Foarte aproape de Siem Reap se află Angkor, cu temple foarte bine conservate, care vorbesc despre bogăţia şi măreţia de odinioară a imperiului khmer.
În Cambodgia se ajunge, de obicei, pentru câteva zile din Thailanda sau din Vietnam. Trecutul recent, marcat de dictaturi şi revoluţii, nu a pus-o încă pe harta ţărilor unde te duci să-ţi petreci concediul. Totuşi, Cambodgia ascunde multe în spatele complexului de la Angkor şi al poveştii hilare a regelui Norodom Sianouk.
În Cambodgia se ajunge cam greu de la Bucureşti. Se fac cel puţin două escale, însă efortul merită. Dacă nu plănuiţi să vă petreceţi aici toată vacanţa de două săptămâni, va sfătuim să lăsaţi în urmă capitala Phnom Penh, aglomerată şi poluată, dar nu lipsită de farmec, şi Sianoukville, oraşul de la mare al Cambodgiei, şi să vă îndreptaţi spre Siem Reap, polul turistic al ţării.
Situat în mijlocul regatului, Siem Reap înseamnă, în traducere, „locul în care siamezii au fost învinşi” – asta, pentru ca generaţiile viitoare să nu uite că odinioară cambodgienii de azi, khmerii de ieri, i-au învins pe thailandezi. Din capitală se ajunge aici fie cu avionul, fie cu maşina, sau cu vaporul în sus pe Mékong. Siem Reap este un oraş în plină înflorire. Turiştii se înghesuie aici pentru a vizita complexul de temple Angkor, situat în imediata vecinătate, iar infrastructura necesară pentru a face faţă acestui aflux se dezvoltă pe zi ce trece. De la o lună la alta se deschid noi locuri de cazare, iar barurile şi restaurantele ies precum ciupercile după ploaie şi ca vitejii după război.
Aki Ra, muzeul minelor antipersonal
Muzeul minelor al lui Aki Ra este locul în care puteţi învăţa despre khmerii roşii, despre Pol Pot şi despre toată durerea şi disperarea în care acest om a aruncat întreaga ţară. Aki Ra, un fost soldat, a deschis acest muzeu pentru a arăta lumii chinurile prin care au trecut cambodgienii în anii de dictatură militară, pentru a-i învăţa pe vizitatori cum să se ferească de minele antipersonal care încă sunt împrăştiate pe tot teritoriul ţării şi pentru a le oferi un adăpost victimelor minelor antipersonal. E o experienţă dură, necesară pentru a înţelege şi a învăţa despre Cambodgia. Cheltuiţi câţiva dolari aici pe suveniruri şi plătiţi un ghid pentru a vă povesti despre minele antipersonal, pentru că toţi banii se duc pentru a plăti întreţinerea şi educaţia copiilor-victimă care trăiesc aici.
Satul plutitor de pe Tonle Sap
La satul plutitor de pe lacul Tonle Sap chiar trebuie să ajungeţi înainte sau după ce aţi vizitat templele, pentru că această comunitate de locuinţe lacustre este o atracţie turistică în sine. După ce v-aţi mirat în ce condiţii precare trăiesc sătenii de pe marginea lacului, luaţi o barcă şi porniţi la explorarea satului. Şcoli, bănci, grădiniţe, magazine, restaurante, toate sunt construite în bărci şi pe piloni, în mijlocul acestui lac ce hrăneşte pe toată lumea şi mai produce destul peşte pentru a fi exportat în Thailanda sau Vietnam. Oamenii trăiesc aici o viaţă nomadă determinată de sezonul musonic – în sezonul secetos ei se mută spre nord, în cel ploios alunecă pe ape spre sud. Cârmaciul bărcii vă va duce invariabil spre centrul de distracţii al aşezării: un ponton unde se găsesc magazine de suveniruri, un restaurant şi chiar o expoziţie a peştilor care pot fi pescuiţi în Tonle Sap.
Templele de la Angkor
Templele de la Angkor fac parte dintre minunile lumii contemporane şi asta, pentru că sunt, poate, cele mai bine păstrate lăcaşe de cult construite în ultimele câteva sute de ani. Templele sunt mândria cambodgienilor şi vorbesc despre bogăţia şi măreţia imperiului khmer. Angkor era capitala imperiului, iar dacă vă întrebaţi de ce şi-au păstrat doar templele din megalopolisul de odinioară, explicaţia e simplă: khmerii credeau că doar zeii au privilegiul de a sta în case de piatră, aşa că ei îşi construiau locuinţele din lemn – distruse de timp. Templele zugrăvesc viaţa din Cambodgia de odinioară, de la scene de vânătoare până la dansuri, ritualuri religioase, floră şi faună. Angkor Wat, templul principal, maiestuos, cu multe încăperi şi curţi interioare, este înconjurat de un lac protector şi este accesibil după ce aţi trecut de mai multe porţi şi aţi urcat mai multe rânduri de scări. Bayon este locul care va rămâne cel mai bine întipărit în memorie, datorită feţelor zâmbitoare ale lui Avalokitersvara, sculptate peste tot. El zâmbeşte aici tuturor şi induce o stare de seninătate – sau de nelinişte pentru unii, deoarece te simţi urmărit de peste tot. Terasa Elefanţilor nu este un templu, ci locul unde regele khmer ţinea reuniunile publice. Elefanţii în paradă sunt sculptaţi aici. Ta Prohm este templul făcut celebru în Tomb Rider, acel loc parcă din afara lumii unde jungla s-a contopit cu zidurile, creând un decor cât se poate de original şi merită văzut pentru a-i desluşi misterul: e lăcaş de cult sau loc de turnat filme? Rădăcini de copaci strangulează altare, iar coridoarele înguste ce fac legătura între curţile interioare sunt gata să se prăbuşească peste tine. Complexul Angkor se spune că are peste o mie de temple. Multe dintre ele cad pradă junglei şi alte multe – prea departe de Siem Reap pentru a putea fi vizitate.
PONTURI
Shopping. În oraşul Siem Reap există două pieţe mari, Central Market şi Psar Chaa, ultima fiind preferata turiştilor. Cele mai avantajoase preţuri le au, în general, suvenirurile, hainele contrafăcute, obiectele
artizanale şi mâncarea.
Restaurante. În Siem Reap sunt multe localuri, iar trendul actual în zonă este bufetul cu mănânci cât poţi de mult, al cărui preţ începe de la 10 dolari de persoană.
Distracţie. În baruri şi discoteci, distracţia e mare. După ani de sărăcie şi greutăţi, cambodgienii au reînvăţat să se bucure de viaţă, iar turiştii nu stau nici ei deoparte.
Monedă. În Cambodgia dolarul american e rege, iar moneda locală pare să nu existe. Nu încercaţi să schimbaţi euro în dolari, pentru că ieşiţi în pierdere.
