Născut în 1925 la Manchester, Robert Edwards a urmat, după absolvirea serviciului militar, facultatea de biologie a Universităţii din Bangor, Wales. După obţinerea doctoratului la Universitatea din Edinburgh în 1955, cu specializare în genetică şi embriologie, a fost angajat în 1963 la Universitatea din Cambridge. Încă din 1960, Edwards s-a concentrat pe studiul fertilizării; munca de pionierat depusă pentru depăşirea obstacolelor de care s-a lovit în primii ani a fost totodată baza cercetării sale ulterioare. Din 1968, a început colaborarea cu ginecologul Patrick Steptoe (care avea să dureze până la moartea acestuia în 1988), la vremea aceea unul dintre puţinii experţi în extragerea ovocitelor nefertilizate printr-o procedură chirurgicală. Edwards şi Steptoe au decis de la bun început ca munca lor să urmeze două criterii principale: primul, ca cercetările să fie sistate imediat în cazul în care acestea ar fi periclitat vieţile mamelor sau copiilor, şi al doilea, să ignore orice critică politică sau religioasă. Refuzul clinicilor din împrejurimi de a coopera cu Edwards şi Steptoe, venit ca urmare a atacurilor bisericii catolice, care a catalogat cercetarea celor doi drept „imorală şi împotriva eticii profesionale”, i-a obligat pe aceştia să deschidă propria lor clinică, Centrul de Reproducţie Umană Bourn Hall, în 1970. Cercetarea s-a dovedit în continuare complicată, nu în ultimul rând datorită refuzului Consiliului Pentru Cercetare Medicală al Marii Britanii – din nou bazat pe argumentul că, din punct de vedere etic, fertilizarea este prea controversată – de a finanţa măcar parţial clinica. Folosind fonduri private, Edwards şi Steptoe şi-au continuat cercetările, care au culminat în anul 1978 cu naşterea Louisei Brown, primul copil conceput „în eprubetă”.
Fertilizarea in vitro
Conform procedurii dezvoltate de cei doi cercetători britanici, cu ajutorul căreia s-au născut în ultimii 22 de ani peste 4,3 milioane de copii, ovocitele (celulele germinative feminine) sunt extrase după stimularea hormonală a ovarelor şi sunt puse în contact într-o eprubetă cu spermatozoizii partenerului. Aceştia fecundează ovocitele, astfel obţinându-se embrioni care sunt apoi introduşi în uter. Şansele de reuşită ale procedurii sunt în jur de 30-35%, ele scăzând odată cu creşterea vârstei potenţialei mame. În anul 2009, 3% din naşterile din ţările avansate au avut loc în urma fertilizării in vitro.
De asemenea, posibilitatea de a fertiliza ovocite în afara corpului uman a condus la alte avansuri semnificante în tehnologia reproductivă, cea mai importantă fiind cultivarea celulelor stem din embrioni.
„Un premiu Nobel ar fi drăguţ!”
Totuşi, succesul obţinut nu a însemnat pentru început şi o mai mare recunoaştere publică; Edwards, tatăl a cinci fiice, şi care a fost întotdeauna convins de importanţa propriilor cercetări, susţinând că „nimic nu este mai special decât a avea un copil”, s-a lovit atât de repetatele refuzuri ale statului britanic de a finanţa continuarea cercetărilor cât şi de o lungă avalanşă de procese intentate de adversarii procedurii sale. La începutul anilor 80, înainte de a îşi asigura finanţarea cercetărilor, Edwards şi Steptoe s-au gândit în mod serios să emigreze în SUA. Întrebat în 2003 dacă este dezamăgit de lipsa de recunoaştere pentru cercetările sale, Edwards a declarat că nu îl deranjează câtuşi de puţin faptul că nu a primit, ca mulţi alţi oameni de ştiinţă, ordinul de Cavaler al Imperiului Britanic, dar că în schimb „un premiu Nobel ar fi drăguţ”. Probabil că nici el nu bănuia atunci, la 15 ani după ce învinsese infertilitatea, că îl va mai câştiga vreodată.
Poziţiile marilor religii, împărţite
Decizia de a îi acorda lui Robert Edwards premiul Nobel pentru medicină a fost criticată de cardinalul Ignacio Carrasco de Paula purtărorul de cuvânt al Vaticanului pe teme legate de etica biologică. Într-un interviu acordat agenţiei de presă ANSA, Carrasco a numit premierea lui Edwards „complet inadecvată”: „Fără Edwards, nu ar exista o piaţă pentru ovare umane; fără Edwards, nu ar exista congelatoare pline de embrioni aşteptând să fie transferaţi într-un uter, dar care vor sfârşi cel mai probabil fie ca material de cercetare, fie lăsaţi să moară, abandonaţi şi uitaţi de toată lumea”, a spus Carrasco, menţionând că această declaraţie reflectă părerea sa personală şi nu neapărat poziţia Vaticanului.
Într-o luare de poziţie oficială din 2009, referitoare la fertilizarea in vitro, Vaticanul a specificat că toate fiinţele umane sunt persoane din momentul concepţiei şi de aceea, din acel moment intră în vigoare drepturile lor ca persoane – primul dintre ele fiind dreptul inalienabil la viaţă al oricărei fiinţe umane. În document se mai menţionează că 80% dintre embrionii creaţi după metoda in vitro nu sunt implantaţi, ci fie distruşi, fie păstraţi în congelator. De asemenea, Vaticanul îşi reafirmă punctul de vedere că contextul natural al procreaţiei este – şi trebuie să rămână – mariajul şi familia.
Ca şi Vaticanul, biserica ortodoxă şi multe biserici evanghelice se opun fertilizării in vitro. În schimb, iudaismul, hinduismul şi, cu unele limitaţii, islamul, acceptă tehnica inventată de Edwards.
Recunoaştere târzie
În laudatio-ul ţinut la decernarea premiului Lasker către Robert Edwards în 2001, biochimistul Joseph Goldstein a remarcat că „ştim că fertilizarea in vitro este un mare pas înainte, pentru că Edwards şi Steptoe au fost atacaţi imediat după descoperirea lor epocală de o trinitate neaşteptată: presa, papa şi alţi laureaţi prominenţi ai premiului Nobel”. Între timp, cel puţin presa şi colegii au acceptat importanţa muncii lui Edwards. Martin Johnson, profesor al ştiinţelor reproductive la universitatea din Cambridge, consideră că premiul era meritat de mult, adăugând că „nu am putut înţelege de ce a primit premiul atât de târziu. Munca lui Edwards a fost întotdeauna controversată, dar el nu s-a dat niciodată înapoi de la a confrunta această controversă. A fost un adevărat vizionar, cu mult înaintea timpului său în multe probleme”.
O posibilă explicaţie pentru această recunoaştere târzie a realizării lui Edwards ar putea fi faptul că Louise Brown, primul copil creat în eprubetă, a devenit de curând ea însăşi mamă. Christer Hoog, membru al comitetului care a acordat premiul, a afirmat că „a fost desigur foarte important că Louise Brown a fost sănătoasă şi copilul ei a fost de asemenea sănătos”. Din păcate, acum, la 85 de ani şi grav bolnav, Edwards nu se mai poate bucura îndeajuns de acest ultim mare triumf al său.
