15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAutobuzul de corporatişti

Autobuzul de corporatişti

În zona Unirii-Alba Iulia sunt câteva clădiri de birouri, motiv pentru care, acum doi-trei ani, între orele 13.00 şi 15.00, zona începea să zumzăie de mobile, costume şi taioraşe care ieşeau să ia masa la vreun restaurant sau o cafenea. Parcările, de asemenea, erau pline, motiv pentru care uneori mai izbucneau dispute teritoriale. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre autobuzul 104.

104 este linia care leagă Pantelimon de centru. Dimineaţa, între 7.30 şi 10.00, autobuzul se umple de copii şi adolescenţi gălăgioşi, pensionari la costume ponosite sau paltoane lungi, studenţi cu căşti pe urechi – şi, de vreun an, cu băieţi de firmă la costum. Fac o figură distinctă în autobuz, ies imediat în evidenţă. Încearcă să se atingă cât mai puţin cu lumea din jur, uitându-se pe fereastră sau vorbind cu voce scăzută la mobile – „Dar ce expertiză are el să-ţi reproşeze asta?”, „Nu arăta rău pentru ceva românesc” etc.; mobilul e legătura cu cealaltă lume, de care aparţin de drept – biroul, aerul condiţionat, apartamentul cu mobilă minimalistă. Conversaţia durează de obicei tot drumul; dacă nu, se închid în aceeaşi tăcere demnă din care au ieşit înainte de a răspunde la telefon. Mulţi au în mână pungi de firmă (Zara, Steilmann etc.), dar care, la ora 9 dimineaţa, nu ascund produse de shopping, ci caserole cu mâncare; dacă nu e o pungă de firmă, e una din acele plăsuţe de cadouri făcute din hârtie lucioasă care pot fi cumpărate din magazinele de accesorii. Când autobuzul se aglomerează, punga de firmă ajunge deasupra capului, protejată atent. În aglomeraţie, oamenii se mai îmbrâncesc şi se apostrofează unul pe altul – băieţii de firmă nu fac asta, suportă stoic situaţia şi, dacă atrag cuiva atenţia, nu ţin lecţii de morală, ci se rezumă să spună ce-i deranjează: „Doamnă, vă daţi puţin mai încolo, staţi pe geanta mea”, „Fiţi amabil, vreau să ies spre uşă”.  

Băieţii de firmă la costum fac o figură distinctă în autobuz – încearcă să se atingă cât mai puţin cu lumea din jur, uitându-se pe fereastră sau vorbind cu voce scăzută la mobile.

Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă