21.4 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialAşii tenisului constănţean

Aşii tenisului constănţean

Retragerea lui Andrei Pavel nu a dus la moartea tenisului constănţean, acesta având în continuare doi reprezentanţi de marcă, Horia Tecău şi Simona Halep.

O dată cu retragerea din activitate a celui mai bun tenisman român de la Ilie Năstase, constănţeanul Andrei Pavel, se credea că sportul alb va muri la Constanţa. Nu a fost aşa, pentru că oraşul de la malul mării şi-a găsit doi reprezentanţi de marcă. Horia Tecău este cel mai bine poziţionat jucător român în ierarhiile mondiale, în timp ce tânăra Simona Halep, la nici 19 ani, a pătruns în primele 100 de jucătoare ale lumii.

În ceea ce îl priveşte pe Horia Tecău, acesta a reuşit să mai facă doi paşi în încercarea sa de a ajunge printre cei mai buni 20 de jucători de dublu ai lumii. Victorios la Bastad, Tecău a reuşit să facă un salt de două poziţii în clasament şi acum se află pe locul 24, cu 3.064 de puncte.

Devenit profesionist în 2003, cariera constănţeanului a explodat efectiv în acest an. Încă din startul sezonului, Tecău şi-a arătat forma bună, reuşind să se impună la Auckland. Au urmat alte două succese, la Casablanca şi s’Hertogenbosch pentru ca apoi să dispute prima sa finală de Mare Şlem, la Wimbledon. Înfrângerea de pe tărâm englez nu l-a demoralizat pe Tecău, acesta reuşind să îşi revină şi să se impună, la finalul săptămânii trecute, la Bastad, în Suedia.

Simona Halep, la primul său an în circuitul WTA, a reuşit să crească în jumătate de an cât altele în zece. Aceasta a reuşit un parcurs de excepţie în 2010, punctul culminant fiind finala jucată la Fes, în Maroc. Reuşitele sportivei legitimate la CS Mamaia Idu şi LPS Nicolae Rotaru au propulsat-o pe tânăra jucătoare constănţeană în primele 100 de jucătoare ale lumii. Mai exact, Halep ocupă locul 96 şi aspiră la poziţii din ce în ce mai bune. Săptămâna aceasta, Simona Halep participă la turneul de la Gastein, Austria, acolo unde a reuşit deja să treacă de primul tur. Halep a reuşit să treacă în primul tur de sportiva din Cehia Renata Voracova, scor 7-5, 6-2.  

Tecău vrea la Turneul Campionilor

Desele apariţii ale constănţeanului Horia Tecău în fazele superioare ale competiţiilor majore l-au adus pe acesta în pragul unei calificări spectaculoase la Turneul Campionilor. După victoria de la Bastad, Tecău şi partenerul său, suedezul Robert Lindstedt, au avansat până pe locul şase în clasamentul celor mai bune dubluri ale lumii. Acest lucru le asigură celor doi biletele pentru Turneul Campionilor ce se va desfăşura în perioada 21-28 noiembrie şi unde vor participa cele mai bune opt perechi din lume.

6 finale au jucat constănţenii în 2010, Tecău reuşind să apară şi în ultimul cat al unui turneu de Mare Şlem, la Wimbledon.

Cele mai citite

ANAF va publica în octombrie „lista rușinii” pentru datornicii din trimestrul 3

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va face publică, în cursul acestei luni, lista contribuabililor care nu și-au achitat obligațiile fiscale aferente trimestrului al...

România este pe primul loc în topul celor mai scumpe piețe de energie din UE

România și Ungaria au fost principalii exportatori de energie către Ucraina, grav afectată de bombardamentele rusești Suntem pe primul loc, în ceea ce privește cel...

Chiriile în București și marile orașe au crescut, pe fondul revenirii studenților

Chiriile medii din București au înregistrat o creștere de 14% în septembrie 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform unei analize realizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă