La sfârşitul lunii august, în plin scandal al evacuării taberelor ilegale şi repatrierii romilor din Franţa, comisarii europeni Viviane Reding, Laszlo Andor şi Cecilia Malmström au redactat o notă de informare asupra „Situaţiei romilor în Franţa şi în Europa”, publicată pe 1 septembrie. În anexa 4, documentul prezintă situaţia sumelor din Fondul Social European (ESF) aflate la dispoziţia statelor membre, inclusiv pentru romi.
La o populaţie romă de 1.850.000 oameni (8,56%), România dispune pentru perioada 2007-2013 de aproape 3,7 miliarde euro. Din acestea, 2,25 miliarde sunt alocate de Comisia Europeană pentru programe destinate integrării romilor. Din toţi banii aceştia, România nu a reuşit să cheltuiască decât 38 de milioane. Cifrele furnizate de Bruxelles oferă Parisului un argument puternic pentru acuzaţia că Bucureştiul face prea puţin pentru inserţia socială a acestei minorităţi şi preferă să o „exporte” în Occident. Un punct de vedere subliniat şi de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul.
România Liberă: Mai multă presiune în ultima vreme asupra reprezentanţilor Franţei în România?
Henri Paul: Nu, nu prea. Ce m-a surprins e că lucrurile merg bine. M-am întâlnit cu asociaţiile şi cu ONG-urile rome şi am avut parte de cuvinte foarte amabile de la acestea. Cred că multe dintre aceste ONG-uri, în special ONG-urile care se ocupă de romi, apreciază că am pus accentul pe necesitatea elaborării unui plan de integrare a romilor.
RL: Comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, a evocat două „capete de acuzare” pentru o eventuală procedură de infringement. Prima, legată de transpunerea în legislaţia franceză a Directivei 38 privind libera circulaţie, şi a doua, mult mai gravă, de încălcare a Cartei Drepturilor Omului. De săptămâna trecută, această ultimă acuzaţie a fost abandonată, rămânând ca Franţa să se conformeze cerinţelor procedurale. Aţi scăpat uşor…
H.P.: Referitor la prima chestiune, aici chiar nu există nici o problemă, iar cea mai bună dovadă este că procedura nu a fost lansată. Cât priveşte acuzaţia de discriminare, este suficient să privim cifrele pe care vi le pun bucuros la dispoziţie, pentru că am o statistică exactă în privinţa situaţiei evacuărilor taberelor ilegale în luna august 2010. Au existat 355 operaţiuni care au avut în vedere persoanele nomade ce nu au un domiciliu, iar aici vorbim despre francezi. De fiecare dată, evacuările au fost realizate sub controlul unui judecător. Celelalte au fost tabere ilegale formate din aglomerări de barăci, corturi ş.a.m.d., dar şi aici evacuările s-au făcut pe baza deciziei unui judecător care a recunoscut caracterul ilegal al ocupării unui teren. În această situaţie s-au aflat 189 de tabere care priveau resortisanţi proveniţi din Bulgaria sau din România şi am avut şapte situaţii în care a fost vorba de cetăţeni ai altor ţări: Afganistan, Coasta de Fildeş, Iran, Sudan, Vietnam şi Irak.
Privind aceste cifre vedem, aşadar, că este vorba de şapte cazuri din ţări noneuropene, 189 de cetăţeni europeni şi 355 de cetăţeni francezi. Nu se poate spune, aşadar, că am luat la ţintă cetăţenii români sau bulgari sau pe alţii, pentru că majoritatea evacuărilor de tabere ilegale a avut drept obiect cetăţeni francezi. Acest lucru nu a fost explicat niciodată în România, aşa cum ar fi trebuit.
RL: De acord, dar doamna Reding a reacţionat atât de vehement în baza celebrei circulare din 5 august în care autorităţile franceze erau instruite să aibă în vedere „cu prioritate” taberele de romi…
H.P.: Circulara respectivă a fost, cum ştiţi, abrogată şi, în orice caz, o circulară nu este un act normativ în Franţa. Este o instrucţiune destinată prefecţilor. În ceea ce mă priveşte, cred că a fost prost redactată, un lucru pe care, de altfel, l-a recunoscut şi preşedintele Republicii, care a cerut schimbarea ei. Realitatea însă este aceea descrisă de cifrele pe care vi le-am citit şi pe care le vom oferi şi Comisiei. Pe de altă parte, discriminarea nu va mai putea fi invocată dacă se va lua în considerare faptul că resortisanţii români şi bulgari care au revenit în România şi Bulgaria au făcut-o în proporţie de 80-85% voluntar. Sunt oameni care au fost însoţiţi la avion de autorităţi, dar fiecare dintre ei a semnat un document prin care a fost de acord să se întoarcă de bunăvoie. Mulţi dintre ei au cerut să revină după examinarea propriului caz.
RL: Revenind la Directiva 38, premierul italian, Silvio Berlusconi, a anunţat că intenţionează să ceară amendarea acesteia în sensul limitării liberei circulaţii. Din ţări precum Spania sau Germania am primit semnale că nu au de gând să susţină o asemenea iniţiativă. Ce va face Franţa?
H.P.: Nu ştiu unde ne situăm în ceea ce priveşte modificarea directivei, dar ştiu că noi am modificat legea franceză pentru a evita ca cineva să abuzeze de libera circulaţie.
RL: Definiţi, vă rog, abuzul.
H.P.: Asupra acestei chestiuni deliberează zilele acestea Parlamentul francez, instituţia însărcinată cu definirea abuzului în termeni de proceduri legislative, sub controlul unui judecător constituţional francez (miercuri, deputaţii francezi au votat în favoarea interdicţiei dreptului de a reveni în Franţa al imigranţilor ilegali care nu respectă perioada de repatriere voluntară – n.n.).
Există o chestiune care este extrem de şocantă pentru mine. Franţa este ţara care primeşte cei mai mulţi solicitanţi de azil şi ţara care primeşte cei mai mulţi imigranţi din Europa. Este, de asemenea, ţara în care judecătorul pentru drepturi şi libertăţi este foarte puternic. Pentru că noi avem două tipuri de jurisdicţie: administrativă şi judiciară. Avem un corp enorm de legi în privinţa nondiscriminării, care este foarte puternic pentru că, în virtutea principiilor Constituţiei franceze, noţiunea de minoritate nu există. Acesta este unul dintre motivele care explică confuzia…
RL: Nici Comisia n-a vorbit de minorităţi, a vorbit de etnii…
H.P.: Da, dar noi nu recunoaştem nici etniile. În legislaţia franceză nu există etnii – mai ales etnii! – şi nici minorităţi. Din cauza asta ne simţim stânjeniţi (deranjaţi) de această dezbatere pentru că, atunci când utilizăm termenul „rom” şi noţiunea de „etnie romă”, utilizăm o noţiune care există în afara graniţelor noastre – în particular aici, în România -, dar care nu există în Franţa. De aceea suntem foarte stingheriţi pentru că suntem acuzaţi şi siliţi să recunoaştem minorităţi sau etnii în condiţiile în care Constituţia noastră nu ne permite acest lucru.
RL: Dacă tot am ajuns aici, cred că e mai uşor de înţeles de ce mulţi se întreabă în România dacă nu cumva autorităţile franceze au ales victimele mai facile. Bunăoară, în loc să atace masiva imigraţie ilegală din Africa de Nord sau din Africa Sub-Sahariană, care ar fi putut crea probleme, au ales o minoritate mai mică şi care să fie victimă sigură…
H.P.: În cazul acesta trebuie să vă spun că, între ianuarie şi iulie 2010, am expulzat aproape 9.000 de cetăţeni noneuropeni. Guvernul francez a decis că nu mai poate suporta încălcarea regulilor privind accesul pe propriul teritoriu. Nu e vorba de nici un fel de discriminare şi este ceea ce vom explica şi Comisiei Europene. Toate acţiunile noastre au vizat taberele ilegale. Cu alte cuvinte, n-am luat oamenii de pe stradă ca să-i expulzăm, ci am desfiinţat taberele ilegale indiferent că acolo se aflau cetăţeni noneuropeni, europeni sau francezi. Aceasta este diferenţa.
RL: După Consiliul European de acum două săptămâni, când cei doi preşedinţi au fost surprinşi de camere gesticulând prinşi în conversaţie, preşedintele Băsescu a evocat o întâlnire bilaterală în săptămânile ce vor urma…
H.P.: Nu, această întâlnire a fost evocată înainte, când au vorbit la telefon. În cursul acestei convorbiri, preşedintele Sarkozy i-a propus preşedintelui Băsescu să se întâlnească şi să discute situaţia. Dar nu s-a decis la Consiliu. Aceea a fost o discuţie „în margine”.
RL: Şi când va avea loc această discuţie?
H.P.: Pentru moment, nu există o dată stabilită.
RL: Câţi romi au fost expulzaţi până acum?
H.P.: Îmi pare rău, dar nu pot vorbi despre romi.
RL: Bine, câţi cetăţeni români?
H.P.: Între 28 iulie şi 26 august au părăsit Franţa 881 de români. Cum am spus, 80% din ei au plecat de bunăvoie.
RL: Există vreo estimare privind costurile, şi mă refer la operaţiunile de demolare a taberelor, înregistrarea imigranţilor, sumele acordate acestora, transportul cu avionul? Franţa pare să fi plătit totuşi un preţ mare în termeni de imagine în Europa. A meritat?
H.P.: Nu, nu cred că Franţa a plătit vreun preţ de imagine. Eu nu cred că Franţa a pierdut din această afacere, dimpotrivă. Cred că Franţa a fost prima ţară care a tratat această problemă fără ipocrizie. Măsurătorile sociologice arată că sunt între 10 şi 12 milioane de persoane în Europa, probabil chiar mai multe, care se află în aceeaşi situaţie (estimarea numărului de romi din Europa aparţine Comisiei Europene – n.n.). Ştim foarte bine că fiecare ţară are percepţii diferite asupra acestei populaţii. Noi am zis, dimpotrivă, să avem două repere: pilierul legii europene şi al legii naţionale şi pilierul integrării.
Şi ministrul francez, dar şi eu însumi, pentru că mă aflu aici din 2007, ne petrecem timpul în întâlniri cu autorităţile române pentru a le spune: „Trebuie să faceţi un plan naţional de integrare care să fie coordonat cu eforturile Uniunii Europene”. Dar atunci când văd sumele care sunt consacrate în România pentru integrarea persoanelor de etnie romă, prin comparaţie cu sumele disponibile la nivel european, sunt surprins să constat cât sunt de mici. Am aici cifrele unui document al Uniunii Europene. Veţi vedea că sumele alocate de România din bani europeni în raport cu amploarea problemei sunt mult prea mici. De trei ani încercăm să avem un acord cu Agenţia Naţională pentru Romi şi nu reuşim. Am ajuns în situaţia în care reprezentantul Partidei Romilor ne-a spus – după ce au manifestat în faţa ambasadei – că am făcut foarte bine că am ridicat problema integrării.
RL: Abordarea Franţei pare diametral opusă faţă de cea a României. Franţa spune că este datoria României să o rezolve, Bucureştiul afirmă că problema este prea complexă şi nu-şi poate găsi o soluţie decât la nivel european.
H.P.: Teza noastră este că România trebuie să se ocupe de cetăţenii ei aşa cum Franţa se ocupă de cetăţenii ei, o poziţie împărtăşită şi de Comisia Europeană, care consideră că statele membre ale UE sunt responsabile de propria politică de integrare. Acest lucru este cu atât mai valabil pentru cetăţenii de etnie romă, care sunt supuşi discriminării în ţările de origine. De aceea este incredibil că Franţa este acuzată că discriminează cetăţenii români de etnie romă, în vreme ce Guvernul României ne spune că nu este problema lui, ci a Europei.
Este adevărat că România şi-a recunoscut responsabilitatea în privinţa integrării romilor prin declaraţia comună semnată de ministrul de Externe, Baconschi, şi de miniştrii Lellouche şi Besson, dar problema este de ce nu există mai multe programe de integrare a romilor în România. Numărul cetăţenilor romi care sunt prinşi în programele româneşti este foarte mic. Este aşadar nevoie de un plan cuprinzător de integrare şi noi ne-am declarat dispuşi să ajutăm România să găsească fonduri europene în acest scop. Recent, m-am întâlnit cu domnul (secretar de stat) Mocanu şi i-am propus un expert francez permanent şi pentru a-i oferi serviciile Oficiului francez pentru Imigrare.
În plus, Comisia Europeană ar trebui să acţioneze mai hotărât şi să fie mai aproape de Guvernul român şi să-i ofere ajutor, pentru că, dacă fondurile europene nu sunt utilizate, există un motiv pentru asta, deşi ştim că, în general, România are dificultăţi în utilizarea fondurilor europene. Românii se concentrează asupra şoselelor, dar integrarea socială este la fel de importantă.
RL: Integrarea despre care vorbiţi în ce fel ar trebui realizată? Să luăm modelul Franţei şi să întărim „pilierul legal”?
H.P.: Constrângerea nu este, cred, cea mai bună dintre soluţii. Cred că în primul rând ar trebui îmbunătăţită situaţia locuinţelor. Constatăm adesea că prima discriminare apare în domeniul locuinţelor şi că această populaţie vulnerabilă locuieşte adesea în condiţii catastrofale. Locuiesc în barăci mizerabile, fără apă, situate de cele mai multe ori la marginea satelor. În al doilea rând, ar trebui să ne ocupăm de femei, pentru că femeile sunt un factor de integrare foarte important. Femeile rome trebuie ajutate. Al treilea aspect îl reprezintă educaţia, iar principala dificultate pe care o avem în prezent este educaţia şi, de aceea, este nevoie de măsuri specifice în sprijinul acestei populaţii. Există programe care au reuşit foarte bine în alte ţări, precum Spania, unde s-au cheltuit foarte mulţi bani din fonduri europene pentru romi. Ceea ce spunem noi este că programele de inserţie a romilor funcţionează, dar trebuie ca cineva să le facă.
RL: Tot mai mulţi oficiali francezi exprimă „îngrijorări” privind aderarea României la spaţiul Schengen. Este guvernul francez înclinat să blocheze aderarea României la spaţiul Schengen din cauza acestei probleme?
H.P.: Franţa a explicat foarte clar, iar domnul Lellouche a declarat-o la rândul său, nu există nici o legătură între afacerea romilor şi afacerea Schengen.
