13.5 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialAcademia Ivan

Academia Ivan

Ivan Patzaichin mai are de parcurs doar câţiva paşi până să deschidă o academie a sporturilor, în care disciplinele nautice să ocupe un loc de frunte.

Cel mai valoros canoist român al tuturor timpurilor şi unul dintre tehnicienii de kaiac-canoe cei mai titraţi vrea să pună la punct o nouă strategie pentru dezvoltarea sporturilor nautice de la noi.

Bun cunoscător a ceea ce înseamnă sporturile cu ambarcaţiuni pe apă şi îngrijorat încă de pe vremea când era antrenor de scăderea din ce în ce mai accentuată a interesului pentru aceste discipline, Ivan Patzaichin a „copt” în minte un plan de creştere a popularităţii acestor sporturi. „Deocamdată nu vreau să dezvălui nimic din planurile pe care le am pentru că prefer ca mai întâi proiectul la care lucrez împreună cu nişte prieteni foarte buni să se materializeze. Mie întotdeauna mi-a plăcut să vorbesc doar după ce am realizat ceva”, a spus Ivan Patzaichin.

Fostul mare sportiv ne-a uimit însă cu ideile sale, care cel mai probabil din toamnă vor prinde contur. „Oamenii trebuie să înveţe să iubească apa şi sporturile pe apă încă de la cele mai fragede vârste. Aşa mi-a venit ideea să înfiinţez o academie de sporturi nautice, destinată nu celor care vor să facă performanţă, ci copiilor cu vârste sub cea de selecţie pentru Federaţie, de 13-14 ani. Vreau ca cei mici să se joace pur şi simplu pe apă cu pagaie sau padele, sau, de ce nu, cu mici ambarcaţiuni cu pânze şi să prindă drag de această, să-i spunem, joacă. Încetul cu încetul o simplă joacă poate deveni un hobby şi de aici până la dorinţa de a face performanţă nu mai este decât un pas. Evident că ne gândim să-i încurajăm şi să-i susţinem pe cei mai talentaţi juniori, dar ideea de bază este să atragem o masă cât mai mare de copii pentru a forma pepiniera sporturilor pe apă”, ne-a dezvăluit Ivan Patzaichin intenţiile sale.

Întreceri pe Herăstrău

Primul mare parc nautic de joacă ar putea fi Lacul Herăstrău. „După părerea mea, ar fi o încântare ca pe Lacul Herăstrău să apară mici ambarcaţiuni, poate chiar şi miniveliere, în care să se întreacă copii de toate vârstele. Şi acest lucru s-ar putea extinde şi pe alte lacuri din Capitală, al căror luciu al apei nu este exploatat aproape deloc, iar dacă proiectul se va bucura de succes am putea deschide secţii chiar şi în Deltă.” Cum a apus de mult epoca selecţiilor pentru pepiniera loturilor naţionale de kaiac-canoe sau canotaj a copiilor proveniţi din familii de pescari sau mai puţin înstărite, noua formulă, revoluţionară am putea spune, de a stârni interesul copiilor din toate mediile sociale, de la vârste fragede, pentru sporturile nautice are toate şansele de succes.

„Este adevărat că nu prea sunt obişnuit să stau departe de sport şi în lunile de când am renunţat la lotul olimpic m-am gândit la mai multe lucruri. Visul meu a fost dintotdeauna să iau copii mici, de 7-10 ani, adică sub vârsta de selecţie a federaţiei de specialitate, şi să-i învăţ tot ce ştiu eu, înainte să fi apucat să deprindă o tehnică greşită. În întreaga mea carieră de antrenor acesta a fost unul dintre marile neajunsuri. A fost foarte greu, dacă nu imposibil, să dezvăţ sportivi cu potenţial foarte bun de mişcările deprinse greşit la vârsta junioratului”, a mai explicat „Amiralul” sporturilor nautice româneşti.  

De la Academie, la Asociaţie

Academia de sport a multiplului campion Ivan Patzaichin ar fi putut avea demult un statut oficial, dar un act normativ apărut în urmă cu câteva luni nu mai permite înfiinţarea unor structuri sportive cu denumirea de Academie. Prin urmare, toată documentaţia a trebuit schimbată, iar titulatura transformată în Asociaţie. Acum Ivan Patzaichin va trebui să aştepte încheierea vacanţei judecătoreşti, ca visul său să capete mai întâi o formă juridică.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă