7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialUE îşi prelungeşte misiunea de supraveghere în Georgia

UE îşi prelungeşte misiunea de supraveghere în Georgia

Misiunea de supraveghere a Uniunii Europene în Georgia (EUMM), responsabilă cu monitorizarea aplicării acordului de încetare a focului după războiul ruso-georgian din vara anului 2008, a anunţat marţi că mandatul său a fost prelungit cu un an, până în septembrie 2011, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Decizia a fost adoptată luni de Consiliul UE, a precizat EUMM, într-un comunicat. Cu 225 de observatori civili care patrulează în regiunile separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia, EUMM este una dintre cele mai importante misiuni de securitate ale UE din afara frontierelor sale.

Autorităţile georgiene au salutat anunţul prelungirii acestei misiuni. „Este un factor important pentru stabilitatea în regiune”, a declarat ministrul ce se ocupă de problema teritoriilor separatiste, Temur Iakobaşvili.

„Principalul succes al misiunii este acela că a fost evitată o nouă confruntare militară”, a adăugat el. Georgia a acuzat Rusia că nu respectă acordul de încetare a focului, împiedicându-i pe membrii misiunii europene să ajungă în regiunile separatiste.

EUMM a fost înfiinţată în octombrie 2008, la câteva luni după ofensiva militară declanşată de Georgia în Osetia de Sud pentru a încerca preluarea controlului acestei regiuni secesioniste proruse.

Rusia a răspuns atunci prin trimiterea masivă de trupe în Georgia. Forţele ruse s-au repliat în interiorul Osetiei de Sud şi Abhaziei, un alt teritoriu georgian prorus. Moscova a recunoscut ulterior independenţa proclamată unilateral de cele două regiuni.

Cele mai citite

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...

Dieta ideală pentru femeile peste 50 de ani: alimente esențiale pentru sănătatea ta

Te apropii de 50 de ani sau ai împlinit de curând această vârstă rotundă? Ca să nu capeți rotunjimi nedorite și să-ți menții...
Ultima oră
Pe aceeași temă