Douăzeci de persoane au murit, iar alte 60 au fost date dispărute, în urma primului taifun al sezonului, Conson, care s-a abătut marţi seara asupra Insulei Luzon, cea mai importantă din arhipelagul filipinez, au anunţat miercuri autorităţile, citate de AFP.
Cel puţin 12 persoane au murit zdrobite sub copaci sau ziduri căzute, iar majoritatea celorlalte victime s-au înnecat, potrivit aceloraşi surse.
Decesele au fost înregistrate în şase provincii de pe insula principală, Luzon, şi la periferia capitalei, Manila.
Taifunul Conson, cu rafale de vânt de 120 de kilometri pe oră, s-a abătut marţi seara asupra principalei insule a arhipelagului, Luzon, înainte de a ajunge în capitala filipineză Manila.