Statele Unite nu exclud ca noul coronavirus, care se află la originea pandemiei ce a ucis deja peste 140.000 de oameni în lume, să provină – în pofida faptului că este de origine naturală – dintr-un laborator chinez din Wuhan şi evocă o ”anchetă” pentru a se face lumină deplin, relatează AFP.
Noul coronavirus ar fi apărut la sfârşitul lui 2019 într-o piaţă în aer liber din oraşul chinez Wuhan, în care se vând animale exotice vii. Experţi au descoperit că el este apropiat de un virus prezent la lilieci – care ar fi înregistrat mutaţii şi s-ar fi transmis unei speci vândute în piaţă, de unde virusul ar fi contaminat apoi oameni. Animalul intermediar nu a fost însă identificat cu certitudine.
Cu toate acestea, două publicaţii americane au dezvăluit în ultimele zile informaţii care deschid altă pistă. Potrivit cotidianului american The Washington Post, Ambasada Statelor Unite de la Beijing a alertat Departamentul de Stat în două rânduri, în urmă cu doi ani – în urma mai multor vizite la Institutul de Virusologie din Wuhan – cu privire la măsuri de securitate insuficiente la acest laborator care studia coronavirusul la lilieci.
De asemenea, Fox News dezvăluie că ”mai multe surse” – a căror natură postul nu o precizează – consideră de-acum că actualul coronavirus provine din acest laborator.
Spre diferenţă de mai multe teze complotiste – amplu dezminţite de către experţi – potrivit cărora ar fi vorba despre un agent patogen creat de către autorităţile chineze – eventual o armă bacteriologică – postul conservator american evocă un virus natural, studiat în laborator, a cărui ”scăpare” nu ar fi fost voită, ci cauzată de protocoalelor deficitare de securitate la acest institut.În această ipoteză, ”pacientul zero” ar fi, aşadar, un angajat al laboratorului, care ar răspândit virusul în rândul populaţiei după ce s-a contaminat în mod accidental.
Întrebat joi despre aceste informaţii, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian, a dezminţit această posibilitate.
”Numeroşi experţi medicali reputaţi în lume estimează că ipoteza unei aşa-zise scăpări nu are nicio bază ştiinţifică”, a declarat el, estimând că originea virusului este necesar să facă obiectul studiului specialiştilor.
Însă chiar vârful statului american – care refuză să o excludă – pare să acrediteze această pistă. Donald Trump, întrebat miercuri la Casa Albă despre acest lucru, a fost evaziv: ”Pot să vă spun că auzim tot mai mult această poveste. Vom vedea”, a răpuns şeful statului american, care a dat asigurări că această ”oribilă situaţie” face obiectul unui ”examen foarte aprofundat”.
Secretarul său de Stat nu a dezminţit nici informaţiile dezvăluite de Washington Post şi nici pe cele dezvăluite de Fox News.
”Numai faptul că trebuie să punem aceste întrebări, numai faptul că nu le ştim răspunsurile, că China nu a împărtăşit răspunsurile, asta spune mult”, a declarat Mike Pompeo, adăugând: ”Ceea ce ştim este că acest virus s-a născut la Wuhan”.
”Ceea ce ştim este că Institutul de Virologie din Wuhan se află la doar câţiva kilometri de piaţa din stradă. Sunt încă multe de aflat”, a insistat Pompeo.
Şeful diplomaţiei americane se află în prima linie în a denunţa lipsa de transparenţă a Chinei – eventual o operaţiune de ”disimulare” a Beijingului, cu scopul de a ”ascunde” iniţial gravitatea virusului. El l-a numit mult timp ”virusul din Wuhan”, după care a încetat să mai folosească această formulă care irită Beijingul, în urma unui armistiţiu informal între Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping în războiul declaraţiilor dintre cele două mari puteri cu privire la vina pandemiei.
Secretarul american al Aprărării Mark Esper şi şeful Statului Major Mark Milley s-au arătat, totuși, ceva mai prudenţi cu privire la originea virusului.
”O majoritate de elemente, în acest stadiu, arată că el este natural, de origine naturală”, a declarat Esper. Milley a părut să respingă ”zvonuri şi speculaţii” şi a dat asigurări că nimic nu permite, în prezent, să se confirme aceste ipoteze.
”Dar nu suntem siguri de nimic”, a adăugat generalul Milley.