Specialiştii se aşteaptă ca nămolul toxic venit din Ungaria să ajungă în noaptea de luni spre marţi în România. Reprezentanţii Apelor Române monitorizează permanent fluviul şi verifică indicatorii apei.
„În momentul de faţă, este constituit un grup de lucru la nivel central şi local format din specialişti biologi recoltatori, acare se află dispuşi într-un serviciu de permanenţă. Încă de vineri s-a început monitorizarea calităţii complete a apei fluviului Dunărea la intrarea în ţară, la Baziaş. În momentul de faţă, există la Baziaş echipe pregătite să preleveze probe. Unda de poluare este posibil să intre în ţară în cursul zilei de luni spre marţi. A fost decalată datorită unui debit foarte mic pe afluenţii poluaţi ai Dunării”, a spus directorul Apelor Române Mehedinţi, Adrian Drăghici, la Realitatea TV.
În ceea ce priveşte alimentarea cu apă a municipiului Drobeta Turnu Severin, care se face cu apă din Dunăre, Drăghici asigură că există o monitorizare permenentă a calităţii apei, în prezent neexistând niciun pericol.
„Există o preocupare deosebită în ceea ce priveşte analiza apei Dunării, însă nu există nici cel mai mic pericol. De altfel, în momentul în care analiza apei la intrarea în ţară, la Baziaş, se va afla în afara limitei parametrilor normali, avem timp 40 de ore ca să luăm măsurile pentru a alimentarea de apă de la Turnu Severin”, a încheiat Drăghici.
Fluxul toxic provocat de noroiul roşu deversat în urma unui accident industrial în Ungaria a atins joi dimineaţă Dunărea, ameninţând ecosistemul marelui fluviu, cu un nivel de alcalinitate ce depăşeşte uşor valorile normale, a anunţat un oficial din cadrul Administraţiei apelor.
Catastrofa ecologică produsă luni, în Ungaria, ameninţă tot ecosistemul celui de-al doilea fluviu din Europa ca lungime, după Volga, în special flora şi fauna. Acest accident fără precedent în Ungaria a provocat deja moartea a patru persoane, între care o fetiţă în vârstă de 14 luni. Peste 120 de persoane au fost rănite şi alte trei au fost date dispărute.