenii ca Zina Haimana, ale căror amenzi neplătite au fost transformate în ore de muncă, sunt rari în România. La Primăria Vedea, comuna de care aparţine satul ei, o singură persoană a mai trecut printr-o experienţă asemănătoare în ultimii doi ani. Situaţia este similară în multe oraşe ale ţării, deşi autorităţile au o pârghie prin care rău-platnicii ar putea fi, totuşi, pedepsiţi: obligarea la muncă în folosul comunităţii.
Ordonanţa nr. 2/ 2001, actul normativ care reglementează contravenţiile, stipulează negru pe alb că „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii”. Dacă acest articol s-ar pune în aplicare, contravenienţii ar „plăti” prin muncă, iar primăriile la care ar trebui să ajungă banii de pe amenzi s-ar putea folosi de forţa de muncă a rău-platnicilor. Cei din urmă au la dispoziţie o gamă largă de activităţi pe care să le presteze în folosul comunităţii lor: întreţinerea parcurilor şi a spaţiilor verzi, curăţenia străzilor şi a trotuarelor, depozitarea gunoaielor şi a resturilor menajere, construcţii.
Munca în folosul comunităţii, ca sancţiune contravenţională, rămâne însă o necunoscută chiar pentru primăriile din oraşele mari. În acelaşi timp, edilii se vaită de sumele uriaşe pe care le au de recuperat din amenzile neplătite. De ce scapă cei vizaţi de munca în folosul comunităţii? Ei bine, agenţii constatatori (poliţişti, jandarmi, agenţi ai Gărzii de Mediu, angajaţi ai primăriilor) trimit puţini contravenienţi în judecată, instanţele refuză multe dintre cereri şi, în cazul celor care primesc această condamnare, executarea pedepsei nu este îndeaproape verificată de autorităţi.
Cinci primării, hărnicie zero
În Capitală, spre exemplu, realitatea din teren spune totul. Din 2008 până în luna octombrie a anului 2010, doar 324 de persoane au muncit în folosul comunităţii, după ce au săvârşit o contravenţie. Adică puţin peste 100, în fiecare an. Şi toţi, fără excepţie, înregistraţi pe raza sectorului 2. Dintre ei, majoritatea sunt prostituate. În celelalte cinci sectoare, nimeni nu a primit asemenea sancţiune. Răspunsurile celor cinci primării sună similar celui transmis pe adresa RL de oficialii de la Sectorul 3: „În perioada 2008-2010 nu au figurat în evidenţele noastre persoane care să aibă sancţiuni contravenţionale şi să desfăşoare muncă în folosul comunităţii”.
Mai mult, la unele primării nu s-a auzit de această posibilitate încă din anul 2003: „Au trecut mai bine de şapte ani de la înregistrarea ultimului mandat de acest fel”, ne-a declarat şi Mihaela Vătală, şefa Serviciului Ajutoare Sociale din Primăria Sectorului 4. Pe de altă parte, aproape 120.000 lei din amenzile date în tot anul 2009 de Poliţia Locală Bucureşti nu au fost plătiţi nici până azi. Mai mult, deşi până în luna octombrie nu au fost achitate amenzi în valoare de peste 840.000 lei, Poliţia Locală a trimis în judecată doar 16 rău-platnici. Oficialii instituţiei justifică acest randament invocând numărul redus de poliţişti locali şi dificultatea aplicării sancţiunilor. „Mulţi sunt parcagii, cerşetori, prostituate, vânzători ambulanţi. Cum oare poţi să-l chemi pe X în instanţă, dacă el doarme prin boscheţi? Unde-l citezi? Alţii au domiciliu pe buletin în alte oraşe”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale din Bucureşti, Răzvan Popa.
Şi oficialii Poliţiei Capitalei admit că multe dintre amenzi rămân neplătite, dar spun că au mâinile legate. „Fiscul trebuie să urmărească plata amenzilor, nu Poliţia”, spune şi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. Acesta însă nu crede că soluţia pentru amenzile neplătite ar fi munca în folosul comunităţii: „Dacă nu vrea să muncească în folosul comunităţii, ce poţi să-i faci? Îl duci la puşcărie. Şi acolo ce face contravenientul? Mănâncă şi consumă mai mult. Şi care-i rezultatul?”.
Reaua-credinţă te scapă
Deşi sunt puţini, nu toţi cei condamnaţi la muncă în folosul comunităţii de instanţe chiar ajung să execute pedeapsa. În 2009, Judecătoria Sectorului 6 din Bucureşti a dat o singură sentinţă de transformare a unei amenzi neplătite în muncă în folosul comunităţii. Cazul s-a judecat la Sectorul 6 pentru că acolo a fost săvârşită fapta, dar mandatul a fost trimis la Primăria din Târgovişte, unde avea persoana domiciliul. Contactaţi de România Liberă, oficialii primăriei au recunoscut că mandatul nu a fost pus în executare, deşi a trecut un an. Mai mult, în ultimii doi ani, 22 de persoane din oraşul dâmboviţean au primit astfel de sentinţe, însă două au şi executat pedeapsa. „Nu îi găsim acasă ori nu mai locuiesc unde au adresa”, explică Raluca Drogoreanu, consilier la Primăria Târgovişte.
În tot anul 2010, Judecătoria Sectorului 6 a sancţionat cinci persoane cu muncă în folosul comunităţii, după ce acestea nu-şi plătiseră amenzile în termenul legal. Doi dintre condamnaţi erau din Caracal. Nici unul nu a prestat însă vreo oră de muncă, potrivit oficialilor primăriei oltene. „Cei care au mandate de executare de la judecătoriile din Bucureşti sunt plecaţi în străinătate”, spune Maria Chefălan, funcţionar al Primăriei din Caracal, unde 260 de persoane au primit astfel de mandate în anul 2010, majoritatea pentru amenzi de circulaţie sau lipsa biletului de tren. Au muncit însă doar 45. „Ceilalţi, o parte, sunt de rea-credinţă şi restul, destul de mulţi, sunt plecaţi în străinătate”, adaugă oficialul.
„Contravenienţii nu s-au prezentat”
Nici oraşele mai mari ale ţării nu reuşesc să se impună în faţa rău-platnicilor. În Braşov, anul acesta doar două persoane au primit această sancţiune. Nici unul nu şi-a executat pedeapsa, întrucât „contravenienţii nu s-au prezentat pentru începerea executării acesteia”, după cum le-a motivat absenţa Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al primăriei. În Cluj-Napoca, oraş cu peste 300.000 de locuitori, al patrulea ca populaţie din ţară, nimeni nu a făcut muncă în folosul comunităţii în ultimii trei ani. În schimb, primăria a dat amenzi, numai în acest an, în valoare de 15.500 de lei, din care a recuperat sub 10%. „40 de procese-verbale de constatare se află pe rolul instanţelor, iar restul de 230 au fost transmise spre localităţile unde domiciliază aceste persoane spre executare silită, procedură prealabilă obligatorie înainte de a solicita instanţei transformarea amenzii în folosul comunităţii”, explică oficialii municipalităţii. Situaţia e similară şi la Timişoara: nimeni nu a muncit.
Procedură greoaie?
Primăriile şi poliţia dau vina pe procedura greoaie din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Asta, deşi la începutul anului 2009 documentul a fost îmbunătăţit, prin eliminarea paragrafului care stipula că este necesar acordul contravenientului. O problemă invocată ar fi aceea că munca se prestează pe raza primăriei de domiciliu a contravenientului. De exemplu, dacă o persoană săvârşeşte o contravenţie în sectorul 1 al Capitalei, dar are domiciliul în alt sector al Bucureştiului sau în alt oraş al ţării, va munci în folosul comunităţii pe raza acelei primării, lucru care ar îngreuna executarea sentinţei. În al doilea rând, ordonanţa cere ca persoana contravenientă trebuie să fie întâi executată silit, dacă nu a plătit amenda, şi doar dacă nu are bunuri care să poată acoperi amenzile poate fi constrânsă să presteze pentru societate.
Situaţia pe ţară a condamnărilor la muncă
2010
Trimişi în judecată: 9.970
Condamnaţi la muncă: 5.318
2009
Trimişi în judecată: 10.275
Condamnaţi la muncă: 5.013
2008 (an în care trimiterea la muncă
era condiţionată
de acordul contravenientului)
Trimişi în judecată: 6.218
Condamnaţi la muncă: 742
Judecătorii, blânzi
cu rău-platnicii
Doar 68 de persoane au fost condamnate la muncă în folosul comunităţii de judecătoriile din Bucureşti, între 2008 şi 2010.
Sectorul 1: 11 condamnări
Sectorul 2:
24 de condamnări (una în 2008, 22 în 2009 şi una până în octombrie 2010)
Sectorul 3:
14 condamnări (patru dosare în 2009
şi 10 în 2010)
Sectorul 4:
11 condamnări (şapte în 2009 şi 4 în 2010)
Sectorul 5:
nici o condamnare
Sectorul 6:
6 condamnări (un dosar
în 2009 şi cinci în 2010).
Topul
condamnaţilor
Prostituate
Cerşetori
Parcagii
Vânzători ambulanţi
Persoane care tulbură
ordinea publică
„Nici nu ştiu câte amenzi am luat! Ba un milion, ba cinci, care se făcea zece dacă nu plăteai în 48 de ore. Cre’ că am peste suta de procese verbale.” Zina Haimana
