Nu ne place că ne plângem iarăşi de Europa, atunci când politeţea cere să nu se tragă asupra ambulanţelor. Europa cântăreşte mai puţin decât niciodată pe scena internaţională; ea suscită, în cel mai bun caz, indiferenţa opiniei publice în cadrul graniţelor sale; iar în sfârşit, liderii săi au interpretat, în legătură cu romii, un surprinzător spectacol pugilistic. Dar acum, la toate acestea, care copleşesc deja biata Europă, trebuie să adăugăm un alt rău: ea este şi în stare de faliment financiar, scrie Le Monde, citat de presseurop.eu.
Nu este vorba despre datoria suverană cumulată a membrilor Uniunii Europene (UE), ci de bugetul acesteia – bugetul de funcţionare şi de investiţii. La Bruxelles, cuferele sunt goale.
O bătălie bugetară sângeroasă
Bătălia bugetară va fi bătălia toamnei, cea care va domina activitatea Parlamentului Uniunii. Ea riscă să fie sângeroasă. Pentru prima dată, ea se derulează acest an în conformitate cu normele Tratatului de la Lisabona, care dau ultimul cuvânt Parlamentului. Într-adevăr, domeniul în care UE continuă să progreseze este democratizarea ei, inclusiv privind puterile conferite celor 736 de membri ai Parlamentului. Iată o Adunare demnă de o democraţie: ea votează bugetul.
Veştile bune se opresc aici. Comisia a prezentat în această vară un proiect de buget 2011 de 126.6 miliarde de euro, fie 1,02% din produsul naţional brut (PNB) al Uniunii. Din cauza crizei şi a datoriilor publice, este vorba de un buget de austeritate : prioritatea statelor membre este de a-şi restabili finanţele publice, nu de a le alimenta pe cele ale Uniunii. Dar era încă prea mult pentru Consiliul European, care a scăzut şi mai mult acest buget minimalist înainte de a-l prezenta Comisiei de Finanţe a Parlamentului European. „Am ajuns într-un impas, un blocaj bugetar”, spune preşedintele comisiei, francezul Alain Lamassoure.
Un uriaş legislativ şi un pitic bugetar
UE a devenit un „uriaş legislativ”, explică el. Cu fiecare nou tratat – Maastricht (1993), Amsterdam (1999), Nisa (2003), Lisabona (2009) – Consiliul European a adăugat competenţe Uniunii. Ceea ce înseamnă că şefii de stat şi de guvern i-au atribuit din ce în ce mai multe sarcini : energie, mediu, cercetare, învăţământ superior, crearea unui serviciu diplomatic de 6000 de agenţi, etc.
Dar, ferm înrădăcinat într-o nepăsare regală, Consiliul nu a vrut niciodată să dea UE mijloacele la înălţimea noilor ei scopuri. Dimpotrivă: bugetul său reprezenta 1.28% din PNB-ul european la mijlocul anilor 1980, 1,02% astăzi…
De unde o anume impresie că Europa este o putere veleitară ale cărei reuniuni la nivel înalt dau naştere la proiecte grandioase care nu sunt puse niciodată în aplicare. Să ne amintim de cea de la Lisabona unde Consiliul a decretat că Europa se va dota cu „economia bazată pe cunoaşterea cea mai competitivă din lume”! Amuzant şi trist în acelaşi timp: Europa, cât de multe brevete ?
Dacă UE a devenit un „uriaş legislativ”, ea este încă un „pitic bugetar”, continuă Dl. Lamassoure. La naşterea ei, Comunitatea europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO, 1951), ea dispunea de resurse proprii: taxele vamale percepute la graniţele sale (tarif extern comun). De-a lungul marilor negocieri asupra reducerii barierelor comerciale globale, aceste venituri dispăreau. Pentru a umple cuferele, s-a decis în 1984, cu titlu provizoriu, complementar, de a dota Europa de contribuţii din partea fiecăruia dintre membrii săi – calculate ca procent din PNB şi din TVA-urile lor respective.
UE trebuie să iasa din impasul bugetar european
Ce trebuia să fie provizoriu a durat; complementarul a devenit principal. Nicio sursă de revenituri proprie nu a mai fost hotărâtă. Astăzi, cea mai mare parte din bugetul UE este constituită din contribuţii naţionale. UE apare ca o linie la „ieşiri” în proiectele de finanţe ale Celor 27, tot atât de nepopulară pentru financiari cât pentru politicienii naţionali.
Triumfă deci apoi logica aşa-numită „o retribuţie echitabilă” – Europa trebuie să aducă tot atâta cât primeşte – ceea ce este antiteza ideii unei comunităţi.
Lamassoure observă sobru: ieri, „miniştrii de finanţe nu vroiau să plătească”; astăzi, cu criza, „ei nu mai pot să plătească”. Trebuie ca Uniunea să iasă din impasul bugetar european. Ea trebuie să se scuture de cuşca contribuţiilor naţionale.
Ceea ce înseamnă un singur lucru: recrearea unor resurse proprii pentru Europa. Majoritar, grupul conservator din Parlament (Partidul Popular European, PPE) propune introducerea unui impozit european (impozitul pe tranzacţii financiare sau pe emisiile de CO2). Mai inventiv, Lamassoure sugerează ca Europa să perceapă direct TVA-ul pentru anumite importuri din afara UE (de exemplu, pe maşini).
