14.1 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăSpecialCum a fost distrus singurul producător de elice navale din Europa

Cum a fost distrus singurul producător de elice navale din Europa

După ce dosarul a fost tergiversat de la un parchet la altul timp de 10 ani, în ianuarie 2017 DNA Galați a constatat infracțiunile de corupție, iar pe 22 februarie 2017 dosarul a fost clasat, pentru că infracțiunile s-ar fi prescris.

În cazul distrugerii uneia dintre cele mai performante societăți românești, fabrica de elice navale Elnav SA Galați, am putea asista la o spectaculoasă răsturnare de situație. În 2006, fostul președinte CA de la SIF Moldova, Cătălin Chelu, între timp condamnat, fugit peste graniță și decedat în Iordania, a obținut vânzarea de către SIF a 58% din acțiunile deținute la Elnav către Metal Grup Industrie SRL Galaţi. Aceasta aparţinea prietenului lui Chelu, Cornel Mangalea. Preţul negociat, de 0,65 lei/acţiune, era subevaluat, pentru că în 2005 Elnav fusese evaluată de Romcontrol Bucureşti la 11,4 milioane euro și pachetul de 58% valora 6,61 milioane euro, nu 143.000 euro.

Ulterior, Mangalea a mai cumpărat alte 40% din acțiuni deținute în asociere de Gheorghe Mardare și Ion Panaghia. Dar cum Panaghia a vândut cele 40% fără acordul asociatului, s-a ajuns la un dosar penal pentru înșelăciune. De fapt, ambele tranzacții erau ilegale, pentru că Elnav era în lichidare judiciară, în dosarul 201/LJ/2005, aflat pe rolul Tribunalului Galaţi. Tranzacţiile se puteau face numai cu acordul judecătorului sindic și cum nu exista această aprobare a Tribunalului Galați, erau ilegale.

Reprezentanții CNVM ar fi trebuit să anuleze tranzacțiiile, dar nu au făcut-o. Procurorii din Galați au refuzat să facă cercetări în acest caz și dosarul a ajuns la DIICOT București, fiind conexat la dosarul 394/D/P/200, în care Cătălin Chelu era anchetat pentru manipularea pieței de capital. Au urmat 10 ani de anchete penale tergiversate. Printre procurorii de caz s-a aflat și fosta șefă a parchetului antimafia, Alina Bica.
 
Dosar clasat

În 2011, DNA Galați dispunea neînceperea urmăririi penale pentru că în caz nu a fost constatată comiterea unor fapte de corupție. În 2016, acționarul păgubit, Gheorghe Mardare, a depus o nouă sesizare la DNA Galați în legătură cu cele două tranzacții, acuzând că și angajații CNVM au fost complicii lui Mangalea, Chelu și Panaghia. Pe 16 ianuarie 2017, prim-procurorul DNA Galați, Diana Alexandru, a dispus începerea urmăririi penale „in rem“ pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 al Legii 78/2000 referitoare la faptele de corupție. Două luni mai târziu, DNA Galați a clasat cauza. Procurorul Gabriela Popescu a stabilit că o astfel de infracțiune e pedepsită cu de la 2 ani și 8 luni până la 9 ani și 4 luni de închisoare și aplicând art. 154 lit. (c) CP, referitor la prescriere, a ajuns la concluzia că răspunderea penală s-a prescris din 2014.
„Prin urmare, în cauză se va dispune clasarea acesteia față de acționarii SC Elnav SA, respectiv față de funcționari din cadrul CNVM pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzu-te de art. 13, indice (2), din Legea 78/2000“, se spune în Ordonanța nr. 13/P/22.02.2017 a DNA Galați.
Avocații lui Mardare susțin că termenul de prescripție a fost calculat eronat, prescrierea fiind aplicată la 10 ani de la emiterea Rezoluției DNA Galați nr. 179/VIII/I//26.10.2011, adi­că în octombrie 2021.
 
Ultima speranță

După ce procurorii DNA Galați au clasat dosarul, iar judecătorul de cameră preliminară a respins acțiunea de contestare a rezoluției pentru că termenul de prescriere fusese calculat greșit, Mardare a recurs la ultima cale procedurală. S-a adresat procurorului general, Augustin Lazăr, cerând, în baza prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară a Parchetelor, examinarea situației din dosarul 13/P/2017 de către Biroul de Recursuri Penale in interesul legii. 
Procedura „recursului în interesul legii“ se aplică atunci când se constată o practică judiciară neunitară.
 
Două decizii ale DNA care se bat cap în cap

Demersul se bazează pe faptul că actuala șefă a DNA Galați, Diana Alexandru, a efectuat cercetări în acest dosar și în 2011, ca procuror de caz, când constata că nu există infrac­țiuni de corupție în acest caz, iar în 2017 șefa DNA Galați a aprobat clasarea dosarului, constatând că au fost săvârșite infracțiuni de corupție de către reprezentanții CNVM, dar acestea s-ar fi prescris în 2014. „Se poate constata fără dubii că procurorul DNA Galați, Diana Alexandru, a participat în aceeași lucrare în anii 2011 și 2017 cu două soluții controversate, fără a stabili pe baza probatoriului administrat în cauză situația de fapt, cu o apreciere subiectivă și diferențiată în interpretarea probelor și aplicarea dispozițiilor legale, cu raționamente diferite logico-juridice, ce stau la baza unei soluții, ca elemente esențiale ale activității magistratului,ce pot fi supuse controlului judiciar, exercitat în cadrul căilor de atac prevăzute de lege“, se spune în memoriul adresat procurorului general, Augustin Lazăr. Practic, sunt puse față în față cele două documente ale DNA Galați, Rezoluția nr. 179/VIII/I//26.10.2011, de NUP, și Ordonanța nr. 13/P/22.02.2017, de clasare a dosarului. 

„Fabrica de elice“, o afacere de top

Elnav SA Galați era singurul producător de elice navale din Europa de Est și unul dintre cele mai moderne, fiind înființat în 1978 cu utilaje importate din Japonia. Producea anual 20.000 tone de piese turnate și elice pentru nave de diferite tonaje, până la cele pentru petrolierele de 150.000 tone, ca „Independenţa“, propulsat de două elice cu diametrul de 10,5 metri şi greutatea de 40 tone. Societatea lucra şi pentru industria de apărare. La Elnav erau produse şi elicele cu diametrul de 0,5 metri pentru amfibiile produse la Moreni. În condițiile în care în România funcționează
7 șantiere navale, evident că Elnav ar fi fost o afacere de top, mai ales în economia de piață. A ajuns în faliment.

Cele mai citite

Ucraina a distrus un depozit de sute de drone din sudul Rusiei

Ucraina a anunţat miercuri că forţele sale armate au distrus un depozit adăpostind câteva sute de drone de atac în sudul Rusiei, notează AFP. Forţele...

PSD vrea excluderea CCR de la validarea candidaturilor pentru prezidențiale

PSD vrea excluderea CCR din validarea candidaturilor la prezidențiale după cazul Diana Șoșoacă, se arată într-un proiect de lege depus miercuri în Parlament de...

Un accident teribil a avut loc în nordul Capitalei. O tânără este în stare gravă

Un accident îngrozitor s-a produs, miercuri seară, în zona de nord a Capitalei. O tânără a fost grav rănită și a fost transportată la...
Ultima oră
Pe aceeași temă