10.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMinistrul Finanțelor, Ionuț Mișa, vrea să oblige patronii să mențină un anumit...

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, vrea să oblige patronii să mențină un anumit salariu brut pentru angajați

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a anunțat, marți, că Guvernul va obliga patronii de firme, printr-o prevedere, să crească salariul brut al angajaților, în așa fel încât să includă și contribuțiile pe care Guvernul ține să le treacă de la angajator la angajat.

„Se va introduce o normă tranzitorie care va stabili clar că salariul brut va include toată sarcina fiscală a angajatorului și să se stabilească un plafon și care să limiteze posibilitatea unui angajator de a reduce salariul pentru angajatul propriu (…). Va fi o lege prin care aceste contribuţii vor fi transferate angajatului, iar angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut. (…) Am făcut menţiunea că şi astăzi angajatorul din mediul privat poate decide să modifice contractul de muncă şi să diminueze sau să crească, după propria negociere cu angajatul această valoare salarială. Totodată, am făcut menţiunea că după ce se va realiza această măsură legislativă va fi introdusă şi o măsură tranzitorie care va obliga, practic, angajatorul, chiar şi cel din mediul privat, să menţină un anumit nivel al salariului brut”, a spus Ionuț Mișa, precizând că „va fi introdusă o măsură tranzitorie care va obliga practic angajatorul, chiar și cel din mediul privat, să mențină un anumit nivel al salariului brut”.

Referitor la modalitatea obligării ca o firma privată să menţină nivelul brut al salariului, Ionuţ Mişa a precizat că va fi o dispoziţie legislativă prin care se va stabili ce va include salariul brut.

„Vreau să fac menţiunea foarte clară că nu îi va creşte costul cu forţa de muncă absolut deloc. Deci pentru toţi angajatorii, atât din sectorul privat, cât şi din cel de stat, sarcina fiscală, practic costul pe care el îl are cu un angajat în relaţia cu statul, va fi exact aceeaşi. Va fi o decizie a lui ulterioară dacă, aşa cum am mai spus, poate să renegocieze contractul şi să decidă să dea mai puţin sau mai mult. Angajatorul nu va plăti niciun leu în plus pentru un angajat”, a explicat ministrul Finanţelor.

 Întrebat din nou de jurnaliști dacă angajatorii vor putea fi obligați să transfere contribuțiile în salariul brut al angajatului, Ionuț Mișa a răspuns: „Da, va fi o lege prin care aceste contribuții vor fi transferate angajatului și angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut. E o reglementare fiscală care se aplică tuturor agenților economici dintr-o economie. Statul are dreptul, atunci când consideră, să stabilească niște reguli și principii fiscale”.

Cele mai citite

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă