Sindicatele franceze au lansat, marţi, o nouă zi de acţiune sindicală împotriva reformei pensiilor. Reforma, care este considerată de Sarkozy drept „prioritate absolută”, prevede ca vârsta minimă de pensionare să crească de la 60 la 62 de ani, până în 2018.
Această zi de acţiune sindicală, cea de a treia de la începutul anului şi până în prezent, coincide cu începutul dezbaterilor în cadrul Adunării Naţionale, unde stânga intenţionează să lupte împotriva textului, pe care Guvernul ar vrea să îl vadă adoptat, încă din octombrie.
Sindicatele vor un succes „cel puţin” comparabil cu cel al acţiunii precedente, la 24 iunie, când, potrivit poliţiei, la manifestaţii au participat 800.000 de protestatari, iar, potrivit sindicatelor, două milioane.
Transporturile feroviare, urbane şi aeriene au fost puternic perturbate. Spre exemplu, din cinci trenuri de mare viteză (TGV) au circulat doar două, iar pe rutele către Paris a circulat un singur metrou, din două sau trei.