Ales în urmă cu doi ani pe valul unui entuziasm popular care l-a propulsat în rolul de Salvator al Americii şi al lumii, preşedintele Barack Obama şi politicile sale au suferit marţi o înfrângere catastrofală în alegerile legislative de la jumătatea mandatului.
Pe hârtie, lucrurile nu par să stea chiar atât de rău: republicanii au câştigat numai o Cameră, iar democraţii au reuşit să îşi păstreze majoritatea în cealaltă. În Camera Reprezentanţilor, Partidul Republican (Grand Old Party, GOP) a obţinut aproape 60 de mandate în plus (239 în total), dar la Senat nu au reuşit să câştige decât şapte mandate suplimentare (48 în total), astfel încât democraţii şi-au păstrat o majoritate de 51%. Aceste cifre sunt însă înşelătoare, pentru că ele nu vorbesc despre schimbarea fundamentală care s-a produs în structura de putere de la Washington.
Până la alegeri, preşedintele Obama a avut o majoritate confortabilă în Cameră şi, pentru o vreme, o majoritate de 60% la Senat, care i-au permis să îşi promoveze agenda politică practic fără nici o opoziţie. Această situaţie s-a schimbat dramatic după alegerile de ieri, în condiţiile în care, în politica americană, partidul care deţine majoritatea într-o Cameră controlează toate comisiile parlamentare, iar în plus, la Senat, e nevoie de o majoritate de 60% pentru a înfrânge un eventual filibuster, blocarea de către opoziţie pe termen nelimitat a unei iniţiative a majorităţii. Cu o Cameră ostilă şi un Senat care poate fi blocat oricând, Obama nu îşi mai poate practic avansa politicile fără acceptul republicanilor, care vor avea un cuvânt greu de spus în formarea bugetului şi în alocările pentru fiecare departament al Executivului, dar şi în politica externă. Este sugestiv, astfel, faptul că ieri toate bursele au deschis pe plus, cu excepţia celei de la Shanghai.
Economia şi sfârşitul keynesianismului
Ceea ce a dus la această schimbare radicală de atitudine a americanilor faţă de Administraţia Obama au fost politicile sale economice de extracţie keynesiană: finanţarea ieşirii din criză pe seama creşterii cheltuielilor guvernului federal şi, subsecvent, a deficitului bugetar (în jur de 12%, în prezent). Administraţia a adoptat o serie de „stimuli” controversaţi care nu au produs decât o creştere economică fragilă şi nu au creat locuri de muncă, şomajul rămânând în jurul a 10%. În schimb, cea mai mare parte a acestor bani au mers în proiecte birocratice care au făcut foarte puţin pentru stimularea economiei dar foarte mult pentru extinderea rolului statului în economia, americană, inclusiv prin salvarea de la faliment a giganţilor automobilistici General Motors şi Chrysler.
La acestea s-au adăugat întărirea rolului sindicatelor prin lege federală, adoptarea reformei asigurărilor de sănătate, care prevede obligativitatea asigurării minime, plănuita legislaţie privind combaterea încălzirii globale, care ar fi permis guvernului să reglementeze în detaliu şi cea mai mică activitate industrială, planul de creştere a taxelor şi impozitelor şi intenţia asumată de a garanta o redistribuţie mai echitabilă a avuţiei. În momentul acela a izbucnit mişcarea de revoltă Tea Party, care militează pentru reducerea taxelor şi impozitelor, restrângerea cheltuielilor bugetare şi reducerea rolului de reglementare şi control al guvernului federal la funcţiile sale constituţionale. Până acum, America deschidea drumul şi restul lumii îi călca pe urme. După alegerile de ieri, marţi tradiţia se va schimba. Majoritatea republicană se va asigura că administraţia Obama va renunţa la politicile keynesiene şi va călca pe calea deschisă de Europa: austeritate bugetară şi responsabilitate fiscală.
Tea Party, binecuvântare şi blestem
Mişcarea Tea Party a avut un rol esenţial în galvanizarea revoltei împotriva politicilor administraţiei, dar fiind o mişcare „grassroots” (de jos în sus), fără lideri şi fără o organizare adecvată a produs şi câteva accidente nedorite, candidaţi controversaţi, la limita bizarului. Tea Party a produs mai mulţi candidaţi victorioşi – Marco Rubio, în Florida (vedeta în ascensiune a republicanilor), Rand Paul în Kentucky, Pat Toomey în Pennsylvania şi Ron Johnson în Wisconsin -, dar este responsabilă şi de eşecul în a câştiga majoritatea în Senat. Două dintre cele mai controversate candidate la Senat – Sharron Angle în Nevada şi Christine O’Donnell în Delaware – au pierdut în faţa contracandidaţilor lor democraţi. Pierderile sunt cu atât mai semnificative cu cât orice alt candidat republican ar fi avut şansa să câştige cel puţin în Nevada, unde democratul Harry Reid, actualul lider al majorităţii, era considerat o fosilă politică.
Fotoliul lui Obama a trecut la republicani
Victoria cu cea mai mare încărcătură simbolică i-a revenit însă republicanului Mark Kirk, care a câştigat fotoliul de senator al lui Barack Obama din statul Illinois, stat tradiţional democrat. În plus, republicanii au câştigat şi nouă funcţii de guvernator, câteva în state din nord, unde nu aveau până acum nici o şansă. Mai grav, susţin unii analişti, GOP a câştigat aproape tot Sudul, zonele rurale şi suburbiile, distrugând „harta politică” construită de Obama în 2008. Cu toate acestea, Obama poate încă să câştige prezidenţialele din 2012. În 1994, Bill Clinton era la fel de impopular ca Obama, iar republicanii au câştigat alegerile. Bill Clinton a trecut imediat la centru, a profitat de obstrucţionismul republican şi în 1996 a câştigat detaşat.
