3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodCompania românească din scandalul WikiLeaks ar avea legături cu un general SIE

Compania românească din scandalul WikiLeaks ar avea legături cu un general SIE

Pe lângă multe alte dezvăluiri zguduitoare, dosarele secrete publicate sâmbătă de WikiLeaks demonstrează că folosirea companiilor de securitate private a amplificat haosul în Irak, relatează New York Times, în ediţia online de duminică, în care prezintă numeroase incidente în care au fost implicate acestea, inclusiv unul cu firma Danubia Global Inc. cu sediul în România.
Companiile de securitate private erau necesare la începutul războiului din Irak, deoarece nu erau suficienţi soldaţi pe teren. În 2004, prezenţa lor a devenit însă un simbol al alunecării în haos a Irakului, când patru agenţi au fost ucişi la Fallujah, iar cadavrele lor au fost ciopârţite şi arse.
Aceste companii au fost implicate în numeroase abuzuri, fiind acuzate inclusiv de uciderea unor civili, relatează cotidianul american, care prezintă câteva dintre incidentele redate de documentele publicate de WikiLeaks.
Pe lângă deja celebrele abuzuri ale companiei americane Blackwater, redenumită Xe Security, dosarele WiliLeaks fac referire la angajaţii unei companii româneşti denumite Danubia Global care au ucis militari trei irakieni la Falluja în 2006, potrivit documentelor. Ulterior, angajaţii şi conducerea companiei au refuzat să răspundă întrebărilor cu privire la incident, citând o politică a companiei de a nu oferi informaţii anchetatorilor.

Un ofiţer SIE a trecut prin acţionariatul Danubia Global Inc

Conform datelor de la Registrul român al Comerţului, Danubia Global Inc. SRL, cu numărul de înmatriculare L40/17378/2004, îl are ca acţionar unic pe Gabor Istvan, începând cu data de 31 august anul acesta. Anterior alături de Istvan, coacţionar cu 40% apărea şi un anume Mihail Bichir. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul susţin că este vorba de generalul SIE Mihail Bichir, fiul său Bogdan Valentin fiind manager al Danubia Global Inc.
Bogdan Valentin Bichir apare încă din 2006 în presa americană ca director de operaţiuni al Danubia Global Inc.

Paravan pentru o firmă cu interdicţie în Irak

Compania românească a fost de alfel subiectul unui litigiu în SUA, fiind suspectată că acţiona ca paravan pentru omul de afaceri american Richard Levinson, a cărui companie Custer&Battles primise interdicţie de a mai executa contracte în Irak ca urmare a abuzurilor agenţilor săi de securitate, dar şi pentru că umflase cu cel puţin 3 milioane de dolari facturile emise autorităţii coaliţiei internaţionale din Irak pentru serviciile prestate.
În momentul izbucnirii scandalului – primul dintr-o lungă serie care au implicat companiile private de securitate – Danubia Global Inc. era deţinută de o companie înregistrată în paradisul fiscal al Insulelor Virgine britanice, deţinută de Levinson. Conform publicaţiilor americane Wall Street Journal şi Dow Jones, imediat după ce Custer&Battles a primit interdicţia de a mai executa contracte în Irak, Danubia Global Inc. a preluat activele, angajaţii şi contractele pe care Custer&Battles le avea în Irak, inclusiv paza aeroportului din Bagdad, misiune în timpul căreia a avut loc incidentul citat de WikiLeaks şi în care şi-a pierdut viaţa un colonel din Garda Naţională irakiană.
La două luni după ce a preluat – pentru un 1$ – operaţiunile Custer&Battle, „un pachet major” din părţile Danubia Global Inc. era preluat, conform Dow Jones, de Windmill International, companie cu sediul în statul american Virginia, condusă de fostul subsecretar de stat din Pentagon Douglas Combs, adjunct al secretarului de stat american pentru Marina militară, general Hansford T. Johnson, astăzi aflat în retragere.
În 2006, însuşi Johnson figura în boardul director al Windmill International, alături de Michael Ussery – fost ambasador al SUA în Maroc – şi de ex-pre-şe-din-tele Consiliului Naţional al Partidului Republican, guvernatorul de Virginia James Gilmore.

Tortură şi abuzuri în războiul din Irak

Coaliţia internaţională a torturat prizonieri irakieni şi a ignorat abuzurile comise de forţele irakiene, a afirmat WikiLeaks, care a publicat aproape 400.000 de documente secrete ale armatei americane despre războiul din Irak, relatează AFP.
După o săptămână de suspans, site-ul specializat în informaţii secrete a început să difuzeze, vineri seara, 391.831 documente pe care le-a prezentat drept „cea mai mare scurgere de informaţii militare secrete din istorie”.
Documentele pun în evidenţă „numeroase cazuri de crime de război care par evidente din partea forţelor americane, precum şi uciderea deliberată a persoanelor care încercau să se predea”, acuză site-ul într-un comunicat.
WikiLeaks evocă, de asemenea, comportamentul sodaţilor americani care „aruncă în aer clădiri întregi, pentru că o persoană înarmată se află pe acoperiş”.
Documentele dezvăluie „peste 300 de cazuri de tortură şi vio-lenţe comise de forţele coaliţiei asupra prizonierilor”, adaugă WikiLeaks, care a numărat peste 1.000 de abuzuri comise de forţele irakiene.
„Vorbim despre de cinci ori mai mulţi morţi în Irak, o adevărată baie de sânge în comparaţie cu Afganistanul”, a declarat pentru CNN fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, considerând că „mesajul acestor dosare este puternic şi poate face mai uşor de înţeles situaţia din Afganistan”.
AFP a consultat o parte din documente la Londra, înainte de difuzarea lor pe internet. O mare parte din texte nu conţin nume care ar putea pune în pericol persoane, a explicat WikiLeaks.

Raportorul ONU cere SUA să ancheteze cazurile de tortură

Raportorul special al ONU pentru combaterea torturii, Manfred Nowak, i-a cerut preşedintelui american, Barack Obama, să lanseze o anchetă asupra cazurilor de tortură dezvăluite de documentele militare americane publicate vineri de site-ul WikiLeaks. „M-aş fi aşteptat ca (o astfel de anchetă) să fie lansată deja de mult timp deoarece preşedintele Obama a ajuns la putere promiţând schimbarea … Preşedintele Obama are obligaţia de a trata cazurile trecute. Este o obligaţie de a ancheta”, a continuat el. Nowak a recunoscut totuşi că nu poate fi vorba decât despre o anchetă americană, deoarece judecarea dosarului la Curtea Penală Internaţională nu este posibilă, întrucât Statele Unite nu recunosc această instanţă.

Marile lovituri de presă ale WikiLeaks

Site-ul WikiLeaks, fondat de australianul Julian Assange, a reuşit o serie spectaculoasă de dezvăluiri:

Dosarele războiului din Afganistan – peste 75.000 de pagini de documente cu jurnalele de operaţiuni ale armatei SUA în războiul afgan

Filmul uciderii a 15 civili în Irak, între care doi ziarişti ai agenţiei Reuters; ima-ginile proveneau de la camerele elicopterului militar american care a executat foc

Procedurile standard pentru gardienii centrului de detenţie a suspecţilor de terorism de la Guantanamo Bay, descrise în manualele militare ale armatei SUA

„Bibliile secrete ale Scientologiei” – manuale privind ierarhia şi modul de promovare în cadrul controversatei şi secretoasei Biserici Scientologice

E-mailurile Climagate – peste 1.000 de mesaje electronice transmise şi primite pe parcursul a 10 ani de către cercetătorii Unităţii de Cercetări Climatice al Universităţii East Anglia, care sugerau că oamenii de ştiinţă au aranjat datele pentru a exagera ritmul încălzirii globale

Lista neagră cu site-urile de internet pe care autorităţile australiene
intenţionau să le blocheze pe motiv că ar conţine imagini pornografice cu minori: lista includea multe alte site-uri, fără nici un fel de conţiunt pedofil

Lista cu datele personale ale 13.500 de membri ai Partidului Naţional Britanic, formaţiunea de extremă-dreapta din Regatul Unit

E-mailurile candidatei la postul de vicepreşedinte al SUA din campanie din 2008.

 

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă