La sfârşitul săptămânii, e va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sud-vestice va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată, informează ANM.
Cerul va fi variabil, în Bucureşti, cu unele înnorări pe parcursul nopţii. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 12…13 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 10…11 grade.
În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, vremea se va răci şi va deveni răcoroasă, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, va ploua, şi sub formă de aversă, şi vor fi posibile descărcări electrice, mai ales seara şi noaptea, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi a Transilvaniei şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
În jumătatea de sud a ţării cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp. La munte, în general, la altitudini mai mari de 1500m, temporar, cu precădere în a doua parte a intervalului, vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, unde la rafală se vor depăşi 65 … 70 km/h, dar pe arii restrânse şi la viteze mai mici şi în celelalte regiuni, cu precădere în sud şi în nord-est. Temperaturile maxime se vor situa între 11 grade, pe spaţii mici, în reigunile intracarpatice şi 25…26 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 3 şi 13 grade.