3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecial"Tricolorii", în faţa unei noi provocări europene

„Tricolorii”, în faţa unei noi provocări europene

Reprezentativa României debutează în această seară, de la ora 21.00 (TVR 1), la Piatra-Neamţ, împotriva selecţionatei similare a Albaniei, în Grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, din Polonia şi Ucraina.

„Tricolorii” abordează foarte încrezători prima partidă din preliminarii, mai ales că adversarul nu este unul cu renume în Europa. De-a lungul istoriei, România şi Albania s-au întâlnit de şase ori în preliminariile pentru Campionatele Europene sau Mondiale, de fiecare dată impunându-se reprezentanţii noştri, care au marcat de 20 de ori în poarta adversarilor şi au primit, în schimb, doar trei goluri. Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat în ultima partidă din preliminariile Campionatului European din 2008, când România, pregătită atunci de Victor Piţurcă, a câştigat cu 6-1, pe vechea arenă „Lia Manoliu”, din Bucureşti.

Dacă din acest punct de vedere tradiţia este de partea noastră, o altă statistică nu ne prea dă motive de bucurie. Albania nu a mai pierdut de opt ani la debutul în preliminarii, deşi a avut adversari destul de puternici. În calificările pentru Euro 2004 a remizat, 1-1, cu Elveţia, iar în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2006 a produs o surpriză de proporţii învingând cu 2-1 Grecia, deţinătoarea titlului continental în acel moment. În următoarele două campanii au venit alte două rezultate de egalitate, 2-2 cu Belarus şi 0-0 cu Suedia. „Vom face totul pentru a obţine prima victorie, pentru că este foarte important să câştigăm meciul de debut. Atmosfera în sânul lotului este excelentă”, a promis selecţionerul naţionalei, Răzvan Lucescu.

Albanezii au uitat umilinţa suferită la finalul anului 2007 şi vin acum în România cu gândul de a obţine cel puţin un punct. „Statistic, suntem departe de România, dar acest lucru este bazat pe posibilităţile noastre de moment. Nu înseamnă că de câte ori jucăm cu România o să pierdem cu 6-1. Acel meci s-a dus, acum totul e diferit. E un cu totul alt joc. Trebuie să ne concentrăm pe problemele noastre, nu ale adversarului. Ne gândim la o remiză la Bucureşti”, a spus atacantul albanezilor, Hamdi Salihi, care evoluează la Rapid Viena.

Stadion plin pentru „tricolori”

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal sunt convinşi că se vor ocupa toate locurile stadionului din Piatra-Neamţ la debutul „tricolorilor” în noua campanie de calificare. Ultima dată când Lobonţ&Co au jucat în faţa unei arene pline a fost în urmă cu un an la Constanţa, la meciul pierdut în faţa Serbiei cu 2-3. Singura problemă este că suporterii din provincie ai echipei naţionale nu sunt la fel gălăgioşi şi nu creează aceeaşi atmosferă incendiară şi apăsătoare pentru adversari ca fanii din Capitală, care însă nu s-au mai arătat foarte entuziasmaţi atunci când România a jucat la Bucureşti, stadioanele fiind mai mult goale. 

Franţa şi Luxemburg se luptă acasă cu Belarus şi Bosnia-Herţegovina

Tot în această seară vor intra în luptă şi celelalte patru componente ale Grupei D. Belarus se va deplasa la Paris pentru confruntarea cu Franţa, în timp ce Luxemburg va primi vizita Bosniei-Herţegovina. Câştigătoarele celor nouă grupe şi cea mai bună reprezentativă de pe locul secund se califică direct la turneul final din 2012, restul de opt formaţii de pe locul secund  urmând să joace baraj pentru a ocupa celelalte patru locuri rămase vacante.

Cele mai citite

Tabloul economic la finalul anului 2024: Provocări sindicale și economice pentru România

La finalul anului 2024, Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” prezintă un raport detaliat privind situația economică și perspectivele din punctul de vedere al drepturilor...

Moment istoric pentru Grupa României din preliminariile CM 2026. Cea mai compactă geografic grupă din istorie

Grupa H din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026, din care face parte și România, marchează o premieră istorică. Niciodată în preliminariile europene nu a...

Banca Națională a României lansează o monedă din aur dedicată Tezaurului de la Apahida

Banca Națională a României (BNR) anunță lansarea, începând de luni, a unei monede din aur cu tema "Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida",...
Ultima oră
Pe aceeași temă