11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialEnergomur şi-a trimis angajaţii în şomaj

Energomur şi-a trimis angajaţii în şomaj

Angajaţii furnizorului de energie termică de la Târgu-Mureş, SC Energomur SA, societate care are drept unic acţionar Consiliul Local Târgu-Mureş, au fost trimişi în şomaj tehnic. Excepţie fac angajaţii de la casieriile societăţii şi alte câteva persoane care urmează să intervină în caz de necesitate. Decizia a fost luată de conducerea SC Energomur SA după ce E On Gaz a decis acum aproape două săptămâni întreruperea furnizării gazului către centralele termice ale companiei de termoficare pe fondul datoriilor acumulate de aceasta. „Având în vedere sistarea gazului către centralele termice, activitatea este întreruptă la Energomur şi conducerea societăţii a hotărât trimiterea în şomaj tehnic a angajaţilor care nu sunt în concediu de odihnă. Se lucrează la casieria societăţii pentru încasarea facturilor de la consumatori”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Energomur, Edith Bota, potrivit căreia au intrat în şomaj tehnic circa 200 de angajaţi din cei aproape 250, inclusiv personalul TESA. Purtătorul de cuvânt al Energomur SA a subliniat că, deşi legea prevede că pe perioada şomajului tehnic angajaţii primesc 75% din salariu, aceste plăţi nu sunt garantate deoarece societatea nu dispune de fonduri.

Soluţie salvatoare

Situaţia de la Energomur s-ar fi putut debloca încă de săptămâna trecută când între reprezentanţii furnizorului de gaz şi cei ai administraţiei locale au avut loc mai multe runde de negocieri şi când ar fi trebuit să se parafeze un graphic de eşalonare la plată a datoriilor. Graficul avansat de E.On Gaz România includea însă o prevedere în baza căreia, dacă SC Energomur SA nu ar fi respectat termenele, furnizorul de gaz ar fi putut trece automat la executarea bugetului local, fără a se mai adresa instanţelor de judecată. Reprezentanţii administraţiei locale nu au acceptat însă această prevedere contractual şi prin urmare criza s-a adâncit. „Am votat eşalonarea şi textul înţelegerii cu E.On Gaz şi sunt de acord cu poziţia Primăriei de a nu accepta posibilitatea de a acţiona în recuperarea acestor creanţe de la bugetul de stat”, a declarat consilierul local Sandor Torzsok, care a criticat în mai multe rânduri atitudinea executivului Primăriei Târgu-Mureş faţă de situaţia de la Energomur, cu precădere atunci când echipa din anturajul primarului Dorin Florea le-a spus târgumureşenilor că singura soluţie este debranşarea de la sistemul centralizat.

Datorii de 22 milioane de lei

Datoriile SC Energomur SA către E On Gaz România la începutul lunii iulie se cifrau la aproape 22 de milioane de lei. La rândul său, SC Energomur SA avea de încasat la 16 iulie 2010 peste 34 de milioane de lei, mare parte a acestor sume provine din subvenţia de la stat pentru diferenţa dintre preţul de producţie şi preţul de furnizare a energiei termice şi alte creanţe de încasat de la bugetul de stat, în total fiind vorba de aproape 27 de milioane de lei. Cât priveşte datoriile consumatorilor, cele mai mari restanţe faţă de Energomur le înregistrează asociaţiile de proprietari, circa cinci milioane de lei şi instituţiile publice cu aproape două milioane de lei.

Clauza de garantare a datoriei Energomur cu bugetul local al oraşului va fi repusă în dezbaterea CL Târgu-Mureş în cadrul şedinţei de joi, când, pe fondul presiunii publice, aleşii locali ar putea accepta reincluderea în contractual de garantare şi reeşalonare a datoriei şi a prevederilor în baza cărora contractul să se constituie în titlu executoriu dacă nu sunt respectate termenele de plată.

Cele mai citite

Generația Z: Factor cheie pentru viitorul inteligenței artificiale până în 2030

Generația Z va reprezenta 30% din forța de muncă globală până în 2030 și este de așteptat să joace un rol important în adoptarea...

2024, anul negru pentru producătorii de tractoare și utilaje agricole

România a ajuns să-și asigure necesarul de mașini și utilaje agricole preponderent din import, deși a fost un producător important de tractoare la nivel...

Volumul lucrărilor de construcții, în scădere cu 4,1% în primele 10 luni ale anului

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), volumul lucrărilor de construcții a înregistrat o scădere de 4,1% în primele zece luni ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă