7.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialPersoanele cu handicap care nu merg la evaluare pierd dreptul la asistenţă...

Persoanele cu handicap care nu merg la evaluare pierd dreptul la asistenţă socială

Persoanele cu handicap care nu merg din oficiu la evaluare sau care nu se prezintă la reevaluare atunci când li se solicită acest lucru vor fi sancţionate prin suspendarea dreptului la asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale, potrivit unui proiect de act normative, informează Mediafax.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) a supus marţi dezbaterii publice un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care stabileşte o serie de obligaţii pentru acestea.

Iniţiatorii proiectului de act normative susţin că stabilirea obligaţiilor facilitează remedierea deficienţelor funcţionale şi contribuie la integrarea socială şi în muncă a persoanelor cu handicap.

Astfel, persoanele cu handicap trebuie să se prezinte din oficiu pentru evaluare sau reevaluare la structurile competente în domeniu, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap.

De asemenea, beneficiarii de indemnizaţii de handicap vor fi obligaţi să se prezinte pentru reevaluare la solicitarea structurilor competente în domeniu, indiferent de termenul de valabilitate al certificatului de handicap, să depună diligenţele necesare pentru a beneficia de drepturile prevăzute de lege şi să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap.

Alte obligaţii se referă la depunerea diligenţei pentru încadrarea în muncă, în raport cu pregătirea, posibilităţile fizice şi psihice, pe baza recomandărilor comisiei cu competenţă în domeniu, la colaborarea cu asistenţii sociali şi echipele de specialiştii, în scopul recuperării, reabilitării, orientării profesionale şi integrării sociale şi la informarea direcţiilor generale de asistenţă socială, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, cu privire la orice modificare referitoare la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

Neîndeplinirea acestor obligaţii va fi sancţionată cu suspendarea dreptului la asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale.

„În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se va aproba procedura de suspendare a dreptului de asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale”, se mai arată în proiectul de act normativ.

Iniţiatorii proiectului mai arată că aplicarea noilor prevederi va contribui la scăderea presiunii asupra sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, la descurajarea unor atitudini bazate pe fals şi corupţie, la centrarea bugetului alocat prestaţiilor sociale pe persoanele aflate efectiv în nevoie. De asemenea, noile prevederi vor determina diminuarea efortului financiar suportat de la bugetul de stat pentru această categorie de persoane.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă va fi în dezbatere publică până în 9 septembrie.

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Dorian Popa și-a primit pedeapsa, după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise

Dorian Popa a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu amânarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani, după ce a fost prins...

Antonio Guterres, despre riscurile inteligenței artificiale și rețelelor sociale: „Un megafon pentru cele mai rele puseuri ale omenirii”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat un semnal de alarmă privind impactul necontrolat al rețelelor sociale și inteligenței artificiale, în cadrul unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă