O expoziţie ce cuprinde fotografii realizate în România de celebra artistă austriacă Inge Morath, fosta soţie a dramaturgului Arthur Miller, se va deschide săptămâna viitoare la Bucureşti.
Inge Morath, care a trăit, începând din anii ’50, în majoritatea timpului în SUA, unde s-a şi căsătorit în 1962 cu autorul Arthur Miller, a rămas credincioasă rădăcinilor ei europene, întreprinzând lungi călătorii pe acest continent. „Îmi place să călătoresc. Călătoresc oriunde, dintr-un loc în altul, după informaţii care îmi permit să explorez mai adânc. Într-o zi, în luna mai a anului 1958, mi-a fost clar că trebuie să urmez cursul Dunării, de la izvoare până unde se termină, iar asta a fost una dintre acele călătorii inevitabile”, spunea Inge Morath.
A studiat limba română la Bucureşti
Planul lui Inge Morath de a călători de-a lungul Dunării a întâmpinat greutăţi. În 1958, şase dintre naţiunile riverane fluviului erau conduse de guverne comuniste care au limitat strict accesul fotoreporterilor vestici. Ungaria i-a refuzat o viză de tranzit. Cu toate acestea, spre surprinderea ei, a primit în 1958 şi în 1959 permisiunea de a călători şi de a fotografia în România. Artista studiase limba română la Universitatea Bucureşti în 1943. „Am petrecut un semestru în Bucureşti, unde mi-am continuat studiile, câştigând bani din lecţii de germană, traducând poezie şi nuvele româneşti în germană, descoperind, prin urmare, o literatură bogată la popoarele ce trăiesc în ţările riverane în estul Dunării”.
Ulterior, Inge Morath revine în România în 1958, 1967 şi 1994. Din toate aceste călătorii au rezultat circa 1.000 de fotografii (multe dintre ele nu au fost date încă publicităţii), precum şi un jurnal, în care şi-a notat experienţele şi impresiile. Artista austriacă a pătruns alături de traducătorul ei în asprul mediu rural, a lucrat în sate îndepărtate, dar şi în mari centre urbane. A vizitat fabrici şi spitale, familiarizându-se cu limba şi cultura română, a fost invitată în case particulare, în bărcile pescarilor, precum şi la o serie de festivităţi publice şi private. Inge Morath a imortalizat lucrările la hidrocentrala Bicaz, pescari ce-şi aduc marfa la o cherhana la Jurilovca în Delta Dunării, o nuntă din satul Bucar, femei din Certeze-Oaş, precum şi o familie de lângă Parcul Libertăţii din Bucureşti care trage la ţintă de pe fereastra casei. Activitatea ei în România a fost de departe cea mai extinsă şi cea mai analitică, după cum se arată pe site-ul artistei.
A lucrat cu Henri Cartier-Bresson
Opera fotografică a lui Inge Morath este puternic influenţată de stilul unui alt maestru, Henri Cartier-Bresson, alături de care a lucrat mult timp. Morath a creat o voluminoasă operă fotografică pentru agenţia Foto Magnum, operă ce şi-a găsit consacrarea internaţională. Expoziţia de la Bucureşti va cuprinde 133 de lucrări de mari dimensiuni ale lui Inge Morath, o adevărată mărturie despre viaţa în România în timpul perioadei 1958-1994.
De la Graz la Hollywood
Ingeborg Morath (1923-2002) s-a născut la Graz, în Austria, într-o familie de cercetători. A studiat limbile străine cunoştea la perfecţie franceza şi engleza, putea vorbi în română şi se descurca în spaniolă, rusă şi chineză. Se căsătoreşte cu jurnalistul britanic Lionel Birch (1951), dar divorţează repede, dorind să-şi dedice viaţa carierei fotografice. În anii ’50 călătoreşte pe mai multe continente şi munceşte foarte mult. În 1960 îl cunoaşte pe regizorul John Huston, cu care va şi lucra. Fotografiază pe platourile filmelor „The Unforgiven”, cu Audrey Hepburn şi Burt Lancaster şi, în 1960, la blockbuster-ul „The Misfits”, realizat după scenariul lui Arthur Miller, cu Marilyn Monroe, Clark Gable şi Montgomery Clift. După divorţul lui Miller de Monroe, cei doi se căsătoresc, în 1962. Primul lor copil, Rebecca Miller, este o reputată scriitoare, actriţă şi regizor. Au mai avut un băiat, născut bolnav, cu sindromul Down. Cei doi călătoresc în China, iar Inga va publica un album de răsunet. Cunoaşte şi fotografiază unele dintre cele mai celebre figuri artistice ale momentului.