15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportVictor Ponta acuză Guvernul Tudose: Rectificarea bugetară este negativă. Dacă minți privind...

Victor Ponta acuză Guvernul Tudose: Rectificarea bugetară este negativă. Dacă minți privind datele bugetare îți pierzi credibilitatea

Deputatul de Gorj Victor Ponta a scris, pe contul său de Facebook, văzând cifrele oficiale publicate de Ministerul Finanțelor, că rectificarea bugetară este "negativă".

"Acum, având cifrele oficiale publicate chiar de Ministerul Finanțelor, lucrurile s-au lămurit: rectificarea bugetară este negativă (bani mai puțin încasați decât s-a prevăzut și cheltuieli mai mari).

Dincolo de scandal politic însă ce înseamnă acest lucru pentru România în anul 2018 /2019? Am fost deja în diverse guverne (2001-2004/ 2009/ 2012-2015/2017); am mai văzut declarații populiste, promisiuni fanteziste, ascunderea intenționată a adevărului și incompetența crasă la cei care conduceau țara.

Opinia mea este că ne ducem direct spre anul 2009 — politic, economic și bugetar/ marele avantaj este că nu avem și o criză financiară la nivel mondial", a scris Ponta, duminică, pe Facebook.

Potrivit fostului premier, faptul că și reprezentanții Guvernului și președintele PSD au susținut că "rectificarea este pozitivă" reprezintă "o greșeală cu posibile costuri majore pe termen lung".

"Dacă minți privind datele bugetare îți pierzi credibilitatea și orice spui va fi considerat 'umflat' (…) Deja declarațiile populiste de tip 'Venezuela lui Hugo Chavez' au dus la creșterea dobânzilor la creditele pentru populație și firme private/ războiul cu băncile de dragul presei (care ar fi fost mai util și eficient să fie purtat discret, cu argumente clare și rezultate concrete) și scandalul cu Fondurile Private de Pensii (care cumpărau titluri de stat ale României cu randamente mici) ne vor face în 2018 să plătim dobânzi mai mari la finanțare", a spus Ponta.

El susține că rectificarea "tratează probleme structurale, dar nu le rezolvă, ci le amână pentru anul următor".

"Toți banii luați din alte părți s-au dat pentru acoperirea salariilor pe care nu le aveai prevăzute în Buget, dar pe care trebuie să le pui în 2018/ degeaba l-ai dat afară pe Țuțuianu de la Apărare când acum e clar că nu erau bani nici acolo, nici la majoritatea instituțiilor", a arătat Ponta.

 

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...
Ultima oră
Pe aceeași temă