Printre teoriile sovietice care au făcut ravagii în ştiinţa românească, pe vremea comunismului, se numără şi miciurinismul, astăzi pomenit doar ca o curiozitate a istoriei.
Din pricina acestei teorii au suferit mulţi oameni de ştiinţă adevăraţi, nu numai din România, ci din toate ţările foste comuniste. Ivan Vladimirovici Miciurin s-a născut în anul 1855 în Rusia, devenind botanist, interesat de selecţia plantelor. În anul 1918, el a dat în primire statului sovietic pepiniera sa experimentală, rămânând conducător al ei. Apoi, în 1920, Lenin a ordonat o analiză a rezultatelor activităţii acestui botanist, iar în 1923, Consiliul Comisarilor Poporului i-a acordat „livezii lui Miciurin” statutul de instituţie de importanţă naţională. În anul 1928, guvernul sovietic a înfiinţat o staţiune de selecţie genetică bazată pe grădina lui Miciurin, care, în 1934, a devenit „Laboratorul Central Genetic Miciurin”. Metodele lui de încrucişare între plante ce cresc în zone geografice îndepărtate au fost întrebuinţate apoi şi de alţii.
Atunci s-au creat şi bancurile privind aceste încrucişări. Astfel, se spunea că Miciurin a altoit dovleci cu vişini, şi că, în loc să obţină vişine cât dovlecii, a obţinut dovleci cât vişinele! Şi tot aşa… Când au intrat ruşii în România, au adus cu ei şi teoriile lui Miciurin, promovat ca lider sovietic în teoria evoluţiei, propaganda accentuând superioritatea şi productivitatea biologiei sovietice miciuriniste faţă de biologia neproductivă capitalistă.
Odată cu miciurinismul, au pătruns în România şi teoriile unui agronom, tot sovietic, T. D. Lîsenko, care, în numele materialismului dialectic, a respins cu furie tot ceea ce genetica celulară câştigase până atunci. Pătruns în mediile academice, acest agronom striga că, de fapt, „cromozomii nu sunt decât o plăsmuire a imperialismului american”. Cu permisiunea lui Stalin, Lîsenko a distrus laboratoarele de genetică, aruncându-i afară pe savanţii autentici, obţinând şi arestarea şi condamnarea lor. În acelaşi timp, o altă protejată a lui Stalin, Olga Lepesinskaia, pretindea că a văzut la microscop cum nişte globule de lipoproteine, fără viaţă, se transformau brusc în celule vii! S-au găsit imediat şi la noi oportunişti care, îmbrăţişând aberaţiile sovietice, i-au demascat pe savanţii adevăraţi. Printre cei ce au avut de suferit de pe urma miciurinismului au fost Gh. K. Constantinescu, prof. univ. de genetică şi zootehnie, care a murit urmărit de agenţii Securităţii, precum şi prof. univ. Alexandru Caratzali, arestat şi el de Securitate.
