Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară la începutul lunii august, în primul rând pentru legea ANI, potrivit Mediafax.
Şeful statului a precizat că propune ca pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare extrordinare să se afle Legea ANI, proiectul legii care prevede ca procesele să nu mai fie suspendate în cazul în care sunt ridicate excepţii de neconstituţionalitate, precum şi „legea micii reforme” în justiţie, aflată pentru avizare la CSM.
În ceea ce priveşte legea referitoare la continuarea procedurilor judiciare în cazul în care sunt ridicate excepţii de neconstituţionalitate, Băsescu a menţionat că aceasta a fost adoptată tacit de Cameră, iar din decembrie 2009 se află la Senat.
Băsescu a precizat că a luat decizia de a convoca Parlamentul în urma raportului CE şi că va trimite miercuri solicitarea conducerii celor două Camere.
„Dacă Parlamentul ar veni în sesiune extraordinară, să treacă aceste trei legi, România ar putea fi ferită de a se invoca probleme legate de justiţie atunci când se va decide intrarea în spaţiul Schengen”, a spus Băsescu, în contextul în care, anterior, exprimase îngrijorări în legătură cu aderarea României la spaţiul Schengen.
Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.