3.5 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSportSurse: CCR a admis sesizarea depusă de PNL şi USR privind modificările...

Surse: CCR a admis sesizarea depusă de PNL şi USR privind modificările aduse Legii referendumului

Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea PNL şi USR privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului, în care se contestă faptul că Parlamentul, CCR şi preşedintele au fost eliminaţi din procedura de stabilire a obiectului şi datei de organizare a scrutinului, potrivit unor surse CCR citate de Mediafax.

„Prin acest demers, PNL nu blochează organizarea niciunui referendum la nivel naţional. PNL nu a contestat Legea 3/2000 în forma actuală, care permite organizarea oricărui referendum, ci am contestat legea de modificare a acestei legi prin care Parlamentul, CCR şi preşedintele au fost eliminaţi din procedura legală şi constituţională prevăzută anterior cu privire la stabilirea obiectului şi datei de organizare a referendumului”, a spus senatorul PNL Iulia Scântei, la acel moment.

Ea a precizat că PNL a contestat prevederile nou introduse de majoritatea PSD-ALDE la Legea referendumului, întrucât consideră că acestea încalcă Legea fundanetală şi compromit şansele organizării oricărui referendum, inclusiv a referendumului pentru revizuirea Constituţiei.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, tot la acel moment, că modificările aduse legii referendumului au ca singur obiectiv să reducă pe cât posibil atribuţiile preşedintelui.

”Din neant a apărut un proiect de lege de modificare a Legii referendumului care a trecut de Parlament, de Camera Deputaţilor, în decurs de două zile, cred, sau trei zile. Face parte din categoria proiectelor legislative susţinute de cooperativa vechililor roşii care urmăreşte acelaşi scop: să reducă pe cât posibil atribuţiile preşedintelui. Practic, prin modificarea la Legea referendumului se prevede că proiectul de lege de modificare a Constituţiei prin care se modifică Constituţia nu îşi mai urmează parcursul obişnuit şi după avizul CCR Guvernul hotărăşte organizarea referendumului.

Or, nouă ni se pare că există chiar o pronunţare a CCR privitoare la organizarea referendumului care spune că intervalul orar de organizare a referendumului nu poate fi stabilit de către Guvern, ci trebuie stabilit prin lege. Cred că orice încercare de confiscare a unui astfel de referendum este imorală şi s-ar putea întoarce împotriva celor care încearcă să confişte politic acest referendum”, a declarat Ludovic Orban.

Cele mai citite

Carburanții din România, mai scumpi decât în multe state europene, din cauza accizelor

Pe 1 ianuarie 2025, Guvernul României a implementat o nouă majorare a accizelor la carburanți, ceea ce a condus la creșteri de preț Carburanții din...

Tanczos Barna ar lua în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă că „ia în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%”, deși inițial a spus că nu...

Creștere în turismul românesc: Sosirile și înnoptările au crescut în primele 11 luni din 2024

Cei mai mulți turiști străini au venit din Germania, Italia și Israel Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), turismul din România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă