Dacă vă pierdeţi jobul sau aveţi probleme personale, nu vă învinovăţiţi cu orice preţ, gândiţi-vă la proiectele care v-au reuşit şi ţineţi cont doar de standardele dumneavoastră.
Când a aflat că a rămas fără serviciu în plină criză economică, Luciana a răsuflat uşurată. Lucra la o firmă de contabilitate de cinci ani şi-şi dorea demult o schimbare pe care tot amâna să o facă. În prima lună, a plecat în concediu şi şi-a acordat timp să se gândească mai bine la ce vrea să facă mai departe. „Din punct de vedere financiar, vestea că am rămas fără serviciu nu mi-a picat bine, deşi aveam ceva bani puşi deoparte pentru zile negre. Părinţii s-au panicat cel mai tare şi când le-am spus că vreau să-mi deschid afacerea mea m-au descurajat, zicându-mi mereu că nu e momentul bun pentru aşa ceva şi că nu o să mă descurc”, spune tânăra de 31 de ani.
Împreună cu o colegă care-şi pierduse la rândul ei serviciul, şi-a deschis o firmă de contabilitate şi, chiar dacă veniturile nu sunt prea mari şi are luni în care încasările întârzie, e mulţumită că a avut puterea să o ia de la capăt şi să scape de şefi. „Uşor nu e. Dacă n-o să mai am suficienţi clienţi, probabil că o să trec din nou la statutul de angajat, până-mi vine o idee mai bună”, spune Luciana.
Trageţi linie şi hotărâţi ce vreţi să faceţi în viitor
Una dintre cele mai mari greşeli pe care sunteţi tentat să le faceţi când treceţi printr-un eşec profesional este să daţi vina fie doar pe voi, fie pe şefii voştri. „Dacă trebuiau restructuraţi oameni din motive financiare, atunci nu ai de ce să te învinovăţeşti. Dacă motivele au fost altele, după ce-ţi trece furia sau tristeţea, trebuie să-ţi dai seama care a fost partea ta de vină: întârziai frecvent, foloseai prea mult telefonul de serviciu în interes personal etc.”, spune psihoterapeutul Alina Zevedei.
Încrederea de sine poate fi recăpătată şi dacă vă gândiţi la proiectele reuşite, nu doar la sarcinile pe care le-aţi îndeplinit mai prost. „Un eşec trebuie perceput ca un element local, şi nu unul general. Atunci când percepem eşecul ca un element general avem tendinţa de a-i permite să ne caracterizeze ca persoană în totalitate: «Acesta sunt eu… un ratat pentru că am picat un examen». Un eşec nu ne defineşte ca persoană şi este ceva ce i se poate întâmpla oricui”, spune Gyorgy Gaspar, psiholog la Institutul Român de Psihoterapie Integrativă. De asemenea, este bine să intraţi într-un sistem de suport din care să facă parte oameni care trec prin aceeaşi situaţie şi care vă pot ajuta mai mult decât prietenii sau rudele, pentru simplul fapt că aveţi aceleaşi trăiri.
Pierderea jobului este un moment foarte bun să vă daţi seama dacă nu cumva vreţi să vă schimbaţi cariera sau să vă luaţi un an sabatic. Nici eşecurile din viaţa personală nu sunt întotdeauna uşor de suportat. „După o despărţire, e important să-ţi dai voie să treci prin toate etapele «doliului»: negare, furie, tristeţe, acceptare. Mulţi rămân blocaţi într-una din etape, de regulă în furie sau tristeţe. E bine să-i poţi mulţumi celui de care te-ai despărţit că a făcut parte din viaţa ta”, spune Alina Zevedei.
Perfecţionismul, nevoia de control şi convingerea că valoarea voastră este dată de ceilalţi sunt principalii duşmani ai încrederii de sine. „Anxietatea cauzată de dorinţa de a face totul ca la carte poate să afecteze negativ imaginea de sine. De multe ori este mult mai importat ceea ce am făcu t, şi nu neapărat rezultatul, atât timp cât acţiunea a fost în concordanţă cu valorile şi normele noastre de viaţă”, afirmă Gaspar.
Stima de sine nu trebuie să fie influenţată de standardele sau comportamentele celor din jur. „Dacă o persoană trăieşte cu convingerea că valoarea ei este dată de relaţia pe care o are, este foarte posibil ca stima de sine să devină foarte fragilă în momentul în care este părăsită prin separare, divorţ sau deces”, spune Gaspar. Dacă stima voastră de sine este dată de notele obţinute la un examen, atunci riscaţi să fiţi vulnerabili şi predispuşi la diferite probleme de sănătate mentală în special şi fizică în general.
Stima de sine se formează la vârste mici
Încrederea de sine se formează din copilărie, iar părinţii au un rol important în susţinerea ei, spun psihologii. „Învăţăm să pierdem încă de la primul joc în care un alt copil devine câştigător. În astfel de situaţii este foarte important ca părintele sau adultul de lângă noi, educator, bunic etc., să transmită mesajul prin care noi să învăţăm că a pierde este absolut firesc şi că nu scade valoarea noastră ca persoană”, spune Gyorgy Gaspar.
Încrederea de sine şi abilitatea de a face faţă evenimentelor negative din viaţă se formează şi dacă părinţii sunt atenţi la nevoile copilului şi dacă îl încurajează permanent. „Adesea, copilul învaţă să aibă încredere în sine pornind de la mesajele care vin de la adulţi şi de la recompensele care însoţesc anumite acţiuni mai grele sau neobişnuite”, completează psihologul Gaspar.
EXCES DE ZEL
Mamele „castratoare” îi împiedică pe băieţi să se maturizeze
Copiii care au fost ţinuţi prea din scurt sau cei cărora li se reproşează sacrificiile făcute de părinţi pentru ei riscă să ajungă adulţi cu încrederea în ei scăzută. „Un client de-al meu, ajuns la 30 de ani, avea o mamă «castratoare» care-şi făcuse un scop din fericirea băiatului: îi spăla, călca şi-i făcea de mâncare. Dacă ieşea cu fete în oraş, îi făcea crize de nervi, iar dacă stătea în casă, îi reproşa că nu are viaţă socială. Din loialitate pentru mamă, bărbatul rămânea în starea infantilă”, spune psihoterapeutul Alina Zevedei. Bărbatul nu avea încredere în el, stătea la un job prost plătit, amâna să-şi dea licenţa, dar încrederea de sine i-a revenit după ce a făcut psihoterapie. S-a mutat din casa mamei lui, a început să slăbească, să facă sport şi şi-a schimbat jobul.
