19.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInternaționalPoliticienii au votat: "Truli", cea mai bună piesă la "Mamaia"

Politicienii au votat: “Truli”, cea mai bună piesă la “Mamaia”

Consilierii judeţeni din Constanţa s-au întrunit ieri în şedinţă extraordinară ca să voteze câştigătorul trofeului Festivalului Mamaia 2010. Câştigătorul trofeului este decis, de mai mulţi ani, nu de către un juriu de specialitate, ci de către consilierii judeţeni, prin vot secret. Consilierii au avut de ales ieri între piesa câştigătoare la secţiunea Creaţie („La umbra ta”, interpretată de Lucia Dumitrescu) şi piesa desemnată cea mai bună la secţiunea de Interpretare („Truli”, interpretată de Daniela Cojocaru). Ca să voteze în cunostinţă de cauză, consilierii au urmărit, pe videoproiectorul instalat în sala de şedinţă, cele două piese care au concurat pentru titlu, apoi au trecut la vot. Majoritatea lor au votat piesa de „Truli”. Interpreta piesei, Daniela Cojocaru, a fost răsplătită cu un autoturism Skoda. „Acesta este regulamentul festivalului şi este foarte simplu: consilierii judeţeni aleg marele premiu dintre locul I la interpretare şi creaţie”, a explicat preşedintele Comisiei de Organizare a festivalului, Cristian Zgabercea (PSD). Întrebat dacă este firesc ca marele câştigător al Festivalului Mamaia să fie decis de politicieni, preşedintele juriului de specialitate, Mădălin Voicu, care este şi membru PSD, a declarat: „Oamenii politici nu sunt toţi idioţi. Mai sunt şi care au probitate morală”.

Cele mai citite

Revolut și Meridian Taxi au semnat un parteneriat pentru a crește flexibilitatea financiară a companiei care oferă servicii de mobilitate urbană

 Revolut Business și Meridian Taxi au încheiat un parteneriat care va contribui la creșterea flexibilității financiare a furnizorului de servicii de mobilitate urbană în...

Procurorii și polițiștii continuă operațiunea “Jupiter”. Peste 150 de percheziții într-o singură zi

Operațiunea "Jupiter", pe care procurorii și polițiștii o derulează în această perioadă pe întregul teritoriu al României, a inclus, doar în ziua de miercuri,...

Andreea Pora, editorial: Marile necunoscute din dosarul generalilor SRI

Andreea Pora ridică semne de întrebare cu privire la linșajul mediatic și arată cum Realitatea Tv patronată de Maricel Păcuraru are legatura cu dosarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă