Irene Arsene este directoarea Editurii Curtea Veche, una dintre primele edituri apărute în România după 1989, și președinta Asociației Curtea Veche, create din dorința de a le facilita copiilor accesul la lectură. De aici și crearea programului naţional de lectură #cărţilecopilăriei, dar și organizarea Festivalului „Narativ“, aflat deja la a treia ediție.
Despre necesitatea lecturii, a modului în care contribuie ea la dezvoltarea noastră vorbim cu doamna Irene Arsene.
RL: De ce ați simțit nevoia înființării unei asociații și cu ce scop ați creat-o?
Irene Arsene: Am înfiinţat Asociația Curtea Veche acum trei ani, atunci când am descoperit cât de gravă este problema lipsei accesului la carte al copiilor din România, în special al celor din mediul rural. În absenţa oricărei implicări serioase a autorităţilor, ne-am hotărât să contribuim în mod direct la schimbarea acestei situaţii. Din 2014, anul înfiinţării Asociaţiei, prin programul naţional de lectură #cărţilecopilăriei, am donat zeci de mii de cărți în peste 200 de sate din România. Am organizat atelierele de lectură „Narativ“ în întreaga ţară pentru a sădi plăcerea lecturii în rândul copiilor, pentru a-i ajuta să descopere cărţile într-un mod interesant, interactiv, inedit şi să nu mai considere cititul ceva plictisitor, care ţine de obligaţiile lor şcolare.
În câte feluri putem citi o poveste?
În foarte multe feluri. Atelierele noastre de lectură interactivă îi ajută pe copii să descopere cărţile prin intermediul unor abordări originale, creative: teatru de umbre, tribunalul personajelor, jurnalism, spectacole de lectură, rime și ghicitori, poveşti pe muzică, benzi desenate, storytelling, scenografie, arhitectură, actorie, booktubing etc. Dincolo de aceste forme de prezentare, le oferim întotdeauna copiilor cărţi potrivite pentru vârsta lor – cărți cu desene pentru cei mai mici, dar și mari opere literare repovestite pentru cei mai mari. Toate activităţile de la Festivalul Narativ sunt construite pe baza unor mari opere ale literaturii universale – „Alice în Țara Minunilor“, „Cocoșatul de la Notre-Dame“, „Peter Pan“, „Robinson Crusoe“, „O călătorie spre centrul Pământului“, „O mie și una de nopți“, „Heidi“, „Odiseea“ și altele. Toate aceste cărți sunt apărute, într-o variantă repovestită, la Curtea Veche Publishing.
Ce v-a determinat să organizați Festivalul Narativ?
„Narativ – Festivalul de lectură pentru copii“ este punctul culminant al activităţilor Asociației Curtea Veche. Ne-am hotărât să organizăm acest festival deoarece în România nu există niciun mare eveniment dedicat cititului, cu atât mai puţin unul care să-i aducă faţă în faţă pe copii, părinţi şi profesori. Copiilor încercăm să le trezim interesul pentru cărţi şi să-i ajutăm să descopere miracolele lecturii. Părinţii şi profesorii pot afla, în cadrul unor ateliere susţinute de consilieri în educație și de psihoterapeuți, cât de importantă este lectura pentru dezvoltarea intelectuală şi emoţională a copiilor şi care sunt cele mai bune metode pentru a-i motiva pe aceştia să citească.
Ce înseamnă lectura pentru dumneavoastră?
Lectura este singura modalitate prin care putem înţelege cu adevărat lumea în care trăim. Înţelegerea este primul pas spre schimbarea lucrurilor, spre îmbunătăţirea lor. Cititul m-a ajutat foarte mult în anii ’90, la scurt timp după căderea comunismului. Cărţile mi-au permis să mă adaptez din mers la noua lume în care am intrat. Fără cărţile pe care le-am citit, nu ştiu dacă aş fi reuşit să fac faţă cu succes schimbărilor profunde ale societăţii româneşti din acea perioadă. Într-o lume aflată într-o continuă transformare, atunci ca şi astăzi, lectura este o necesitate, iar cărţile rămân singura modalitate prin care ne putem îmbunătăţi în mod efectiv viaţa.
Cu ce personaj din lecturile copilăriei v-ați identificat? Care a fost eroul dumneavoastră?
Personajele pe care le-am îndrăgit cel mai mult în copilărie au fost zeii şi eroii din mitologia greacă, în special Atena şi Artemis. Îmi amintesc cu foarte multă plăcere, de asemenea, de o biografie pentru copii a poetei Elizabeth Barrett Browning, a cărei viaţă m-a impresionat foarte mult. Au început încă de atunci să mă fascineze personajele lui Jókai Mór, romanele acestuia continuând să se numere printre preferatele mele chiar şi astăzi.
Avem nevoie de astfel de eroi în copilărie?
Cred că avem nevoie de eroi întreaga viaţă, nu doar în copilărie. Identificarea cu marile personaje ale literaturii, dar şi cu părinţii sau cu oamenii pe care îi văd în jur este extrem de importantă pentru formarea personalităţii copiilor. Personalitatea fiecăruia dintre noi se construieşte în mod efectiv doar prin astfel de identificări. Acestea sunt esenţiale în primii ani ai vieţii deoarece copiii sunt într-o perioadă de formare, fiind foarte deschişi spre influenţele exterioare. Prezenţa eroilor în imaginarul copiilor are o mare importanţă. Ei pot descoperi astfel nişte modele demne de a fi imitate, fixând orizontul năzuinţelor lor viitoare.
Mai sunt valabile poveștile copilăriei dumneavoastră pentru generațiile actuale sau trebuie să adaptăm lecturile? Și, dacă da, cum facem acest lucru?
Adevărul e undeva la mijloc. Marile opere ale literaturii universale par să treacă cu bine acest test al timpului, fiind citite cu multă plăcere şi de copiii din ziua de astăzi. E nevoie însă şi de un efort de adaptare. Nu atât în privinţa conţinutului efectiv al cărţilor, cât a modalităţii de prezentare a acestora. Copiii de astăzi cresc într-o lume foarte diferită de cea a trecutului. O lume plină de gadgeturi, de telefoane, de computere, de tablete etc. În această lume digitală, o lume foarte atractivă, plină de culori, de sunete, de mișcare, trebuie făcut un efort considerabil pentru a-i ajuta pe copii să descopere universul cărţilor. Trebuie să le demonstrăm acestora că acele rânduri simple scrise negru pe alb într-o carte ascund istorii, întâmplări și poveşti mult mai interesante și mai profunde decât ceea ce găsesc ei la televizor, pe internet sau în jocurile pe calculator.
Cât și cum influențează lectura dezvoltarea noastră ca persoană activă în societate?
Lectura are o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării noastre. Cititul ne ajută să avem o minte deschisă, să descoperim lucruri noi, să nu ne limităm la prezent, la spaţiile înguste în care trăim, să nu rămânem blocaţi în propriile noastre vieţi. Dacă citim, putem discuta cu marile spirite ale trecutului, putem descoperi alte epoci istorice, alte viziuni asupra lumii. În cărţi putem găsi nu doar soluţii la problemele noastre, de la sfaturi practice la viziuni metafizice, ci şi diferite întrebări care ne vor ajuta să descoperim cine suntem cu adevărat. Cărţile ne pot ajuta să fim persoane active în societate, dar ne pot fi de mare folos şi atunci când avem nevoie de o pauză, când vrem să ne retragem temporar din lume. Din copilărie şi până la bătrâneţe, în societate sau în afara ei, nu există etapă a vieţii în care cărţile să nu se poată număra printre cei mai buni prieteni ai noştri, printre cei mai interesanţi parteneri de dialog pe care îi putem avea.
Suntem la cea de-a treia ediție „Narativ“. Aveți feedback-uri de la celelalte ediții?
Avem numeroase feed-back-uri de la ediţiile precedente, acestea dovedindu-ne că mulţi copii au descoperit cu adevărat cărţile şi plăcerea de a citi în cadrul atelierelor noastre. Unii părinţi, inspiraţi de activităţile de la ediţiile trecute, au decis să organizeze acasă un club de lectură, duminica, chemând colegii şi prietenii copiilor lor pentru a citi şi a discuta despre cărţi. Mulţi profesori din întreaga ţara au organizat cluburi de lectură în şcolile lor.
Cel mai important feedback este însă continuitatea festivalului şi faptul că, de la an la an, numărul participanţilor a crescut tot mai mult. La prima ediţie, cea din 2014, s-au înscris 400 de copii, toate locurile fiind ocupate din prima săptămână a înscrierilor. La ediţia din acest an, a treia, la atelierele noastre vor participa aproximativ 3.000 de copii, majoritatea locurilor fiind ocupate din nou încă din primele zile.
Vorbiți-ne despre această ediție și noutățile pe care le aduce ea.
Alături de atelierele deja clasice, vom avea în premieră ateliere de storytelling în limbile engleză, germană, maghiară, spaniolă, dar și ateliere interactive pentru copiii cu deficiențe de auz și de vedere, ateliere de dezbateri în care participanții îşi pot dezvolta gândirea critică și ateliere de booktubing pentru copiii care vor să învețe cum pot împărtăși cu ceilalți ceea ce citesc prin intermediul vlogurilor. Am mărit numărul conferinţelor dedicate părinţilor şi profesorilor, aceștia putând participa la discuții despre lectura în familie, despre paretingul inteligent, despre puterea poveștilor și despre importanța cărților pentru formarea copiilor.
Eveniment
Festivalul „Narativ“ se desfășoară în acest weekend la Colegiul Național „Cantemir Vodă“ din București și este destinat în principal copiilor cu vârste între 3 și 14 ani, care, alături de Nara și Tiv, ghizii aventuroși ai festivalului, vor desena, vor compune muzică, vor face teatru și recenzii video, vor învăța tehnici de dezbatere, vor schimba cărți între ei și chiar vor inventa propriile povești. Și, pentru că obiceiul lecturii se creează cu sprijinul adulților de acasă și de la școală, organizatorii au pregătit o serie de conferințe pentru părinți și profesori susținute de către specialiști în educația nonformală și psihologia copilului. „Tribunalul personajelor”, „Booktubing”, „Teatru de umbre”, „Rime și ghicitori”, „Litere pentru prichindei” sunt doar câteva dintre activitățile propuse.