20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportCezar Preda, despre Ialomiţianu: Ce ministru e ăla în care aruncă angajaţii...

Cezar Preda, despre Ialomiţianu: Ce ministru e ăla în care aruncă angajaţii cu sticle şi mere?

Mai mulţi lideri democrat-liberali îl critică pe noul ministru de Finanţe pentru modul şovăielnic în care a negociat cu sindicaliştii. Cezar Preda a spus, luni, în BPN, despre Ialomiţianu: “Ce ministru e ăla în care aruncă angajaţii cu sticle şi cu mere?”, potrivit Mediafax.

“Scandalul stimulentelor de la Ministerul Finanţelor îi îngrijorează pe unii dintre liderii PDL. Ieri (luni, nr.r), la şedinţa Biroului Permanent Naţional, mai-marii democrat-liberali au întors pe toate feţele problema stimulentelor, concluzia fiind unanimă: ele nu mai trebuie acordate decât pe merit. Ministrul de resort Gheorghe Ialomiţianu le-a spus colegilor de partid că, după intrarea în vigoare a viitoarei legi de salarizare, stimulentele vor dispărea, iar angajaţii cu rezultate bune vor fi premiaţi”, notează “Gândul”.

Conform unor surse din BPN, citate de publicaţie, Ialomiţianu a afirmat că stimulentele au fost acordate legal, existând deci un cadru legislativ acoperitor, dar că nu era şi obligatoriu ca ele să ajungă la salariaţi. Astfel, fondul alocat din bugetul Ministerului Finanţelor se numeşte “fond pentru stimulente şi investiţii”. “Puteam deci să nu le dăm deloc şi să dăm toţi banii la investiţii sau să nu cheltuim niciun ban, pentru că nu este obligatoriu ca sumele alocate să şi fie cheltuite”, a adăugat Ialomiţianu, potrivit ziarului.

“Gândul” notează că mai toţi vorbitorii au fost de acord cu poziţia ministrului, iar vicepreşedintele Cristian Boureanu a spus chiar că stimulentele ar fi trebuit să intre şi ele în pachetul de reducere salarială promovat de guvern, adică să fie cu 25 la sută mai mici.

“Povestea asta cu stimulentele trebuie să înceteze. Cum să dai stimulente unui angajat că execută un datornic, când asta e treaba lui?! Îi dai primă dacă opreşte un TIR de benzină neaccizată, un TIR cu ţigări fără timbru la vamă, dar nu pentru că a executat o firmă cu datorii”, a afimat Boureanu.

Pe vicepreşedintele Cezar Preda l-a nemulţumit însă felul în care Ialomiţianu a gestionat greva de săptămâna trecută a angajaţilor de la Finanţe: “Ce ministru e ăla în care aruncă angajaţii cu sticle şi cu mere?!”.

“Gândul” notează că premierul Emil Boc s-a declarat însă mulţumit de prestaţia ministrului, pe care l-a lăudat, ca şi pe ministrul Muncii Ioan Botiş, pentru că au detensionat situaţia şi i-au potolit pe grevişti.

“Pe ministrul Ialomiţianu l-a salvat de furia colegilor chiar preşedintele Traian Băsescu. Imediat după ce a izbucnit scandalul de la Finanţe, unii dintre liderii democrat-liberali îl criticau, în discuţii neoficiale, pe Ialomiţianu pentru modul şovăielnic în care a negociat cu sindicaliştii şi, mai ales, pentru că a părăsit sub escorta SPP ministerul, în timp ce greviştii aruncau cu mere şi cu sticle. Duminică, la Pro TV, preşedintele i-a luat însă apărarea ministrului, spunând că, şi el, pe vremea când era ministru, a negociat în condiţii dure, urcându-se pe garduri sau pe mese”, se arată în materialul publicat de “Gândul”.

Cele mai citite

România, a doua cea mai rapidă evoluție economică din UE, după Polonia

În ultimele două decenii nivelul PIB-ului per capita a crescut puternic în majoritatea țărilor care au aderat la UE (2004-primul val, 2007-al doilea val...

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...
Ultima oră
Pe aceeași temă