Liz Cheney, membră a Camerei Reprezentanţilor, a fost demisă din postul de preşedinte al Conferinţei Partidului Republican, o poziţie de promovare a iniţiativelor legislative.
După demiterea din ceea ce este considerată poziţia a treia în ierarhia Partidului Republican în Camera Reprezentanţilor, Liz Cheney a declarat că va conduce lupta pentru readucerea formaţiunii politice la „principiile de bază ale conservatorismului”.
„Trebuie să mergem înainte bazându-ne pe adevăr. Nu putem susţine în acelaşi timp marea minciună şi Constituţia. Voi face tot posibilul pentru a mă asigura că fostul preşedinte nu se mai apropie vreodată de Biroul Oval. Am văzut minciunile pe care continuă să le genereze prin discursul său”, a declarat Liz Cheney, citată de agenţia Reuters.
Liz Cheney s-a numărat printre cei zece membri republicani ai Camerei Reprezentanţilor care au votat în ianuarie pentru inculparea lui Donald Trump pentru instigare la insurecţie, după violenţele produse la Capitoliu, soldate cu cinci morţi şi sute de răniţi.
Donald Trump nu a recunoscut victoria politicianului democrat Joseph Biden în scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020 şi a denunţat, fără dovezi, fraude electorale. Liz Cheney a denunţat în mai multe rânduri „marea minciună” promovată de Donald Trump privind fraudele electorale.
Donald Trump a salutat decizia de miercuri a Partidului Republican. „Liz Cheney este o fiinţă amară, oribilă. Nu are nicio personalitate şi nimic bun în legătură cu politica sau cu ţara noastră”, a afirmat Donald Trump miercuri după-amiază.
Demiterea lui Liz Cheney va amplifica diviziunile în Partidul Republican, care încearcă să se relanseze după ce a pierdut atât scrutinul prezidenţial, cât şi scrutinul parlamentar din 2020.
Potrivit cotidianului The New York Times, peste 100 de politicieni republicani ameninţă că vor forma un nou partid dacă Partidul Republican nu aplică reforme.