Satul copiiilor cu părinţi de împrumut

Majoritatea pro­prietăţi­lor din Murani sunt îngrijite, semn că aparţin unor oameni gospodari. De altfel, 100 de copii se află în acest moment în grija unor familii din această localitate. Unul dintre criteriile de bază ale meseriei de asistent maternal este să ai condiţii optime pentru creşterea unui copil. Datele oficiale arată că majoritatea asistenţilor maternali din sat au centrală termică şi fosă septică în locuinţele lor.Am bătut la poarta unei case frumoase, cu grădină mare, inundată de flori, la stradă.

Ne întâmpină soţii Mihaela şi Nicolae Băcilă, oameni în puterea vârstei. E drept că familia Băcilă se poate mândri cu un record în materie – a crescut, din anul 2000 până acum, nu mai puţin de 22 de copii, în etape mai lungi sau mai scurte. Trebuie precizat că e vorba de familia extinsă, adică nu numai Mihaela şi Nicolae, ci şi mama şi sora Mihaelei, plus o mătuşă de-a ei. Toţi sunt asistenţi maternali. Dar, dacă e să ne referim strict la Mihaela şi Nicolae, ei au luat în grijă zece copii, din anul 2000 până azi.

Nevoia cărţii de muncă

Cum a pornit totul – ne povesteş­te Mihaela. Cu zece ani în urmă, femeia lucra la un bar din localitate, iar soţul ei la un abator din Timişoara. Munceau amândoi „la negru”. Până într-o zi, când au avut nevoie de o adeverinţă de la stat. Dar li s-a pus condiţia – să aibă carte de muncă, pentru a-şi rezolva problema. „Tocmai se vorbea de noua meserie, cea de asistent maternal. Ne-am dus la Protecţia Copilului, în Timişoara, să vedem despre ce e vorba”, povesteşte Mihaela. Ea avea pe atunci 26 de ani, iar soţul ei – 30. Aveau deja un copil al lor. „Am zis că dacă ştim să creştem un copil, mai putem să creştem şi alţii”, continuă femeia.

Fără „mamă” şi „tată”

Soţii Băcilă s-au înscris la cursu­rile organizate de Protecţia Copilului din judeţul Timiş. Au învăţat, pe parcursul a şase săptămâni, cum să aibă grijă de un copil. Mai ales că unii micuţi au trecut prin diverse traume psihice, iar alţii pot avea cine ştie ce handicap. Li s-a indicat în mod clar să evite situaţia în care minorii să le spună „mamă” şi „tată”. Pentru că e vorba de o meserie. Micuţii nu trebuie să uite că au undeva o mamă şi un tată, dacă aceştia mai trăiesc. După cursuri, a urmat un examen, apoi Mihaela şi Nicolae, candidaţi admişi, au primit atestat de asistent maternal. Li s-a făcut la amândoi carte de muncă şi au devenit angajaţi ai statului, incluşi în sistemul naţional pentru protecţia copilului.

„Mă iei acasă la tine?”

Cei doi proaspeţi bugetari s-au dus apoi la un centru din Timişoara, unde sunt găzduiţi copiii lăsaţi în bătaia vântului. Acolo a fost un moment delicat, îşi aminteşte Mihaela. „Cum am intrat, toţi copiii au sărit pe noi, să ne întrebe dacă îi luăm acasă. Era singura lor întrebare: «Mă iei acasă la tine?»”, zice femeia, de data asta cu glasul topit de-o lacrimă. Regula e strictă – ca asistent maternal, poţi să alegi ce vei lua în îngrijire, băiat sau fată. Dar nu faci nazuri, că vrei unul cu ochi albaştri sau cu păr ondulat. Urmează câteva luni în care te duci la centru, la copilul ales. E o perioadă în care cele două părţi se cunosc reciproc. E posibil ca minorul să nu-l placă pe viitorul susţinător. Dacă e aşa, atunci legătura dintre cei doi e întreruptă de funcţionarii centrului. Altă regulă e că un asistent poate lua în îngrijire trei sau patru copii. Situaţia e alta când e vorba de un copil cu un anumit grad de handicap – maternalul va lua în îngrijire doar pe acel micuţ.

Telefon din Italia

Copiii vin şi pleacă din viaţa unui asistent maternal. Ştii de la început că e vorba de o familie reunită pe termen limitat. Chiar dacă trăiesc cu toţii sub acelaşi acoperiş, mănâncă la aceeaşi masă, totul se sfârşeşte într-o zi. „De la mama mea au plecat trei, acum are patru. Sora mea are unul, i-au plecat doi”, zice Miha­ela Băcilă, care îşi aminteşte de câteva dintre fetele pe care le-a îngrijit ea, de-a lungul timpului – Alina sau Loredana. „Alina a stat la mine până la 18 ani, apoi s-a întors la părinţii ei”, spune femeia. Cu toate astea, s-a creat o legătură de suflet între asistent şi copii, intactă chiar şi după despărţire. Sunt câteva fete, plecate în străinătate, măritate acolo, care preferă mai degrabă să-şi sune fosta asistentă maternală, când au o problemă, în loc să ia legătura cu adevăraţii lor părinţi. „M-am trezit într-o noapte cu un telefon de la una din fete, din Italia. Ştiam că e gravidă şi m-a anunţat că tocmai i se rupsese apa. Nu ştia ce să facă, pentru că era singură acasă în momentul acela. I-am spus să meargă imediat la maternitate, că-i venise sorocul”, îşi aminteşte Mihaela. Şi iar varsă o lacrimă. „Chiar dacă ştii că e numai o meserie, nu se poate să nu te legi cu ini­ma de copiii aceştia. Am plâns de fiecare dată când cineva pleca din casa mea”, oftează Mihaela.

Trei băieţi

Mergem la altă familie, mai puţin numeroasă. E vorba de Rodica şi Ioan Gligor, care ne spun că au un băiat al lor, iar de zece ani, de când fac amândoi meseria asta, au îngrijit alte cinci suflete. Şi în această casă întâlnim acelaşi motiv pentru care oamenii s-au reprofilat – cartea de muncă. „Acum avem în îngrijire trei copii, de 15, 16 şi 17 ani”, ne explică Ioan. Urmează amintiri din anii de-o şchioapă ai puştanilor. Şi primele lor zile de şcoală. „Eu cu soţul ne împărţeam zilnic atribuţiile – cine cu cine face lecţiile. Stăteam cu ei la teme câte patru-cinci ore pe zi”, auzim de la Rodica. Şi tot ea continuă: „Dacă nu pui suflet, nu poţi să faci aşa ceva. Aceşti copii au nevoie, înainte de toate, de dragoste”.

Lacrimi amare la 11 ani

A existat o legătură mai specială între familia Gligor şi un băiat, plecat între timp de aici. „El a stat la noi de când avea 11 ani, în perioada în care mama lui a fost la închisoare”, zice Rodica. După ce mama naturală a fost eliberată, copilul s-a întors la ea. „L-am revăzut mai târziu pe băiat, după ce plecase de la noi, şi ne-a sărit în braţe, de bucurie”, rememorează Ioan clipele acelea. Sentimentele apăruseră pe fondul suferinţei copilului, dar şi al efortului asistenţilor de a-i alina durerea. „Plângea noaptea în somn când l-am adus în casa noastră.  A trecut o perioadă destul de lungă până când micuţul s-a liniştit”, spun soţii Gligor.

Investiţii locale

Apariţia unui număr atât de mare de copii la Murani a schimbat dintr-o dată faţa localităţii. Şcoala sătească şi-a organizat câteva clase în plus, s-a extins şi grădiniţa. Clădirile au fost renovate. La grădiniţă, de pildă, sunt trei grupe acum, la şcoală – patru clase primare. Au fost angajate cadre didactice – trei educatoare şi patru învăţătoare. A fost inaugurată şi o policlinică, anul trecut, cu sprijinul autorităţilor din comuna Pişchia, de care aparţine satul Murani. Toţi copiii asistenţilor maternali trec anual printr-un examen medical complex, pentru a se eva­lua starea lor fizică şi psihică, progresele sau deficienţele. Dacă sunt probleme sau conflicte între minori şi asistenţii lor, Protecţia Copilului scoate micuţul din familia respectivă şi îl plasează sub alt acoperiş.

Record „pe ramură”

Acest sat bănăţean a devenit un fel de simbol pe „harta” protecţiei copilului din România, fiind una dintre localităţile cu cei mai mulţi asistenţi maternali din ţara noastră, raportat la numărul de locuitori. „La nivelul judeţului Timiş, avem 1.200 de copii sub îngrijirea asistenţilor maternali, dar sunt cel mult 20 de copii într-o localitate, în medie. După cum vedeţi, numărul copiilor şi asistenţilor din Murani este mult mai mare, fiind una dintre localităţile de top ale României la acest capitol”, ne-a spus reprezentantul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Timiş, Smaranda Marcu. Explicaţia autorităţilor pentru acest fenomen este cât se poate de clară – nu există alternativă, pe plan local, pentru locuri de muncă. Este de preferat salariul de bugetar, chiar dacă mai mic, dar sigur, la care se adaugă drepturile ce decurg din cartea de muncă, mai ales asigurarea unei pensii. Media de vârstă a părinţilor profesionişti este de 40 de ani.

Patru pe un loc

Statistica pe ţară, la 31 decem­brie 2009, arăta un total de 14.432 de români care sunt asistenţi maternali. Ei îngrijesc 20.635 de copii. Cum locurile de muncă sunt tot mai puţine, pe fondul crizei economice, meseria de asistent maternal se dovedeşte un veritabil magnet.

Un exemplu e în Timiş. Aici este programat să înceapă în septembrie un nou curs pentru formarea de părinţi cu diplomă. Sunt numai 50 de locuri disponibile, pentru care s-au înscris 214 persoane. „Este cea mai mare concurenţă pe un loc, faţă de anii anteriori”, aflăm de la Protecţia Copilului din acest judeţ. O situaţie bizară, într-un fel. Nefericirea unor copii, orfani sau abandonaţi, se transformă în bucuria celor care obţin, pe baza acestui fenomen, un loc de muncă… 

Salariul asistentului maternal

Un asistent maternal avea până acum un salariu de bază de 800 de lei, din care s-au tăiat recent 25%. În plus, mai primeşte 97 de lei pe lună, ca alocaţie de plasament, pentru fiecare copil. Se adaugă altă alocaţie de stat, de 42 de lei. Pe urmă vin banii de cazarmament – 620 de lei pe lună. Din această sumă se cumpără tot ce-i trebuie copilului: haine, medicamente, hrană, jucării. Asistenţii maternali trebuie să meargă în fiecare lună la Protecţia Copilului şi să deconteze aceşti bani.

Legislaţie europeană

Asistenţii maternali au apărut în România în urmă cu aproximativ  zece ani. Bazele noului sistem au fost introduse încă din 1998, prin Hotărârea de Guvern 217, completată apoi cu Legea 679 din 2003. Ideea de bază e că aceşti copii trebuie crescuţi şi educaţi într-un mediu familial. Eventual la rude de diverse grade. Dacă nici aşa nu se poate, atunci la asistenţii maternali.