21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialGrâul bulgăresc este exportat prin portul Constanţa

Grâul bulgăresc este exportat prin portul Constanţa

O mare parte din grâul, porumbul şi floarea soarelui bulgăreşti sunt exportate prin portul românesc Constanţa, informează luni site-ul „Varna utre”, citat de Agerpres. Cele mai mare cantităţi de grău din Bulgaria se recoltează în Dobrogea de sud, însă vasele mari nu pot acosta în cel mai apropiat port, care se află la Balcic, şi din această cauză sunt folosite porturile Constanţa şi Varna.

În momentul de faţă, preţul primit de fermierii bulgari pentru 1.000 de kilograme de grâu este 180 euro. Acesta a crescut recent cu circa 20 euro. Scumpirea se datorează în primul rând moratoriului impus de premierul rus Vladimir Putin asupra exportului de grâu din Federaţia Rusă, precum şi faptului că din toate ţările din regiune doar România şi Bulgaria au recolte bune de grâu. Experţii estimează că până la sfârşitul anului preţul grâului va creşte până la 250 euro pentru 1.000 de kilograme.

Aceeaşi tendinţă se observă şi la preţurile porumbului şi florii soarelui. În prezent, preţul la porumb este 160-165 euro, iar la floarea soarelui este în jur de 325 euro.

 

Cele mai citite

Platforma X a lui Elon Musk își schimbă poziția în fața Curții Supreme din Brazilia, cerând ridicarea interdicției

Într-o schimbare semnificativă de atitudine, platforma de socializare X, deținută de Elon Musk, a declarat Curții Supreme din Brazilia că a respectat ordinele de...

Pilații din Pontus Euxinus

În politica noastră cea de toate zilele – ia-o, Doamne, și du-o de aici! -, prinde rădăcini tot mai solide un obicei care,...

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...
Ultima oră
Pe aceeași temă