Ministrul Justiţiei explică pentru prima dată de ce nu i-a plăcut în 2008 de şeful DNA, Daniel Morar, cum s-a reconciliat ulterior cu el şi argumentează de ce ar fi utilă pentru justiţie şi pentru România o alianţă largă de dreapta. Cu câteva zile înaintea publicării Raportului Comisiei Europene asupra Justiţiei, Cătălin Predoiu ne-a spus că „epopeea ANI” a fost un „semnal dezastruos” pentru România.
Retrimiterea legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) la Curtea Constituţională de către Traian Băsescu ar putea salva într-o oarecare măsură imaginea României aşa cum va apărea în Raportul Comisiei Europene?
C.P. Această lege a fost un măr al discordiei între miniştrii justiţiei şi o parte dintre politicieni. Eram pe un tren ascendent în rapoartele Comisiei din ultimii doi ani şi cuplat cu adoptarea Codurilor, ar fi dus în opinia mea la un important pas înainte. Raportul ar fi fost bun. Din păcare scoaterea din funcţie a ANI şi legea adoptată în formă vor fi consemnate negativ în Raport, dar sper să se ţină totuşi cont atât de promptitudinea guvernului, cât şi de faptul că noul cadru legislative poate deveni un nou punct de plecare. Ar fi firesc ca Raportul să fie totuşi echilibrat.
De ce sunteţi nemulţumit de Legea ANI aşa cum a fost adoptată de Senat?
C.P. Din cauza semnalului politic. Forma înaintată de guvern a încercat să asigure trei obiective: compatibilitatea cu decizia Comisiei Europene, respectarea prescripţiilor Curţii Constituţionale şi sustenabilitatea în parlament. Proiectul care a plecat de la minister a fost usor modificat după ce a trecut prin coaliţie si guvern.
Legea trimisă de dvs. în parlament îi proteja pe demnitari, faţă de vechea lege?
C.P. Proiectul trimis de guvern în Parlament a fost echilibrat. Camera a scos o formă bună, cu susţinerea Guvernului. Senatul, în care Guvernul are majoritate fragilă, este cel care a intervenit radical asupra noii legi ANI. Întreaga „epopee” a constituit însă un semnal dezastruos pentru situaţia noastră în Raport.
Sugeraţi că forma ar fi mai importantă decât conţinutul şi că ceea ce ne va depuncta în Raportul Comisiei Europene este faptul că legea ANI a fost declarată neconstituţională, iar apoi a fost tergiversată de politicieni, nu că textul final nu mai asigură de fapt verificarea demnitarilor?
C.P. – Cred că va atârna extrem de greu în economia Raportului. Dar există suficientă voinţă politică pentru a îndrepta legea ANI.
România ar putea primi sancţiuni din partea Comisiei Europene, din cauză că Agenţia monitoriza nu mai are instrumentele necesare pentru a monitoriza averile şi conflictele de interese ale demnitarilor?
C.P. Nu se poate pune problema unor sancţiuni. S-au adoptat codurile de procedură. Importanţa lor depăşeşte pe termen lung chestiunea ANI, în opinia mea.
În forma iniţială a Codului Penal, cea care a plecat de la Ministerul Justiţiei, pedepsele pentru corupţie propuse erau mult mai mici decât cele din vechiul cod. De la ce argumente aţi plecat atunci când le-aţi propus în acest fel?
C.P. Lucrările de adoptare ale noului cod penal au început în 2005, iar adoptarea regimului sancţionator au fost concepute încă de atunci în funcţie de tendinţele pe plan European în materie de drept penal şi de practica instanţelor, constatându-se că majoritatea se orientează în acordarea pedepselor spre minimul pedepselor, nu spre maxim.
Înseamnă că nu sunteţi mulţumit de forma finală a Codului Penal?
C.P. Noul Cod penal este un uriaş pas înainte. În 2008-2009, când s-a finalizat proiectul, Ministerul Public şi societatea civilă au semnalat că din jocul reglementării ar fi posibil ca prescripţia să opereze în unele dosare de corupţie aflate pe rolul instanţelor. După discuţii cu procurorul general şi cu şeful DNA am ajuns la concluzia că trebuie să extragem din acest regim sancţionator mai blând infracţiunile de corupţie şi să păstrăm aşa cum este Legea 78 din 2000 privind sancţionarea faptelor de corupţie. Prin Cod au fost aduse şi o serie de ajustări care să conducă la întărirea rolului său de instrument anticorupţie: o corelare dintre prevederile legii 78 şi infracţiunile de luare şi dare de mită din Codul Penal, rezolvarea problemei distincţiei dintre luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite, etc. În final, deşi s-a plecat pe o concepţie de diminuare a regimului sancţionator, corectă în opinia mea, totuşi, pentru că am constatat că nu putem conchide că am rezolvat problema corupţiei în România, am decis ca politică penală, să păstrăm un regim mai dur pentru infracţiunile de corupţie.
Într-unul din argumentele dvs. privind susţinerea pedepselor de corupţie mai mici explicaţi că „infractorul care săvârşeşte fapte de corupţie este instruit, iar 4 – 5 ani în puşcărie e mai mult decât sufficient”. Vă menţineţi acest punct de vedere?
C.P. Mai mult decât atât, în Codul Penal s-a instituit şi interdicţia exercitării funcţiei publice sau a profesiei în urma săvârşirii unei astfel de infracţiuni.
De ce credeţi că pedepsele ar trebui aplicate în funcţie de gradul de instrucţie?
C.P. Am spus doar că este un argument suplimentar. O persoană cu un anumit grad de instrucţie, este psihologic mai afectată de simpla aplicare a unei sancţiuni penale, indiferent de severitatea acesteia. Încerc să explic printr-un exemplu, mai mulţi elevi au vizitat recent un penitenciar şi au fost atât de marcaţi, încât au declarat după vizită că vor evita conflictul cu legea, pentru a nu ajunge într-un astfel de loc.
Poate ar trebui să organizaţi astfel de vizite şi pentru membrii parlamentului şi guvernului?
C.P. Nu comentez. Dacă vreţi totuşi să glumim, eu le vizitez frecvent, obligaţie profesională…
Sunteţi mulţumit de rezultatele DNA?
C.P. Procurorii anticorupţie demonstrează în continuare că au aplomb în investigaţiile pe care le fac, demonstrează lipsă de complexe în ceea ce priveşte funcţia sau profesia celor anchetaţi, iar statisticile arată că această activitate dă rezultate. Suntem pe un drum în ceea ce priveşte DNA, o instituţie care s-a şi maturizat în privinţa relaţionării cu mass-media, sub aspectul relaţionării cu publicul. În plus mai există şi efectul disuasiv al prezenţei în scenă al DNA şi al activităţii sale, totuşi, nu trebuie să ne culcăm pe lauri, trebuie continuate eforturile de specializare a procurorilor. Ca tactică procurorii ar trebui să se ocupe mai aplicat şi cu recuperarea prejudiciilor.
Credeţi că fără Daniel Morar în fruntea procuraturii anticorupţie, DNA ar fi fost o instituţie la fel de solidă?
C.P. Idealul ar fi ca în orice instituţie să avem un corp de profesionişti care să păstreze stabilitatea, indiferent cine se află în fruntea ei la un moment sau altul. Liderii într-o perioadă sau alta nu fac decât să rafineze demersul instituţional în funcţie de comandamentul momentului, iar Daniel Morar are un rol fundamental în creionarea DNA.
Atunci în 2008 când aţi vrut să-l înlocuiţi cu Monica Şerbănescu nu eraţi convins încă asupra calităţilor sale sau era un comandament politic?
C.P. Propunerea mea pleca de la convingerea că este foarte important să ai o continuitate şi soliditate instituţională, pe de o parte, şi prin păstrarea lui Daniel Morar ca procuror-şef adjunct, şi consolidarea credibilităţii, pe de altă parte, prin numirea unui procuror-şef în persoana Monicăi Şerban, foarte respectată şi apreciată în breaslă. În acel moment (2008) credibilitatea instituţiei era contestată, ideea era să păstram continutitatea prin Daniel Morar şi să „resetăm” lucrurile în privinţa credibilităţii.
Dar de unde venea această lipsă de credibilitate?
C.P. Ca urmare a unei relaţionări mai puţin inspirate cu mass-media. Cred că prezenţa unui procuror trebuie simţită mai mult prin rezultatele muncii sale şi mai puţin prin expunerea sa publică. Atunci procurorul-şef al DNA era expus public foarte puternic, era prins în mijlocul unor bătălii politice şi mediatice, iar eu am vrut să scoatem DNA din aceste turbulenţe mediatice, ca să-l ferim de atacuri politice.
În ciuda lipsei de credibilitate de care vorbiţi, Daniel Morar a fost mereu susţinut în toate rapoartele de ţară?
C.P. În acel moment raţiunea a fost să-l păstrăm în instituţie şi în acelaşi timp să nu punem în pericol instituţia, pentru că deja circula în parlament ideea unui proiect de lege prin care să se desfiinţeze DNA. Între timp situaţia politică s-a schimbat, modul de relaţionare publică a DNA s-a modificat şi îmbunătăţit radical, iar relaţia Ministerului cu DNA este mult mai bună.
Deci DNA a ieşit din „turbulenţa politică” de care vorbeaţi?
C.P. Da, acum sunt mai discreţi şi eficienţi.
Vreţi să spuneţi că Daniel Morar era supramediatizat?
C.P. Era într-un fel normal să spună ce realizări au, dar nu era momentul să insiste personal. E adevărat că nici ministrul nu-l ajutase. În fine, până la urmă a ieşit bine şi acum situaţia e stabilă.
Ministrul Justiţiei vrea să modifice legile pe baza cărora funcţionează DNA (legea 78/2000 şi Ordonanţa de Urgenţă 43/2002). Nu vă temeţi că în Parlament ar putea fi pusă în discuţie chiar existenţa DNA?
C.P. Am decis să nu intervin pe aceste legi până când vom avea o majoritate stabilă. Nu vom trece la intervenţii pe cadrul anticorupţie, dacă nu avem majoritate confortabilă în Parlament. Iar dacă o vom face punctual, pentru optimizarea competenţelor, o facem numai după ce convenim cu Ministerul Public şi Comisia.
Sunteţi mulţumit de felul în care funcţionează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)? Cum vă explicaţi că instanţele mici dau pedepse pentru faptele de corupţie, iar ICCJ le respinge?
C.P. Posibilitatea de a suspenda procesul pe baza unei excepţii de neconstituţionalitate este principala metodă folosită pentru tergiversarea marilor dosare.
De ce nu dă guvernul o ordonanţă de urgenţă prin care invocaea unei excepţii de neconstituţionalitate să nu mai ducă la suspendarea proceselor?
C.P. A mai fost cazul în trecut, dar în final a căzut la vot în parlament. E o opţinune dacă senatul nu va adopta la toamnă o astfel de reglementare.
În cazul senatorului Voicu, unde sunt implicaţi pentru trafic de influenţă doi judecători de la ICCJ vi se pare normal ca aceştia să se pensioneze în timpul anchetei penale?
C.P. Nu este moral, dar este legal, potrivit statutului magistratului.
De ce credeţi că procesele în care sunt implicaţi înalţi demnitari durează atât de mult, unele se află pe rol de peste cinci ani.? Tergiversarea are legătură şi cu faptul că aceste persoane au legături influente, inclusive la vârful unor instanţe?
C.P. Nu poţi să faci astfel de afirmaţii dacă nu ai dovezi concrete. Principala cauză este legislativă: excepţia de neconstituţionalitate.
Cineva care a fost ministru sau prim-ministru şi are încă o anumită greutate politică îşi poate influenţa destinul juridic?
C.P. E obligatia magistratului să treacă peste influenţa politică intrinsecă.
Până acum nu a avut această forţă?
C.P. În unele da, în altele, poate că nu.
Totuşi, aşa cum au remarcat până acum şi Rapoartele de ţară, România nu a prins încă peştii mari: nu avem, de pildă, nici un fost ministru condamnat?
C.P. Avem un palmares decisiv pozitiv, există anumite probleme tehnice care încă ne împiedică să mergem foarte departe. Ar exista deci 4 motive: 1) excepţiile de neconstituţionalitate, 2) complexitatea anchetelor, 3) lipsă de acurateţe în cazul unor măsuri procesuale, 4) poate, comoditatea unor judecători. Ar putea exista şi al cincilea element, cel amintit de dvs., dar dacă ar fi aşa lucrurile ar fi foarte grave.
În cât timp credeţi că ar trebui să avem un rezultat pentru dosarul unui politician influent?
C.P. Expertii spun că multe din dosarele de corupţie aflate la Înalta Curte ar fi putut să fie finalizate în acest moment.
Mai sunteţi membru PNL?
C.P. Strict formal, sunt autosuspendat din PNL.
Sunteţi singurul liberal aflat la putere, vi s-a propus vreodată să negociaţi o majoritate alături de colegii dvs. de partid?
C.P. Mă preocupă contextul politic general, pentru că fără o majoritate solidă în parlament, nu pot rezolva agenda Ministerului, de aceea am militat pentru o antantă politică transpartinică pentru susţinerea acestei agende.
Credeţi că această antantă juridică ar putea funcţiona în afara unui protocol guvernamental?
C.P. Eu îmi doresc un arc transguvernamental care să includă şi opoziţia: pentru câteva puncte esenţiale: stabilitatea legislativă şi instituţională anticorupţie, fonduri pentru implementarea codurilor, modificarea legii Curţii Constituţionale, ANI … Toate partidele trebuie să fie mai atente la semnalele transmise de creditorii noştri politici şi financiari în ceea ce priveşte chestiunile concrete şi arzătoare şi să nu-şi mai anuleze eforturile reciproc in probleme de interes national
Sugeraţi că o alianţă de dreapta, PNL-PDL, ar fi necesară în acest moment pentru România?
C.P. Cred că este într-adevăr necesară o alianţă mai largă de dreapta, dar acest lucru excede acţiunile mele aici la minister.
CV
42 de ani
2008 este numit ministrul Justiţiei în guvernul Tăriceanu
2005 – 2008 avocat asociat al SCA Zamfirescu Racoţi Predoiu (din 2005)
1995-2005 asociat fondator al SCA Racoţi – Predoiu
2004-Doctor în Drept al Universităţii Bucureşti
1991 – 1995, avocat
1991, licenţiat în Drept la Universitatea Bucureşti
„Există suficientă voinţă politică pentru a îndrepta legea ANI”
„Nu vom trece la intervenţii pe cadrul anticorupţie, dacă nu avem majoritate confortabilă în Parlament”
