Ministrul Economiei a renunţat la ameninţările împotriva celor care scumpesc produsele după creşterea TVA şi a precizat că Observatorul preţurilor va avea doar un simplu rol informativ.
Adriean Videanu, ministrul Economiei, şi-a nuanţat declaraţiile agresive la adresa comercianţilor care măresc nejustificat preţurile. Ceea ce se dorea un „instrument de corectare a derapajelor ca urmare a măririi TVA” va deveni un simplu mercurial, un reper orientativ. „Nici o autoritate a statului nu va interveni în decizia unui comerciant sau a unui consumator, dacă, evident, aceştia respectă legea. Observatorul se doreşte a fi o măsură de natură administrativă şi preventivă pentru corecta informare a cetăţeanului, în ideea de a lua deciziile cele mai corecte, pentru că în perioadă de criză pot să apară speculaţii în piaţă. Cred că acest Observator va avea eficienţa scontată”, a afirmat Videanu într-o conferinţă de presă. Pentru început, monitorizarea preţurilor se va face în special pentru produsele comercializate în reţelele de supermarket, pieţe agroalimentare, dar şi alţi retaileri, urmărindu-se ca în perioada următoare măsura să fie extinsă şi pentru servicii. Precizările făcute de reprezentanţii Ministerului Economiei au fost necesare pentru a tempera în parte protestele comercianţilor care au perceput înfiinţarea Observatorului preţurilor ca un instrument suplimentar de control şi intervenţie asupra afacerilor. Liderii organizaţiilor patronale ale oamenilor de afaceri au atras atenţia că preţurile nu pot fi reglate prin intervenţia autorităţilor statului ,ci doar din evoluţia pieţii.
Ar trebui întărite doar atribuţiile actuale ale organismelor de control deja existente şi eventual, înfiinţate mai multe laboratoare din fonduri europene, susţine Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.
„Se vor cheltui cu siguranţă nişte sume de bani pentru infiinţarea acestui Observator, însă nu e clar care va fi scopul acestuia. Nici precizările suplimentare ale ministrului Economiei nu sunt concludente. Un astfel de aparat va necesita fonduri pentru angajări, pentru crearea unei infrastructurii informaţionale la nivelul fiecărui oraş. Nu ştiu care va fi utilitatea pentru cumpărător şi cum vor fi justificate cheltuielile. Care va fi relevanţa că un anumit produs este mai ieftin la un supermarket aflat la 10 kilometri sau în alt oraş. Existau soluţii mult mai la îndemână şi mai de folos pentru cetăţeni. Ar fi trebuit să fie întărite actualele autorităţi de control, înfiinţarea unor noi laboratoare de control a calităţii ar fi fost binevenite, iar punerea efectivă în practică a Codului de bune practici, care este şi în prezent inaplicabil, poate că ar fi ajutat mai mult”, susţine Dragoş Frumosu.
Ministrul Economiei a spus că pentru înfiinaţarea acestui organism sunt costuri „minimale” şi că nu vor fi operate angajări, responsabilităţile urmând să fie preluate de salariaţii actuali. De asemenea, Observatorul va afişa în prima etapă preţurile produselor de bază, care vor putea fi consultate pe un portal de internet. Videanu nu a precizat când va deveni operaţional Observatorul preţurilor, menţionând că proiectul este în evaluare la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumtorilor (ANPC) şi că prevederile lui vor fi discutate în curând, cu marii retaileri. „Obiectivele propuse sunt unele de creare a competiţiei reale între comercianţi, informarea corectă a cetăţeanului asupra evoluţiei preţurilor şi, dacă este cazul, identificarea practicilor neconcurenţiale, iar aici ANPC şi Consiliul Concurenţei pot interveni dacă se constată astfel de lucruri. Costul înfiinţării acestui observator sunt minimale”, a subliniat Videanu.