Regizoarea Anca Damian lucrează la un film documentar de animaţie despre tragicul caz al românului Claudiu Crulic, mort într-o închisoare poloneză. Ca semn al indiferenţei cu care românii tratează şi acum această tragedie, proiectul a fost respins la concursul de scenarii al CNC, deşi avea în mare parte bugetul acoperit din fonduri poloneze.
Cazul cetăţeanului român Claudiu Crulic, mort pe 18 ianuarie 2008, la vârsta de 33 de ani, după ce a protestat faţă de arestarea sa de către autorităţile de la Varşovia, intrând în greva foamei a îngrozit lumea. El nu a primit nici o asistenţă consulară din partea autorităţilor române şi a sfârşit complet singur, părăsit de toţi. Post mortem, el devine personaj de film. În viziunea Ancăi Damian, Claudiu Crulic este comentatorul propriei morţi. Vocea din off a lui Claudiu Crulic i-a fost încredinţată actorului Vlad Ivanov. Regizoarea Anca Damian a povestit într-un interviu acordat pentru România liberă cum a ajuns să facă din această tragedie un film documentar de animaţie.
Cum v-a venit ideea să transformaţi povestea lui Claudiu Crulic în film?
Povestea lui Claudiu Crulic m-a fascinat de la început. Felul în care a murit: s-a putut privi părăsind acestă lume, văzându-şi corpul cum moare, în timp ce sufletul lui încă nu plecase. S-a întâmplat ca atunci când călătoream pe la festivaluri cu filmul meu „Întâlniri încrucişate”, filmul „Hunger” să fie şi el într-un mare circuit festivalier. Era în el tot povestea morţii prin greva foamei într-un penitenciar din Irlanda de astă dată. Am vrut atunci să renunţ la proiect. Filmul „Hunger” era magistral, un alt film pe aceeaşi temă părea că nu-şi mai avea rostul. Şi totuşi nu m-am putut opri să pornesc documentarea care şi ea părea imposibilă: ostilităţi şi reticenţe, şi în Polonia şi în România, apoi accesul greu la informaţii într-o ţară străină în care limba mi-este complet necunoscută, la care se adăuga un sentiment că duc cu mine o greutate… E o poveste grea. Şi totuşi, tot timpul am avut sentimentul că trebuie să fac acest film. Aveam o datorie. Nu ştiu faţă de cine. Dar m-aş fi simţit vinovată dacă aş fi renunţat. Şi eu aş fi fost vinovată, dacă doar pentru confortul meu aş fi renunţat la acest proiect.
„Moldovenii au aceasta auto-ironie adorabilă”
E surprinzătoare şi alegerea de a face un film de animaţie pe acest subiect şi nu un documentar clasic. De ce aţi ales această cale?
Filmul a ajuns la aceasta „haină” a animaţiei după ce iniţial am pornit de la ideea docu-dramei în care să apară un ziarist, un personaj care să interacţioneze cu persoane reale, martore ale acestei poveşti. Claudiu Crulic devenea un pretext de-a analiza deviaţiile la care s-a ajuns într-o societate aşa-zis civilizată, din secolul XXI, cu oameni care au putut fi martorii pasivi ai unei morţi lente şi care au putut să nu facă nimic ca să ajute un om care murea în faţa lor. Au fost mulţi astfel de martori şi din diverse medii. Dar prin ce a trecut Claudiu Crulic rămânea complet necunoscut, aşa ca un vid în jurul căruia gravitau ceilalţi cu frică să nu cadă în hăul lui.
Atunci mi-a venit ideea animaţiei: puteam să recreez acel vid. Animaţia îţi oferă libertate şi m-am bucurat enorm de ea. Justificarea utilizării animaţiei a apărut de la sine: cum ar putea altfel povesti cineva din lumea de dincolo? Povestea ziaristului a devenit un scenariu de film de ficţiune pe care în prezent îl scriu cu Bogdan Mustaţă.
În ciuda faptului că este o vorba de o tragedie, personajul Crulic care povesteşte la persoana întâi întâmplările o face cu mult umor şi chiar cu căldură, iar ţie ca spectator nu-ţi vine să spargi geamurile consulatelor româneşti. Ce mesaj vrea de fapt să transmită filmul?
Cred în complexitate: râsu’-plânsu’ e mult mai puternic decât plânsul singur. În plus, dacă am păstra în film numai drama, asta ar face povestea insuportabilă. Claudiu Crulic era din Dorohoi: moldovenii au aceasta auto-ironie adorabilă care vine din înţelepciune. Cum ar fi putut Claudiu să spună povestea dacă nu cu această detaşare, această distanţă, în care face haz de necaz? Nu cred în furie, nu aş vrea ca cineva după vizionarea filmului meu să meargă să spargă geamurile consulatelor româneşti. Aş vrea ca cei din spatele geamurilor să se simtă vinovaţi, să se recunoască cel puţin în sinea lor vinovaţi. O vină purificatoare.
Cred şi că filmul este un spectacol: vreau ca oamenii să se bucure de el, să plângă şi să râdă şi apoi… să fie mai buni. Sau măcar să-şi dorească asta.
Cum aţi ajuns la Vlad Ivanov şi la „dulşili lui grai moldovinesc” pentru a fi vocea lui Crulic?
Vlad este din Botoşani, oraş vecin cu Dorohoiul. Şi este un actor de excepţie. I-am trimis textul pe când el era la filmări în Spania şi, când l-am auzit prima oară citind, am ştiut că el este Claudiu Crulic. Şi Vlad mi-a spus la fel: chiar s-a simţit Claudiu Crulic, aşa mi-a spus.
„Am avut un sentiment amar al feudalizării fondurilor din cinematografie”
Deşi filmul şifonează imaginea autorităţilor poloneze, aţi primit totuşi finanţare de acolo. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre CNC-ul nostru care v-a respins proiectul. Credeţi că se ascund şi ceva lucrături politice in spatele acestei decizii?
Cred că deciziile din lumea de azi sunt cu preponderenţă economice, nu politice. Dumneavoastră nu vedeţi că în lumea în care trăim politica doar maschează interesele economice? E o faţadă străvezie. Cred că filmul ar fi trebuit să primească obligatoriu finanţare dacă discutăm de raţiuni politice. Un român a murit în arest preventiv într-o altă ţara, un ministru de externe şi-a dat demisia în urma acestui caz. E un subiect care, politic vorbind, ar trebui finanţat. Problema este că în cinematografie eu reprezint o minoritate: lumea cinematografică este o lume macho. După atâţia ani în care am fost şi operator de film, vă pot spune fără să greşesc, că misoginismul în această lume este cât se poate de real. Şi pentru cei de la CNC eu reprezint o minoritate. Asociaţiile cu suficientă influenţă care îşi pot impune un membru în juriu sunt cele care decid proiectele ce primesc finanţare. Eu vin cu proiecte care au finanţări externe importante, proiecte recunoscute deja pe plan extern. Proiectul meu cu „Crulic” fusese câştigător la două concursuri în Polonia, ştiam deci că am un proiect solid. Dar când s-au împărţit la CNC finanţările asta nu a fost de ajuns. Am avut un sentiment amar al feudalizării fondurilor din cinematografie. Încă mai cred că proiectul îşi va face drumul său şi că energia investită în el îl va împinge înainte. Binele învinge, „toate femeile din lume ştie că binele învinge”, ca să-l citez pe Tamango.
„Bugetul total este de 260.000 de euro şi mai am nevoie de 35%”
În ce stadiu este acum filmul şi ce paşi veţi urma pentru a-l definitiva?
Se lucrează încă la partea grafică. Sunetul se va face în Polonia. Desigur că mă confrunt însă cu probleme financiare.
Care este bugetul filmului şi de câţi bani mai aveţi nevoie în acest moment?
Bugetul total este de 260.000 de euro şi mai am nevoie de 35% din ei. În buget este inclusă şi copia pe peliculă.
„Laşitatea, frica, indiferenţa au ţinut cazul departe de noi”
Gestul suprem al lui Claudiu Crulic, acela de a face greva foamei până la moarte pentru a-şi dovedi nevinovăţia este rarissim în lumea noastră. Cum de vă explicaţi că a trecut aproape neobservat la vremea lui şi că acest om a trebuit să moară pentru a deveni un „caz”?
Probabil că principalul motiv a fost acela că totul s-a întâmplat în timpul detenţiei. Dumneavoastră vedeţi ca şi mine în gestul său un tip eroism, rar întâlnit în societatea nostră, dar am întâlnit oameni care, auzind de caz, spuneau cu seninătate: „E vina lui! De ce nu a mâncat?” – ceea ce se traduce de fapt cu „ a fost un prost! Şi-o merită!” sau „În definitiv avea cazier!” – adică „bine i-au facut! Era un hoţ!” deoarece Claudiu Crulic mai fusese în arest preventiv de două ori în Polonia, ca suspect. Cât de uşor se distorsonează lucrurile importante! Indiferent de cazier, era un om! Vinovaţii la stânga, nevinovaţii la dreapta, ce simplu ar fi! Era un om care vroia să se facă auzit şi nu avea altă armă cu care să lupte decât corpul lui. Era un om care avea nevoie de ajutor! Ca dumneavoastră şi ca mine l-au privit medicii din spitalul unde a murit (şi unde fusese transportat cu doar 16 ore înainte de moarte), tot aşa l-a văzut Malgorzata Nocun, ziarista care a descoperit cazut. În rest laşitatea, frica, indiferenţa au ţinut cazul departe de noi. Apoi au fost şi instituţiile care au vrut să se protejeze şi au incercat să muşamalizeze cazul, să-l treacă în anonimat.
Crulic era român şi era emigrant. Este românul şi mai ales românul emigrant privit ca un om de categoria a doua?
Aţi văzut cum arată „căpşunarii” când se întorc în ţară în vacanţe? Chipuri muncite, îmbătrânite înainte de vreme. E atâta tristeţe şi lipsă de speranţă în ochii lor. Sigur că unii merg şi la şmecherii, dar şi în cazul acestora, e vorba de fapt de o mare tristeţe, şi spun asta cu duioşie.
În decursul documentării aţi avut acces la dosarele întocmite de poliţia şi de procuratura poloneză?
Da, le-am şi primit în fotocopie şi am primit şi dreptul să le folosesc în film.
Sunteţi convinsă de nevinovăţia lui Claudiu Crulic?
În cazul pentru care a fost arestat la 10 septembrie 2007, sunt convinsă de nevinovăţia lui.
Filmele noastre au ajuns să trateze subiecte pe care autorităţile preferă să le ascundă sub preş. Se poate constitui o operă de artă într-un „proces” în urma căruia care cei vinovaţi să ajungă să platească fie şi măcar pentru incompetenţa sau nepăsarea de care au dat dovadă?
Toţi plătim pentru faptele şi pentru gândurile noastre. Dar, de obicei, îi găsim cu mult mai multă uşurinţă vinovaţi pe ceilalţi. Eu cred că arta trebuie să regleze derapajele umane, să ne readucă normalitatea pierdută, umanitatea pierdută, să ne reînvie compasiunea.
Când vom putea vedea în cele din urmă filmul pe ecrane?
Cu speranţa că toate vor merge bine, în vara anului viitor.
Maeştrii animatori
Artiştii desemnaţi să facă animaţia filmului „Crulic-Drumul spre dincolo” sunt Dragoş Ştefan, artist cu ştate vechi în animaţie care a realizat, printre altele, introurile animate de la scurt metrajele seriei „Amintiri din Epoca de Aur”, Dan Panaitescu, Tuliu Oltean, Raluca Popa şi Roxana Bentu. Animaţia este realizată la studioul de postproducţie şi animaţie DSG. Animatorul Dan Panaitescu a realizat până acum scurtmetrajul „The House Slayer”, videoclipul „Fundamental” creat pentru trupa portoricană PUYA şi 15 spoturi publicitare. Pentru scurtmetrajul ecologic „Căţelul pişăcios” realizat pentru reciclatorii.ro a primit un premiu la Festivalul Anim’est. Roxana Bentu a realizat animaţia „Vot” la studioul Matei Branea, în timp ce Tuliu Oltean este creatorul animaţiei de la reclama Raiffeisen Bank – Your money knows better. Raluca Popa este artist plasic specializat în artă conceptuală şi ilustraţie, fiind în acelaşi timp pasionată de fotografie.
Vezi aici trailerul filmului.
