Criza financiară mondială şi problemele fără precedent pe care le-a declanşat ne-au arătat adevărata natură a expunerii şi a slăbiciunilor sistemelor actuale de management al riscului.
andreea.ionete@xprimm.ro
Convergenţa asigurărilor cu celelalte pieţe financiare a condus, pe parcursul timpului, la schimbări dramatice în ceea ce priveşte produsele de asigurare de credite şi garanţii. Astfel, explozia de noi forme de acoperire a riscurilor financiare din ultimul deceniu a avut la bază spiritul competitiv al asigurătorilor în faţa celorlalte instituţii financiare şi nu numai; mai importante au fost creativitatea şi capacitatea acestora de a adapta mereu practicile tradiţionale la noi structuri de acoperire, la noi riscuri, aplicabile mediului economic actual, iar o dată ce produsele au devenit mai sofisticate, managementul de risc a trebuit să se modeleze şi el, adaptându-se realităţilor concrete.
Necesitatea găsirii de soluţii alternative de garanţie financiară nu a fost niciodată mai pronunţată ca în aceste vremuri incerte din punct de vedere economic, când companiile se confruntă cu o presiune severă asupra liniilor de credit şi mai ales în faţa unei nevoi atât de stringente de continuare a investiţiilor. Pentru exemplificare, fie că vorbim despre proprietarul unui proiect de construcţie sau de un antreprenor, certitudinea privind finalizarea unui serviciu demonstrează credibilitate. Şi cum riscul de neîndeplinire a obligaţiilor financiare este în creştere, atât contractorul, cât şi clienţii lui au nevoie de certitudinea că proiectul va fi finalizat la timp şi în conformitate cu termenii stipulaţi în contract.
Apetit scăzut, condiţii mai stricte
În România, pe timp de criză financiară, mai mult de 95% dintre firme se confruntă cu întârzieri la plata facturilor, iar în contextul în care incidentele de plată şi neîncasarea creanţelor au un impact major asupra lichidităţii şi veniturilor unei societăţi, numărul falimentelor a crescut îngrijorător, mai mult de jumătate fiind cauzate de falimentele partenerilor de afaceri. Cu toate acestea, companiile româneşti îşi asigură de cele mai multe ori numai activele tangibile (proprietăţile/utilajele), nu şi pe cele volatile – creanţele de la clienţii lor.
Pe fondul crizei economice, cererile de asigurare pentru riscul de neplată a creditelor comerciale au crescut mult, însă şi procedurile de subscriere ale asigurătorilor sunt mai riguroase ca înainte, astfel încât nu toate companiile solicitante ajung să şi fie acceptate în asigurare şi riscurile să fie preluate de către asigurători. „Asigurătorii au subscris cu prudenţă în anul 2009, existând cazuri în care unii clienţi nu primeau oferta sau primeau oferte în condiţii foarte restrictive. Asfel, portofoliul asigurătorilor este «mai curat» decât în aceeaşi perioadă a anului 2009, iar tendinţa ratei daunei este de stabilizare-scădere”, precizează Cristian Fugaciu, Directorul General al brokerului MARSH România.
„Criteriile minime de îndeplinit pentru asigurarea de credit referitoare la cifra de afaceri asigurabilă, domeniu activitate, termene plată facturi, specific debitori, cât şi cele pentru asigurarea de garanţii-parametri de solvabilitate şi bonitate peste anumite praguri etc.-sunt dificil de îndeplinit de mulţi solicitanţi, astfel încât procentul companiilor asigurate din totalul celor solicitante este foarte mic, de sub 10%”, spun reprezentanţii AON România, unul dintre brokerii de asigurări cu afaceri pe acest segment. Directorul General al subsidiarei din România a celui mai mare asigurător de credite comerciale din lume, EULER Hermes, Cristina Rusuleanu, afirmă că, în linii mari, „criteriile pentru a încheia o poliţă s-au înmulţit substanţial. Am putut constata clar percepţia corectă a pieţei privind necesitatea poliţei de asigurări de credite comerciale. Dar, procentual vorbind, numărul celor care apelează la o asemenea poliţă este foarte redus în raport cu numărul de companii active şi nu poate fi comparat cu celelalte produse de asigurare”.
Cea mai nouă societate intrată pe acest segment, CARE-Compania de Asigurare-Reasigurare EXIM România, consideră contextul economic prezent propice pentru înţelegerea utilităţii şi beneficiilor unei asigurări de credite. „Declanşarea unei astfel de poliţe este cu atât mai probabilă, cu cât dificultăţile cu care se confruntă companiile se acutizează. În aceste condiţii, anticipăm o cerere ridicată din partea clienţilor”, spune Preşedintele CARE, Radu Frîncu. Companiile au conştientizat riscul de neîncasare, sunt mai receptive la acest tip de asigurare, iar cererea a crescut comparativ cu 2008, iar în 2010 numărul clienţilor care solicită produsul de asigurare se află pe un trend crescător, potrivit lui Eugen ANICESCU, Credit Insurance Manager, COFACE, cealaltă companie specializată pe asigurări de credite comerciale care activează în România.
Potrivit liderului MARSH, „clienţii sunt din ce în ce mai conştienţi de riscul de neplată la care se expun. Interesul clienţilor este în mod vădit mai mare decât în urmă cu doi ani. Dacă este să facem o analiză a evoluţiei numărului de poliţe intermediate pe acest segment, acesta a crescut faţă de anul anterior”. Din păcate, adaugă Cristian FUGACIU, „bugetele companiilor alocate asigurărilor nu sunt foarte generoase, marjele de profit sunt micşorate, iar deciziile privind noile achiziţii sunt luate foarte greu. Astfel, de multe ori, în pofida preocupării de a se proteja împotriva riscului de neplată, decizia clienţilor este de a nu achiziţiona o astfel de poliţă, motivaţia fiind legată de costuri, chiar în condiţiile în care sunt acceptate în urma analizei de risc făcute de asigurători”.
Există domenii de activitate pe care unii asigurători le consideră riscante şi dificile şi pentru care nu pot onora cererile de asigurare, cum sunt construcţiile, transporturile, energia etc. De asemenea, debitorii companii de stat sau instituţii controlate de stat, cum ar fi spitalele, administraţiile publice, sunt mai greu sau deloc acceptaţi în asigurare, iar un domeniu de activitate care este foarte greu sau imposibil de preluat în asigurare ar fi industria farmaceutică. „În ultimul timp, vedem o cerere sporită din partea companiilor din acest domeniu pentru asigurările de credite comerciale. Din păcate, deşi cererea există, oferta de pe piaţă din acest moment este foarte limitată şi acest lucru se datorează în principal factorilor de risc la care este supusă activitatea companiilor farmaceutice: limitele de credit foarte ridicate, bonitatea companiilor pentru care se cer aceste limite, termenele de plată foarte lungi care sunt frecvente în această industrie (în special cele în relaţie cu farmaciile), istoric de daune nu foarte favorabil etc.”, potrivit Andreei Mihai, Senior Broker, AON România.
Drept urmare, în urma analizelor de bonitate, ratele de acceptare sunt foarte scăzute, ceea ce înseamnă că acoperirea obţinută în baza asigurării este parţială şi nu asigură acoperirea integrală a nevoilor clientului. Nici în privinţa asigurărilor de garanţii lucrurile nu stau mai bine, piaţa confruntându-se în ultimul timp cu cereri din partea companiilor de construcţii recent intrate în activitate, care solicită asigurări de garanţii de participare la licitaţii sau garanţii pentru buna execuţie a contractului. „Practica este că aceste firme participă la licitaţii utilizând firma mamă pentru a face faţă criteriilor de selecţie şi participare, cum ar fi: experienţă relevantă în lucrări similare, referinţe etc. Pentru o companie nou înfiinţată sau care încă nu are contracte adjudecate în România, este singura modalitate de a trece peste aceste criterii. Din păcate, din punct de vedere al asigurării, în acest moment, pe piaţa din România este imposibil de preluat în asigurare un astfel de risc, tocmai datorită faptului că solicitanţii asigurării sunt companii străine sau sucursale ale companiilor străine şi nu există mijloace de a stabili bonitatea companiei mamă. Acest tip de asigurare poate fi subscris doar pentru entităţi cu personalitate juridică română şi de multe ori intervine şi o limitare în privinţa vechimii, în sensul că, spre exemplu, se acceptă numai societăţi care au un minim doi ani de activitate pe piaţă”, a precizat şi Silvia PĂVĂLAŞCU, Senior Broker în cadrul AON.
Creşterea riscului de neîncasare a aruncat preţurile în aerTarifele practicate pentru asigurarea de credit comercial au crescut în 2009 chiar şi cu 50% faţă de 2008, pe fondul înmulţirii incidentelor de plată ca efect al condiţiilor economice tot mai dificile. Ratele de daună înregistrate de asigurători ca urmare a acoperirii facturilor neachitate la termen de debitorii asiguraţilor au depăşit 100%, ajungând chiar şi la 150%. Această situaţie înseamnă că despăgubirea achitată de asigurător a fost mult mai mare decât prima de asigurare încasată de la compania asigurată. „Începând din octombrie 2008, o dată cu creşterea riscului de neîncasare, cotele de primă pentru poliţele noi s-au scumpit progresiv cu aproximativ 30-40%, până la jumătatea acestui an, când au început să scadă, ajungând cu circa 10-15% sub nivelul cotelor de primă practicate înainte de sfârşitul anului 2008″, precizează directorul general al EULER Hermes.
Potrivit lui Eugen ANICESCU de la COFACE, tarifele pentru asigurarea de credit comercial au avut o evoluţie care a reflectat creşterea fulminantă a riscurilor în perioada crizei. „Astfel, dacă luăm 2007 ca an de referinţă, la începutul lui 2008 a existat o tendinţă de scădere uşoară, inversată puternic către finalul anului şi pe parcursul lui 2009. Creşterea preţurilor în 2009 a fost, în general, undeva la 30-50% (influenţată bineînţeles şi de performanţa individuală a contractelor de asigurare reînnoite, dar şi de performanţele companiilor în activitatea de credit management). În 2010 se observă o stabilizare a preţurilor şi, pentru anumite sectoare, o uşoară scădere”, adaugă acesta. Reprezentanţii brokerului AON spun că tarifele sunt acum într-o periodă de stabilizare faţă de anul 2009, iar cotele de primă pentru asigurările de credite comerciale se situează în intervalul 0,3%-1%. La nivel mondial, la începutul anului în curs, piaţa de asigurare a creditelor comerciale a cunoscut un declin gradual al cotelor de primă în majoritatea ţărilor, în timp ce limitele de credit aprobate de asigurători erau în creştere. Tendinţa s-a păstrat în trimestrul doi al anului 2010, potrivit MARSH România.
„După parcurgerea a doi ani de criză, companiile din România şi-au îmbunătăţit procedurile de analiză a clienţilor, efectuând ele însele o primă selecţie a acestora, înainte de analiza realizată de asigurători pentru preluarea în asigurare şi acordarea limitelor de acoperire. Aceasta a condus la reducerea incidentelor de plată, astfel încât rata daunei a scăzut şi asigurătorii pot oferi condiţii mai avantajoase decât în anii trecuţi”, explică brokerul AON. Pe piaţa de garanţii, cota de primă medie este între 1 şi 3% şi variază în funcţie de o serie de factori precum: tipul garanţiei solicitate, valoarea şi valabilitatea acesteia, bonitatea asiguratului, dar şi riscul afacerii. „Este practicat în mod frecvent şi sistemul de No Claims Bonus, prin care clientului i se returnează de la 10% până la 20% din prima de asigurare, dar numai în cazul în care nu s-au solicitat despăgubiri, prin urmare garanţia nu a fost executată de către beneficiar”, precizează Silvia PĂVĂLAŞCU.
De asemenea, pe lângă prima de asigurare, atât asigurările de credite comerciale, cât şi cele de garanţii presupun şi plata de către client a unor taxe adiţionale. Acestea se referă la taxele de analiză a bonităţii/solvabilităţii companiei solicitante, care diferă de la o societate la alta, precum şi în funcţie de ţara de provenienţă a creditorilor (în cazul asigurărilor de credite, taxa de analiză este mai ridicată pentru creditorii străini decât pentru cei domestici).
Revoluţia asigurărilor de credite şi garanţii
În ultimii doi ani, asigurătorii de credite şi-au revizuit şi diminuat atât expunerile pe ţări şi sectoare, cât şi pe clienţi individuali. Pentru cei interesaţi de contractarea unei asigurări, acest lucru a însemnat o reducere fără precedent a limitelor de credit disponibile. Pe măsură ce dimensiunea şi frecvenţa daunelor creşte, asiguraţii şi asigurătorii sunt deopotrivă presaţi de proce¬sarea daunelor şi de colectările de creanţe. Unele sectoare de activitate şi unele ţări nu mai sunt acceptate în asigurare (exceptând cazurile în care au un management de credit foarte eficient), pentru poliţele cu un istoric de daune nefavorabil primele cresc alarmant, iar pentru altele, termenii de reînnoire nu mai au acelaşi preţ. În acelaşi timp, pieţe alternative nu există, o dată ce alţi asigurători s-au confruntat cu rate mari de daună sau cu creanţe nerecuperabile pe un segment sau altul.
În prima jumătate a anului 2009, în schimb, nivelul de expunere a crescut, dar şi veniturile au avut o evoluţie similară, iar brokerii au fost obligaţi să caute metode pentru o diferenţiere pozitivă a diferiţilor clienţi – astfel încât să ajute underwriterii să înţeleagă că, deşi un risc mai mare constituie o provocare, acesta este totuşi acceptabil din cauza altor factori.În momentul de faţă nu există o soluţie uşoară pentru asigurătorii de profil; un pool care să preia riscurile problematice refuzate de asigurătorii specializaţi nu există, astfel încât este nevoie ca piaţa să recurgă la reducerea limitelor de credit şi la ne-reînnoirea poliţelor problematice. De altfel, o parte din soluţie se află chiar în mâinile companiilor de asigurări, care trebuie să îmbunătăţească evaluarea riscurilor şi să le ofere reasigurătorilor randamentele necesare, astfel încât să atragă suficient capital pentru a putea merge înainte. Având în vedere faptul că, asemenea oricărei alte clase de asigurări, şi în cazul creditelor şi garanţiilor reasigurarea este cea care determină capacitate de subscriere şi stabilitate financiară pentru companiile de asigurări, relaxarea acestor pieţe se va produce atunci când reasigurătorilor le va reveni apetitul pentru risc.
Stabilirea cotei de primă depinde în principal de trei factori:
cifra de afaceri asigurabilă (cota de primă scade proporţional cu creşterea cifrei de afaceri asigurabile);
termenul mediu de încasare (creşterea termenului mediu în care se încasează creanţele conduce la creşterea cotei de primă);
istoricul de daune (companiile care nu au avut daune din neîncasări de creanţe în ultimii trei ani beneficiază de o reducere substanţială a cotei de primă).
