Laţul se strânge în jurul politicilor derulate de Banca Naţională. Şirul contestărilor creşte. Până într-atât încât instituţia a abandonat ignorarea suverană a acestora şi consilierul guvernatorului a găsit cu cale să răspundă direct unor critici ale unor reprezentanţi ai cercurilor de afaceri. Contestarea este inevitabilă, având în vedere deteriorarea masivă a situaţiei economice şi – la o analiză atentă – lipsa de perspective spre o ameliorare. Nu se poate ca aceste lucruri să se întâmple şi să nu existe responsabilităţi şi hibe şi în politicile băncii centrale, şi nu doar în cele guvernamentale.
Realitatea este că dl Isărescu a pasat cu dibăcie vinovăţiile, dar şi ajustările în cârca politicilor guvernamentale, ajungând să convingă aproape pe toată lumea că ceea ce face şi spune Banca Naţională este literă de Evanghelie şi că ceva de criticat şi schimbat este doar în parohia Guvernului. Domnia sa a exploatat lipsa unui economist de forţă în arcul guvernamental care să se opună cu argumente solide unei asemenea abordări. Ca urmare, s-a ajuns să se acrediteze ideea că totul este în regulă în parohia băncii centrale, în timp ce Guvernul – indiferent care ar fi acela şi indiferent dacă este competent sau nu – se află singur într-o bătălie inegală, în care i se cere să pună ordine în dezechilibrele economice, ajustând masiv statul pe seama contribuabilului, deşi nu statul este singurul vinovat de aceste dezechilibre. O asemenea abordare nu duce decât la dezastru. Pentru că, oricâte schimbări ar face şi oricâte poveri ar arunca pe capul contribuabilului, statul nu poate rezolva probleme care nu sunt ale lui, dar care sunt grave rău de tot, precum discrepanţa dintre consum şi producţie, dintre importuri şi exporturi sau deficitul de cont curent şi datoria externă. Statul nu poate rezolva decât partea ce-i revine din stricăciunea de ansamblu, dar a-i pune pe cap şi restul, pentru a le fi bine celor care au principala contribuţie la stricăciune, nu numai că nu-i drept, dar nu este nici funcţional. După cum se şi vede!
Contestarea politicii de curs a Băncii Naţionale are, în mod obiectiv, cel puţin două paliere. Primul este cel din trecut, respectiv contribuţia politicilor Băncii Naţionale la actuala situaţie economică. Această contribuţie este, după părerea noastră – exprimată public încă din perioada 2004-2008 -, substanţială, dacă nu chiar imensă. FMI o ţine sus şi tare – iar Guvernul actual se agaţă de o asemenea poziţie – cu nefericitele politici prociclice guvernamentale din acea perioadă. Dar cea mai puternică politică prociclică a perioadei a fost cea a Băncii Naţionale. Creditarea de către bănci a consumului din import a fost caracteristica perioadei. Şi pe baza acesteia s-au obţinut şi creşterea economică nesănătoasă de atunci, şi dezarticularea completă între consum şi producţie, şi vulnerabilizarea externă la cote extreme. Or, Banca Naţională nu numai că n-a blocat creditarea fără noimă, dar – în mod absolut iresponsabil – a şi cochetat cu aprecierea artificială a leului, care a dus la o rată neîntâlnită în Uniunea Europeană, de numai 50%, a acoperirii importurilor de către exporturi! Dezastrul economic actual nu poate fi despărţit de această contribuţie revoltătoare a Băncii Naţionale, revoltătoare pentru că vine din partea unor specialişti!
Al doilea palier este cel prezent, cu referire la politica dusă de Banca Naţională în condiţiile crizei actuale, ale prăbuşirii economiei. Banca centrală a aruncat toată ajustarea pe umerii Guvernului, ţinând cursul, chipurile, stabil. Spus pe şleau, promovând adică o anomalie: monedă falnică la o economie în dezastru! Cum este posibil aşa ceva?! Pur şi simplu aruncând costurile asupra celor complet nevinovaţi! Spre a-i proteja pe cei ce au dat (respectiv băncile) şi pe cei ce au luat credite fără noimă. Nevinovaţii – care plătesc oalele sparte – sunt masa mare a populaţiei şi a firmelor autohtone, precum şi economia însăşi, care merge mereu şi mereu în jos spre a îngropa tensiunile nelăsate să iasă la suprafaţă printr-o devalorizare, măcar şi de resuscitare respiratorie, a leului!
