După ce şi-a ridicat în cap întreaga lume musulmană spunând că, după o lungă reflecţie, a ajuns la concluzia că totuşi, dintre toate religiile din lume, islamul este „cea mai tâmpită credinţă”, şi după ce şi-a înfuriat până şi propria mamă pentru modul în care a portretizat-o în cartea „Platforma”, Michel Houellebecq s-a decis să facă puţin mişto şi de sine însuşi. Astfel că în volumul „La Carte et le Territoire”, ce-i va fi lansat pe 8 septembrie, apare un personaj urât mirositor, beţiv, prost îmbrăcat, de profesie „scriitor cu faimă mondială”, pe numele lui Michel Houellebecq. Personajul său are, desigur, nenumărate similitudini cu Michel Houellebecq cel adevărat, în această categorie intrând inclusiv faptul că „scriitorul cu faimă mondială” locuieşte pe malul râului Shannon, într-o casă dărăpănată, „cu cel mai prost îngrjită peluză din toată Irlanda”.
Cum să te pui singur la zid şi să nu-ţi pese
Până de curând, scriitorul francez a locuit într-o veche casă de oaspeţi din ţinutul Cork care avea încă pe uşi numerele de plastic păstrate de pe când imobilul era motel. Unii critici sunt de părere că această nouă carte a sa, atât de aşteptată în Franţa, şi nu numai, pentru că vine după cinci ani de pauză literară în care nu a mai publicat decât corespondenţa dintre el şi filosoful Bernard-Henri Levy, ar putea fi o replică dată unui volum al mamei sale, în care cea care i-a dat viaţă îl numeşte nici mai mult, nici mai puţin decât „mincinos, impostor, parazit, un ratat care n-a făcut nimic altceva în viaţă decât să semene durere în sufletele celor apropiaţi”. „Da, mamă, ai perfectă dreptate”, pare a spune absolut senin scriitorul care a fost adesea atacat violent în presă şi etichetat drept „pornograf”, „fascist”, „rasist”, „scandalagiu de serviciu” şi, nu în ultimul rând, „beţivan”. Pentru a-şi scuti criticii de muncă, Michel Houellebecq se pune singur la zid, afişând o nepăsare demnă de invidiat. Contrar celor spuse de mama sa, el rămâne cel mai tradus şi cel mai bine vândut scriitor francez contemporan, iar admiratorii săi sunt cel puţin la fel de mulţi şi la fel de vocali ca detractorii lui. De pildă, atunci când a fost acţionat în judecată de către liderii comunităţii musulmane din Franţa, în favoarea lui au depus mărturie, printre alţii, Philippe Sollers şi Fernando Arrabal. Scriitorul a fost, de altfel, achitat, în sentinţă specificându-se faptul că o critică a doctrinelor religioase este un drept şi că în afirmaţiile sale nu era vorba de „rasism anti-musulman”, aşa cum pretinsese acuzarea. Scriitorul şi-a făcut însă publică „ura” faţă de islam, care i se trage din faptul că mama sa l-a părăsit de mic, lăsându-l în grija unei bunici care-l adora pe Stalin şi care s-a convertit la musulmanism.
„Nu vă fie frică de fericire! Nu există.”
După cum scrie ziarul „Le Parisien”, care a publicat un sinopsis al volumului, noua carte este cu mult mai cuminte decât precedentele, necuprinzând nici atacuri la adresa musulmanilor şi nici glume de un misoginism afişat, lucru ce probabil îi va descumpăni pe fanii săi. Criticii au fost de părere că Michel Houellebecq va ajunge la deplina maturitate literară atunci când se va elibera de demonii săi interiori şi când o va da la pace cu lumea şi cu sine însuşi. Prin această nouă lucrare, se pare că autorul face exact acest lucru. În cartea care e parţial thriller, parţial satiră socială, mai apar câteva celebrităţi franceze ( doi prezentatori de ştiri şi gazda unui show TV), iar personajul principal este un tânăr artist plastic care şi-a câştigat faima mondială fotografiind vechi hărţi Michelin.
Admiratorii lui Michel Houellebecq speră ca această carte să-i aducă în sfârşit Premiul Goncourt, nu de alta, dar „a devenit stânjenitor ca cel mai citit, cel mai vândut şi cel mai admirat scriitor francez contemporan să nu primească cea mai înaltă distincţie literară din Hexagon”, sunt de părere cronicarii de la „Le Parisien”. Deşi mai puţin incendiară decât precedentele, noua sa carte continuă tema incapacităţii omului modern de a accede la fericire. Obsedat de sex, dependent de plăcere, dar incapabil de iubire, omul nou trăieşte într-o lume globalizată, fiind o fiinţă fără identitate şi fără rădăcini, ostatec al propriului egoism, cu şanse zero de iluminare spirituală şi de împlinire sufletească.
„Viaţa este dureroasă şi dezamăgitoare. Este inutil deci să mai scriem romane realiste. Noi ştim în general care este realitatea vieţii noastre şi nu ne interesează să aflăm mai multe lucruri pe tema asta”, este de părere Michel Houellebecq, care continuă pe acelaşi ton nihilist: „Nu-mi place această lume. Nu-mi place absolut deloc. Societatea în care trăiesc mă dezgustă. Reclamele mă îmbolnăvesc. Computerele mă fac să vărs”. În vârstă de 54 de ani, Michel Houellebecq remarcă plin de „optimism”: „Viaţa începe la 50 de ani, e adevărat; atâta doar că se termină la 40″. Iar tinerilor săi cititori le transmite un mesaj „încurajator”: „ Nu vă fie frică de fericire! Nu există”.
