Pictură. Culoare, feminitate, visurile copilăriei şi cântece de leagăn, îmbinate cu o bogată şi variată simbolistică a arborelui genealogic. Toate acestea îi întâmpină pe vizitatorii expoziţiei „Umbrele cântecelor strămoşilor uitaţi” a pictoriţei Anna Ravliuc.
Pictura Annei Ravliuc are darul de a transporta privitorul pe un tărâm fantastic, unde magia se împleteşte cu teroarea şi renaşterea. Lumea creată de ea este populată de schelete melancolice, numeroase figuri totemice şi cai magnifici. Într-un album de prezentare, Anna Ravliuc explică: „Am fost inspirată de tradiţiile păgâne şi legendele preistorice ale strămoşilor noştri”.
PALATUL PARLAMENTULUI, Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi” (Intrarea Izvor nr. 2-4). Expoziţia este deschisă până pe 3 august.