1.1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum să devii un bun părinte vitreg

Cum să devii un bun părinte vitreg

A deveni o mamă sau un tată vitreg poate fi una dintre cele mai mari provocări pe care le poţi întâlni. Oricine a trecut prin această experienţă poate să confirme cât este de frustant să încerci să câştigi încrederea unui copil care nu te place de la bun început. Dar, dacă reuşeşti, vei fi foarte satisfăcut şi vei avea o familie fericită.

Există mai mulţi paşi greşiţi pe care îi poţi face ca părinte vitreg, dar pentru toate există soluţii.
Iată care sunt cele mai frecvente greşeli pe care părinţii vitregi le fac şi cum pot fie ele evitate sau rezolvate, potrivit ziarului The Boston Globe.

Nu încerca să iei locul părintelui biologic

Relaţia dintre un părinte şi un copil vitreg e înfluenţată de mai mulţi factori cum ar fi vârsta şi temperamentul copilului, atitudinea fostului partener care îl încurajează sau nu să dezvolte o relaţie cu părintele vitreg, precum şi cât de puternică este noua căsătorie.
Dar una dintre cele mai mari greşeli pe care o fac adulţi care se găsesc în această situaţie este să încerce să îi ia locul părintelui natural. Ei vor să devină substitutul perfect şi, uneori, în mod inconstient, forţează copii să îi accepte. Acest comportament nu dă niciodată rezultate bune.
De asemenea, pot apărea probleme dacă noul părinte îl presează pe copil să îl numească tată sau mamă. Copilul are deja un părinte căruia i se adresează aşa, de aceea poate deveni derutat sau reticent şi are tendinţa de a-l respinge total pe părintele vitreg.
Nu trebuie ca un părinte vitreg să forţeze niciodată un copil să facă ceva. Micuţul trebuie lăsat să se apropie singur de noul părinte. Probabil că această abordare va cere mai mult timp, dar cu siguranţă relaţia creată va fi mai puternică.
Părinţii care devin membrii unei noi familii au cele mai bune intenţii, dar ei trebuie să încerce să pună bazele unei noi relaţii cu copilul, nu să copieze legătura pe care acesta o avea cu părinţii înainte de despărţire.
Cheia succesului pentru un adult care întră într-o nouă familie este să aibă multă răbdare, să accepte faptul că fiecare familie e diferită si să înţeleagă că relaţia cu un copil vitreg nu poate fi perfectă de la început.

Scapă de aşteptările nerealiste

Autoarea cărţii „Putting Children First”, Joanne Pedro-Caroll, spune că cea mai mare greşeală pe care o poate face un părinte vitreg este aceea de a avea aşteptări nerealiste de la noua familie. Un exemplu de aşteptare nerealistă este că părinţii vitregi îşi vor iubi automat copii vitregi şi că sentimental va fi reciproc. „Dragostea este o emoţie care nu poate fi forţată”, scrie Caroll în carte sa.
Chiar dacă nu simte imediat dragoste pentru copilul vitreg, noul părinte trebuie să îi ofere acestuia bunătate, compasiune şi respect.
Caroll crede că, atunci când acest gen de aşteptări sunt eliminate, devine mai uşor pentru toţi membrii familiei să se comporte într-un mod natural unul faţă de celeălalt. Dragostea va apărea mai târziu în relaţia cu copilul tău vitreg, după ce aţi reuşit să vă câştigaţi reciproc respectul şi încrederea.
În cartea „The Happy Stepmother”, autoarea Rachelle Katz spune că secretul unei familii vitrege fericite este ca părinţii să-şi revizuiască orice aşteptare nerealistă. Părinţii vitregi îşi pot îmbunătăţi modul de gândire prin înlocuirea ideilor negative cu unele pozitive şi prin vizualizarea unor rezultate pozitive, spune autoarea cărţii.
Katz este de părere că aceste metode simple vor ajuta la atingerea obiectivelor familiei recent create, iar micile gesturi de bunătate şi afecţiune vor face ca membrii familiei să se simtă mai conectaţi.
Dacă noul cuplu nu porneşte de la ideea că în familie trebuie să existe o armonie perfectă încă de la început, va găsi mai repede o modalitate de a construi o relaţie care să funcţioneze.

Respectă-ţi partenerul

O altă greşeală pe care o poţi face când eşti un părinte vitreg este de a-ţi pune căsătoria pe al doilea loc. Unele persoane îşi concentrează toate eforturile pentru a crea o relaţie cu copilul vitreg şi îşi neglijează partenerul, iar căsătoria începe să aibă probleme.

Deoarece o nouă căsnicie poate fi stresantă din cauza unor probleme precum o eventuală respingere a copiilor vitregi sau un fost soţ ostil, cuplurile trebuie să încerce să îşi consolideze relaţia. Acest lucru trebuie realizat fără a se simţi vinovaţi că îşi pierd timpul pe care ar fi putut să îl acorde copilului.
Un părinte vitreg trebuie să respecte relaţia copiilor cu fostul partener al soţului sau soţiei. Una dintre cele mai grave greşeli este de a avea o atitudine ostilă faţă de acesta, spune autorul cărţii „Stepmonster”, Wesdnasday Martin. El crede că un astfel de comportament va transforma noul părinte într-un model negativ pentru copil şi poate afecta toată familia.
Dacă aţi făcut deja aceste greşeli, Wesdnasday vă recomandă să vă schimbaţi comportamentul imediat şi să aveţi o atitudine mai respectuoasă. Un prim pas ar fi să vă cereţi scuze copiilor dacă aţi făcut vreun comentariu ostil la adresa părinţilor biologici pe care ei l-au auzit.
Specialiştii spun că părinţii vitregi pot fi modele pozitive pentru copii partenerului de viaţă, iar această oportunitate nu trebuie ratată.

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă