15.3 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialHCM Constanţa a pierdut partida cu Lowen

HCM Constanţa a pierdut partida cu Lowen

Cel mai tare amical al campioanei României la handbal masculin, HCM, a avut loc marţi seară la Schweinfurt, în Germania. Toma şi compania au jucat împotriva formaţiei ce a încheiat pe locul patru în Bundesliga, Rhein-Neckar Lowen. Disputată în faţa a 750 de spectatori, partida a fost câştigată de gazde cu scorul de 40-35. În ciuda diferenţei destul de mari din final, HCM a avut mai mult timp iniţiativa, reuşind să conducă în mai multe rânduri. Superioritatea echipei de pe litoral s-a văzut mai mult în startul meciului. HCM a condus în minutele de debut şi, după ce în minutul 15 nemţii se distanţaseră la 5 goluri, constănţenii au avut o revenire reuşind să preia din nou conducerea, cu 12-11. În cele din urmă, echipa de pe litoral a pierdut jocul, însă l-a făcut pe tehnicianul gazdelor, Ola Lindgren, să declare că „Lowen a câştigat în faţa unei echipe redutabile”.

 

Cele mai citite

Fidelis răsplătește solidaritatea: Tranșă dedicată celor care salvează vieți

Donatorii de sânge primesc un punct procentual în plus la dobândă și un prag de subscriere de zece ori mai mic Ministrul de Finanțe, Marcel...

Ce decizii ar putea lua Mark Rutte, noul secretar general al NATO

Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin...

Rusia dă vina pe SUA pentru situaţia explozivă din Orientul Mijlociu

Rusia a afirmat marţi că situaţia explozivă din Orientul Mijlociu demonstrează "eşecul total" al politicii americane în regiune şi "neputinţa" Washingtonului de a preveni...
Ultima oră
Pe aceeași temă