Romii au fost dintotdeauna un subiect marginal în politica europeană. Asta până când preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a decis să-i repatrieze forţat. De aici a pornit o dezbatere aprinsă care i-a aruncat pe romi în centrul atenţiei Europei. Istoric vorbind însă, nu Sarkozy e cel care a deschis cutia Pandorei, notează The Independent.
Ce ştim despre romi? Au venit acum 1.000 de ani în Europa din India, fără pretenţii teritoriale, şi sunt reputaţi în trecut fie prin îndoielnica onestitate de care au dat dovadă, fie prin diverse meserii sau deprinderi, precum ghicitul, prelucratul metalelor sau comerţul. E mai puţin important însă cum au fost ţiganii. Contează cum sunt văzuţi şi cum se vor văzuţi. În viziunea împărtăşită de Sarkozy, romii sunt o ameninţare la adresa securităţii şi nu pot fi opriţi decât prin respingerea lor în masă. Perspectivă care aduce aminte de infamul „Act al Triburilor Criminale”, adoptat de englezi în India anului 1871, document prin coloniştii britanici stigmatizau persoanele din 161 de comunităţi drept „criminali înnăscuţi”. Gestul comandat de Sarkozy nu este însă fără precedent.
Italienii au dat startul
Italia a fost prima ţară care a decis să reprime populaţia romă stabilită pe teritoriul său. Asta în condiţiile în care ţiganii migrează spre Italia începând cu secolul al XV-lea. Declicul s-a declanşat însă abia în ultimii 20 de ani, când romii au migrat în Peninsulă, în valuri sucesive, dinspre Croaţia, Bosnia, Kosovo sau România. Cazul României a căpătat cea mai mare greutate pentru că, imediat după integrarea în Uniunea Europeană, în 2007, sute de mii de români au ales să emigreze în Italia. O parte din aceşti noi cetăţeni europeni erau romi, iar autorităţile ţărilor de destinaţie au realizat – nu fără panică – faptul că nu îi pot expulza pur şi simplu. Migrarea a adus însă o decădere în cadrul comunităţii rome. Dacă în Iugoslavia lui Tito aceştia beneficiau, precum restul populaţiei, de educaţie gratuită, în taberele mărginaşe din oraşele italiene mulţi romi sunt analfabeţi. În România situaţia se prezintă asemănător. Deşi trebuie menţionat că ţiganii români erau încă sclavi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Şi că în prezent suferă în continuare din cauza prejudecăţilor transpuse în catalogări precum „hoţ” sau „murdar”.
Stigmatul de nomad
Nici în Italia nu au scăpat de discriminare. 84 la sută dintre italieni încă mai cred că ţiganii sunt eminamente nomazi. Apartenenţa la această etnie i-a împiedicat, în timpul războaielor din Bosnia şi Kosovo, să obţină azil politic în Italia. În schimb, autorităţile le-au construit tabere pe care le-au etichetat – o dată în plus – ca „nomade”. Au rezultat ghetouri. Adică acele comunităţi care nu dau multe şanse locuitorilor să se ridice deasupra condiţiei lor. Acele zone spre care se îndreaptă atenţia – mai ales în vremuri de restrişte economică – atunci când opinia publică are nevoie de ţapi ispăşitori pentru diverse infracţiuni.
Momentul istoric Mailat
În noiembrie 2007, Roma era împânzită de astfel de tabere, care alimentau reţelele de cerşetori, muzicanţi ambulanţi şi ştergători de parbrize din centrul oraşului. Autorităţile nu făceau aproape nimic pentru a opri fenomenul. Asta până când un ţigan din România a fost acuzat de jefuirea şi uciderea nevestei unui căpitan de marină. „Cazul Mailat”, aşa cum a rămas cunoscut, a strârnit o reacţie fără precent. Primarul Romei, Walter Veltroni – un fost comunist şi personaj care îşi exprimase dorinţa de a ajuta la combaterea sărăciei din Africa – a ordonat demolarea de urgenţă a taberelor nomade. Picat în mijlocul campaniei electorale, subiectul a fost preluat de Silvio Berlusconi şi aliaţii acestuia şi transformat într-o lege a expulzării care a adus facţiunii de centru-dreapta victoria în alegerile generale.
Ura de romi, contagioasă
Abia după doi ani a venit rândul Franţei. O ţară lovită de criza economică, condusă de un alt politician-vedetă. Dorinţa sa de a testa puterea de reacţie a Uniunii Europene în problema romilor i-a propulsat pe aceştia din urmă în fruntea agendei publice comunitare. Asta mai ales pentru că dorinţa de a-i alunga pe romi a cuprins iarăşi autorităţile italiene, care se pregătesc din nou de alegeri. Chiar şi în taberele relativ liniştite şi care au „crescut” deja o generaţie s-a impus interdicţia de staţionare pentru mai mult de trei luni. „Nu ştim unde vom merge. Noi suntem romi din Croaţia, iar consiliul local ne zice că va aduce în locul nostru ţigani din România”, spune, pentru The Independent, un rom care se recomandă cu numele Giovanni. În Milano, spre exemplu, partidele de stânga şi de dreapta se întrec în a propune soluţii dure împotriva romilor români.
Comunitate care este privită drept principala problemă a oraşului, deşi numără doar 1.300 de persoane – jumătate femei şi copii – într-o localitate de 4 milioane. Rămânem aşadar cu următorul slogan: afară cu ţiganii! Cu orice preţ, chiar şi cu bani oferiţi în schimbul părăsirii ţării. Asta deşi, întâmpinaţi cu şomaj şi discriminare în ţara natală, romii se vor întoarce. Dacă autorităţile franceze sau italiene îşi vor menţine această atitudine faţă de romi, nu vor reuşi decât să-i forţeze să trăiască în acelaşi fel ca strămoşii lor. Asta în condiţiile în care unii dintre cei stabiliţi în Occident încearcă să-şi trimită copiii la şcoală şi să strângă bani pentru a-şi cumpăra o casă. Unde se îndreaptă deci deceniul incluziunii europene? Dacă lucrurile vor continua în acelaşi trend, spre…excluziune.
