Ţepuşa în inimă
Să-i înfigi un ţăruş în inimă este una dintre cele mai cunoscute metode de a omorî un vampir. În unele ţări, se spune chiar şi din ce lemn să fie făcut ţepuşa, ca să aibă efect: frasin, arţar, prun ţepos, arbore cu spini, crusin şi plop tremurător. Ţepuşa înfiptă în cavitatea toracică face cadavrul să se desumfle, înainte ca transformarea în vampir să fie completă. Oamenii spun că au auzit horcăieli din gâtul mortului când i-au înfipt ţăruşul în piept. Explicaţia este, de fapt, că rămân gaze în stomac, în intestine şi în esofag, care sunt eliberate când asupra corpului se acţionează cu o anumită presiune.
Vampirii lilieci
În folclorul românesc se spune că exista un liliac care, dacă trecea pe deasupra corupului unui mort, îl putea transforma în vampir. De fapt, liliecii seamănă cu vampirii: sunt fiinţe nocturne, unele specii se hrănesc cu sânge şi au văzul şi auzul foarte bine dezvoltate. Aceste caracteristici nu au făcut decât să sporească isteria privind existenţa strigoilor.
Cadavrele nedescompuse
Când rudele îşi suspectau vreunul dintre apropiaţi că este vampir, îl deshumau şi îi examinau corpul, sa vadă semnele descompunerii. Cadavrele strigoilor nu putrezesc, spun legendele. Obrajii şi buzele roşii, părul şi ungiile crescute. Însă aceste fenomene pot fi explicate. Lipsa aerului proaspăt şi temperaturile scăzute pot conserva un cadavru, încetinind descompunerea.
Când în intestinele şi stomacul mortului rămân gaze, sângele este împins spre extremităţi, determinând obrajii şi buzele rumene şi chiar apariţia sângelui în gură. Deşi părul şi unghiile par să crească, în realitate, pierderea umidităţii pielii face ca rădăcinile unghiilor şi părului să se depărteze de piele, dând impresia unei creşteri.
Colţii
Se crede că vampirii au incisivii mai lungi decât oamenii obişnuiţi. Porfiria, denumită şi „boala vampirului”, este o maladie genetică incurabilă şi apare când se produce prea puţină hemoglobină în sânge. O teorie spune că porfiria a apărut din cauză că nobilii se căsătoreau între ei, cu rude apropiate. Câteva dintre simptomele acestei boli includ: sensibilitate la lumină, mâncărimi ale pielii şi apariţia unor pete pe piele, pilozitate excesivă (ceea ce poate explica mitul licantropilor- oameni care cred că se transformă în lupi), paloarea cadaverică, reducerea gingiilor şi a buzelor. În cazuri extreme, dinţii pot creşte mai lungi decât ai oamenilor obişnuiţi.
Reflecţia în oglindă
O altă legendă des întâlnită este că vampirilor nu le apare imaginea în oglindă. Oglinzile au căpătat întotdeauna conotaţii mistice în asociere cu moartea.
O superstiţie din Bulgaria spune că, dacă un cadavru se reflectă în oglindă sau, dacă într-o cameră unde se află un mort, oglinzile nu sunt acoperite, va mai muri cineva din familie. O altă practică obişnuită era scoaterea cadavrelor pe geam, ca să descurajeze sufletul celui dispărut să revină şi să ceară un alt membru al familiei.
În realitate, cei care suferă de porfirie nu doresc să se privească în oglindă, pentru că şi-ar vedea figurile palide, ca de morţi.
Fotosensibilitatea
Porfiria vine să explice mitul cum că vampirii sunt arşi în lumina soarelui. Celulele din corpurile celor care suferă de maladie nu se refac în urma acţiunii razelor ultraviolete.
Nu tolerează usturoiul
Aceasta este planta care le vine de hac vampirilor în folclor. De ce usturoiul? Pofiria explică şi acest mit: usturoiul conţine substanţe care agravează simptomele bolii şi, de aceea, îl evită cu orice preţ.
Se hrănesc cu sânge
De ce sânge? Dacă un vampir este deja mort, de ce vrea să ingereze sânge? Porfiria desfiinţează şi acest mit.
Din cauză că boala se manifestă prin lipsa hemoglobinei în sânge, transfuzia de sânge este o practică des întâlnită. În timpurile vechi, oamenii bolnavi de porfirie beau sânge, în speranţa că vor înlocui sângele lor bolnav cu unul proaspăt, care îi va vindeca.
Chiar şi mitul lui Dracula este spulberat. În 1982, profesorul David Dolphin a publicat o lucrare în care demonstrează că vampirul nu ar fi fost decât un bolnav de porfirie.
