0.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTVA 25%. Cu cât se prăbuşeşte exportul?

TVA 25%. Cu cât se prăbuşeşte exportul?

Reprezentanţii companiilor exportatoare susţin că din cauza creşterii TVA de la 19% la 24% au fost nevoiţi să facă credite la bănci pentru a se aproviziona cu materie primă şi consumabile la noile preţuri, ceea ce a condus la reducerea ofertei de export.

„Creşterea la exporturi pentru spaţiul extracomunitar a continuat şi în luna iulie, însă la un nivel mai scăzut. Dacă în lunile anterioare creşterile erau în medie de 30%, în luna a şaptea datele preliminare arată un salt modest, de doar 10%. Situaţia a fost previzionată de noi şi poate fi pusă în seama creşterii TVA cu cinci puncte procentuale”, ne-a declarat Mihai Ionescu, secretar general al Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor (ANEIR).
Importurile au început să crească, însă per ansamblu ritmul de creştere din exporturi va fi mai mare. Reprezentantul ANEIR crede însă că vom avea parte în lunile următoare de o perioadă atipică pentru importuri.
„Nu va mai fi ca în anii precedenţi, va urma o perioadă atipică pentru importuri. Nu vom mai asista la o explozie a importurilor în perioadele tradiţionale de sărbători. Cererea internă de bunuri de consum şi energie scade, puterea de cumpărare va fi mai redusă, nu se va mai importa ca în alţi ani. Abia în perioada următoare se va resimţi reducerea salariilor bugetare şi măsurile de reformă din sistemul de pensii”, a precizat Ionescu.

Deficitul comercial

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în semestrul I a fost de aproape 13 miliarde euro la expedieri şi de 16 miliarde euro la introduceri, reprezentând 73,4% din total exporturi şi 71,8% din total importuri.
În ultimele opt luni, exportatorii au recuperat, din pierderile de 5,7 miliarde euro înregistrate în perioada noiembrie 2008 – octombrie 2009, aproape 4 miliarde euro. Mai mult, pentru perioada noiembrie 2009 – iunie 2010 ritmul de creştere a adus chiar un plus de 2,2% faţă de prioada anterioară. Dacă tendinţa de creştere se păstrează, firmele de export ar putea recupera restul de pierderi până la sfârşitul lunii decembrie.
În semestrul I, exporturile au crescut cu aproape 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar importurile au crescut cu 19%. Deficitul comercial al României a ajuns la 4,7 miliarde euro, la şase luni.
În ceea ce priveşte exporturile extracomunitare, potrivit declaraţiilor lui Mihai Ionescu, în luna iulie s-au înregistrat în continuare creşteri, însă mai modeste decât în lunile precedente.

 

Cele mai citite

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă